Data fiind preferinta generala a publicului larg pentru roman, in Romania se traduc destul de putine volume de povestiri. Cu exceptia prozelor scurte ale unor scriitori contemporani si a clasicilor genului, destul de des reeditati, putine aparitii demne de remarcat. Una dintre ele este publicarea "Povestirilor despre Bunul Dumnezeu", in traducerea lui Nichifor Crainic, cu un sarmant iz arhaic, volum insotit de o foarte substantiala prefata, semnata de acelasi poet. De observat ca si traducerea realizata de poetul Mircea Ivanescu a iesit de sub tipar de curand, la Editura Humanitas. Povestiri de atmosfera Poet canonic de secol XX, Rainer Maria Rilke a scris putina proza, cea mai cunoscuta piesa fiind romanul "Insemnarile lui Malte Laurids Brigge", conceput in 1904, an prolific pentru scriitorul aflat la Roma, calatorie din care s-au nascut "Povestirile despre Bunul Dumnezeu". Citindu-le, descoperim exact ce ne anunta, cu o simplitate nobila, titlul. Filtrate printr-o constiinta artistica nelinistita, experientele din Rusia si Italia se reflecta in aceste delicate proze scurte intr-o maniera cel mai bine surprinsa de Nichifor Crainic: "Motivele rusesti si motivele italiene sunt flori batute intr-o panza poetica, ale carei fire religioase se torc din negurosul caier al misticii germane." Cand nu avea nici 30 de ani si nu compusese ciclurile de poeme care l-au consacrat mai tarziu, "Elegiile duineze" si "Sonetele catre Orfeu", mittleeuroeanul, prin educatie si spirit, Rainer Maria Rilke si-a pus la lucru finul spirit de observatie, cu urechile ciulite spre sunetele realitatii celei mai concrete si deopotriva spre armoniile celeste, dragostea pentru paradox si darul de a povesti in ritmuri care tin de basm, in particular, si de cultura populara, in general. Astfel s-a nascut o culegere de povestiri, parca decantate intr-un "cautator de Dumnezeu evadat din temnita civilizatiei ateiste", cum il numeste Nichifor Crainic. Fiecare piesa a colectiei incepe pe straluceasca pe masura ce o citim sau, mai ales, dupa ce am terminat de citit si am ramas cu intrebarile, uneori si cu raspunsurile. Dar efectul ii reuseste scriitorului de la primele fraze ale fiecarei povestiri, care aminteste de vremurile clasice ale genului. Ele sunt intotdeauna o introducere in atmosfera: "Voiam sa ma imbrac cu paltonul si sa plec la prietenul Ewald. Dar intarziasem indoit asupra unei carti - era o carte veche - si se facuse seara asa cum se face primavara in Rusia. Cu o clipa mai inainte odaia era luminata pana in cel din urma ungher, iar acum lucrurile toate pareau ca n-au cunoscut niciodata decat intunericul; flori mari, intunecate, apareau de pretutindeni si luciri alunecau pe potirele lor catifelate ca pe niste aripi de libelula." Ghicitori, ghicitori... Ca in orice povestire care se respecta, atmosfera ascunde si aici ceva. Diversele fete ale divinitatii, pe intelesul copiilor, adica raspandite printre ghicitori la care unele dintre povestiri raspund, altele, nu. Iata un exemplu din prima categorie. Rezum "Cantecul Dreptatii", simplificand, fireste, din ratiuni de spatiu: In timp ce Kievul se afla sub asuprire poloneza, la casa lui Piotr Akimovici, cizmar si iconar, poposeste Ostap slutul, un cobzar batran si orb. Inzestrata cu tot patetismul slav, cantarea lui, o jelanie despre disparitia dreptatii de pe pamant, reuseste sa-l trezeasca pe tanarul Aliosa, fiul iconarului, intruchiparea letargiei si a pasivitatii, care asteapta noaptea pentru a se alatura grupurilor de tarani, si ei treziti de cantare, in cautarea dreptatii. Veti fi ghicit, desigur, cine este, de fapt, batranul cobzar... Filonul folcloric al multor motive din "Povestirile despre Bunul Dumnezeu", in combinatie cu dorinta povestitorului de a incifra sensuri in personajele, intamplarile si obiectele care anima povestirile si cu forta atmosferei, da o proza consistenta in care fiecare gaseste ceva. Cat despre copii, carora multe dintre aceste povestiri cu talc li se adreseaza, iata cum vad ei lumea fara Bunul Dumnezeu, pe care cei mari L-au ratacit: "Fara dansul (Dumnezeu, n.m.) multe lucruri nu se pot intampla, soarele nu poate sa rasara, copiii nu pot sa vina pe lume si painea, si ea, se ispraveste. Chiar daca brutarul o scoate, totusi Bunul Dumnezeu e acela care sade si invarteste morile cele mari. Din multe motive Bunul Dumnezeu e ceva de care avem nevoie. Dar un lucru e sigur: ca celor mari nu le pasa de dansul, asa ca noi, copiii, trebuie sa rezolvam asta." Cum au rezolvat veti afla citind una dintre povestirile din volum, intitulata "Cum a ajuns degetarul sa fie Dumnezeu". Rainer Maria Rilke, "Povestiri despre Bunul Dumnezeu", traducere de Nichifor Crainic, Editura Nemira, 2007

Dana IONESCU