Sunt, fara indoiala, partea cea mai retinuta in ce priveste manifestarile publice a societatii romanesti actuale. Au oroare de zgomotul mitingurilor, de balciul social, de protestele clamate in piata ori pe la portile efemerelor marimi ale zilei. Nu cer decat sa le fie recunoscuta si respectata demnitatea - si tocmai demnitatea nu le este recunoscuta si cu atat mai putin respectata. Cati mai traiesc dintre cei trecuti prin iadul puscariilor si lagarelor de exterminare ale Gulagului rosu, cu nimic mai prejos ca spatiu al mortii decat sistemul concentrationar nazist? Putini, daca ne gandim ca, in prezent, cei mai tineri fosti detinuti anticomunisti au in jur de 70 de ani. Prin ce au trecut - la Canal, Gherla, Aiud, in timpul "reeducarii" de la Pitesti, fara seaman in toata lumea, la Sighet, Ramnicu Sarat sau in Insula Mare a Brailei constituie esenta ororii. Spre edificarea cititorilor, voi reproduce doua fragmente din depozitiile oficiale, date publicitatii dupa caderea regimului Ceausescu. Astfel, sergentul MAI Nicolae Ghetau, fost gardian la Salcia, declara, la 17.06.1953, la Procuratura: "Eu am gasit la carcera patru detinuti bagati de slt. Carliga, doi in picioare si doi cu capul in jos. Toti detinutii aveau fiare la picioare. Barladeanu a fost introdus in carcera cu capul in jos. L-am scos afara si peste doua ore a murit". Iar detinutul Jean Dinca relata: "Am vazut cadavre de detinuti aduse de la Bandoiu si Stramba, aruncate in curte sau fiind tinute in carute, cate doua-trei zile, cu nasuri si urechi mancate de sobolani" (ASRI, Fond "D", dosar 10844). Sirul grozaviilor ar putea continua la nesfarsit. O reglementare controversata Actul normativ care reglementeaza materia pe care o avem aici in vedere este decretul-lege 118/30.03.1990 "privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri" (republicat, cu modificari, de mai multe ori). Evident, in conceptia legiuitorului documentul in cauza s-a dorit a fi o reparatie pentru cei care au fost persecutati, din motive politice, de catre dictatura comunista. In ciuda modificarilor, actul nu face insa o diferentiere reala intre categoriile de persecutati. Incepand cu Legea 55/09.03.1998, nu mai exista, practic, nici o deosebire intre fostii detinuti politici, pe de o parte, si fostii stramutati, pe de alta parte. La 27 septembrie 2006, ministrului Justitiei i-a fost trimisa o scrisoare in care se afirma: "Fostii detinuti politici au fost primii care s-au opus, chiar cu arma in mana, bolsevizarii Romaniei si instaurarii unui regim impus de straini. Anchetati si torturati de securitate ca <<dusmani ai poporului>> si <<contrarevolutionari>>, au fost judecati de tribunalele militare si condamnati la ani grei de temnita, confiscandu-li-se si averea. Eliberati in 1964, am ramas stigmatizati si supravegheati pana in decembrie 1989. Din categoria stramutatilor cu domiciliu obligatoriu fac parte acele familii mutate fortat in alte localitati decat cele de domiciliu - si acestea nu neaparat din motive politice. Acesti oameni au avut de suferit, nu incape discutia. Multi au fost dusi si lasati in plina campie, trebuind sa-si improvizeze singuri cate o locuinta. Nu li s-a permis sa ia cu ei decat putine lucruri. Au beneficiat totusi de regimul unei semilibertati, au trait in familie, au facut copii, botezuri si nunti, iar dupa ridicarea restrictiei au putut ocupa orice serviciu, multi dintre stramutati devenind membri PCR, iar copiii lor au putut urma scoli fara nici o restrictie. Unii dintre copiii care s-au nascut din parinti aflati in domiciliu obligatoriu beneficiaza astazi de toate facilitatile prevazute de lege, indiferent daca au stat impreuna cu parintii, in stramutare, cateva saptamani sau cateva luni. Acestia au acum varsta in jur de 45 de ani, numarul total pe tara al stramutatilor si al urmasilor acestora fiind de cca. 150.000 de persoane. De mentinut ca acestora le place sa se autointituleze "deportati". In realitate, in aceasta categorie se incadreaza cei care au fost deportati in URSS. Astfel stramutatii nu trebuie sa fie confundati cu detinutii politici care si-au lasat sanatatea si cei mai frumosi ani ai vietii in minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie, in primul Canal Dunare-Marea Neagra, in temnite precum cele de la Sighet, Pitesti, Aiud, Gherla unde erau supusi unui regim de tortura si "reeducare". Astazi mai sunt in viata cca. 10 mii fosti detinuti politici, bolnavi, cu varste de peste 70 de ani. Nici familiile celor intemnitati nu erau scutite de discriminari si persecutii: sotiile erau date afara din serviciu, lasate fara nici un venit, iar copiii nu puteau urma o scoala. Asimilarea intre aceste categorii de persecutati este facuta de Legea 55/09.03.1998 care modifica OUG nr. 41/1997 si astfel stabileste (in privinta drepturilor) 1 an de detentie egal cu 1 an de stramutare, fapt pe care noi, fostii detinuti politici, il consideram anormal si jignitor. Consideram ca drepturile acordate fostilor stramutati ar trebui sa fie la jumatatea celor acordate fostilor detinuti politici. Legiuitorul se poate inspira din Legea 44/1994 (Legea Veteranilor de Razboi) care diferentiaza in privinta drepturilor veteranilor de razboi decorati de ale celor nedecorati, fiind astfel mult mai echitabila. De asemenea, Legea 34/2004 (a Recunostintei fata de Luptatorii Revolutiei din 1989) deosebeste 4 categorii de revolutionari cu drepturi diferentiate (...)". (Nu credem ca numarul fostilor detinuti, estimat in textul citat la cca. 10 mii, mai este valabil in 2007; consideram ca este sensibil diminuat, in multe cazuri urmarile indelungatilor ani de puscarie indurati in conditii groaznice aparand la mult timp de la eliberare).

Alexandru MIHALCEA