Articolul 1 din Constitutia anului 1866 suna astfel: "Principatele Unite Romane constituiesc un singur stat indivizibil, sub denumirea de Romania". Aceasta lege fundamentala a fost revizuita in 1879, 1884, 1917 si 1923, in acord cu modificarile de structura si intindere a statului, dar a ramas coloana vertebrala a unuia si aceluiasi stat, elementul determinant al continuitatii lui politice. Inceputa la 24 ianuarie 1859, daltuirea statului national modern, unitar si indivizibil, s-a incheiat la 10 mai 1881. Aceasta este statalitatea romaneasca moderna, cu puternice radacini europene. La data de 1 decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu Romania, iar data a ramas drept simbol al Marii Uniri. Statul roman nu se naste de cate ori i se alipeste sau i se dezlipeste o bucata de pamant. Daca statul roman actual s-ar fi nascut in 1918, atunci Alexandru Ioan si Carol I ar ramane in istorie ca fondatori ai Casei de Economii si Consemnatiuni. Tot zilele acestea au inceput sa se vehiculeze cuvinte importante, precum "viziune", "identitate", "continuitate". Este bine ca ele patrund in vocabularul puterii politice si mediatice. Dar aceste virtuti au nevoie sa fie tratate corect, si nu in chip aventurier. Viziunea se face cu generozitate si cu responsabilitate, nu cu dexteritate si cu interes personal. Identitatea se repara cu loialitate, nu cu oportunitati politice. Continuitatea se innoada prin cunoastere si respect, nu prin dispret la adresa institutiilor si domnia bunului plac. Asadar, Romania are 141 de ani de cand s-a fondat ca stat modern, condusa de un sef de stat dintr-o dinastie europeana. Iar continuitatea si identitatea ei, hranite cu instinctul binelui national, se vor vindeca atunci cand fiecare dintre noi va fi dispus sa se intoarca la adevar.

Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen