Zicea cineva ca memorialistica ar fi cel mai scarbos gen literar cu putinta, in masura in care aceasta catalogare s-ar aplica si unor insailari demne de "Oracolul" puberilor, insa, pana la aparitia cartuliei lui Cornel Dinu n-as fi crezut ca intr-adevar asa stau lucrurile. Bineinteles ca n-am citit-o si ca n-o voi face, dar l-am vazut pe marginitul filfizon de care aminteam la o emisiune in care povesteste cateva narozii din cartea sa. Amintirile despre Dobrin sunt naucitoare, infame chiar, mai ales la putin timp dupa disparitia acestuia. In primul rand l-a acuzat ca a mers "la doua capete" in acel legendar meci din '79, luand 5000 de lei de la Dinamo pentru a sta cuminte, dar netinandu-si promisiunea. S-a referit apoi la momentul Mexic '70. Toata lumea stie ca acolo Dobrin n-a jucat din cauza coalitiei celor de la Dinamo, in frunte cu insusi Dinu - "Gascanul" a marturisit-o prima oara acum 13 ani in ZIUA -, insa penibilul Mister a invocat niste argumente care fi fost nostime, de nu erau cinice. El s-a referit mai intai la blestemul lui Montezuma, din cauza caruia mai multi tricolori au fost podiditi de diaree, apoi s-a referit la caldura, care ar fi fost un inamic de moarte al decedatului, pentru ca in fine sa ajunga la concluzia ca Dobrin n-a fost utilizat deloc la acel "mondial" intrucat Mexicul e departe de Pitesti, iar, "se stie", Gica (asa-i spunea!) joaca bine doar in meciurile de pe teren propriu!?! Spuneti sincer, ati mai intalnit vreodata asemenea fel de om, fara nimic sfant in el? Cat a trait Dobrin si putea sa se apere n-a carait nimic, s-a gasit acum, ca orice las. Cam asa a facut si cu Haldan. L-a exclus din lot cu o saptamana inainte sa moara, iar apoi si-a dat cu ceapa pe la ochi si s-a protapit la catafalcul lui, spunand ca i-a fost ca un copil.

Constantin DINU