Roxana IORDACHE 

Referendumul e un pretext. O dovedeste faptul ca exista deja legea privind introducerea sistemului de vot uninominal si presedintele refuza sa o promulge. Dar obstinatia cu care seful statului, cum ii place foarte mult sa-si spuna, anunta ca va repeta referendumul denota o atitudine prea putin rationala si recursul la ea nici n-ar fi de mirare, dat fiind faptul ca pana acum cea mai eficienta s-a dovedit abordarea emotionala a populatiei. Numai ca gandul deplasarii la referendumuri repetate nu prea e de natura sa trezeasca emotii in randurile populatiei. In aceasta privinta, presedintele se inseala propagandistic. N-a apasat butonul care declanseaza extazul electoral. Dimpotriva, l-a nimerit pe celalalt. Al plictisului. Ca intr-o casnicie in care partenerul se repeta atat de mecanic incat gandul la "a treia cale" devine tot mai tentant. Partea proasta este insa ca nu s-a conturat inca, nici macar vag si nici macar in departare, ideea alternativei la Traian Basescu. Alternativa nu o pot oferi decat partidele. Ele ar fi trebuit pana acum sa aiba de mult cate un contracandidat consolidat in imaginea publica. Nu doar ca n-au reusit, dar nici macar n-au incercat. Toate, absolut toate partidele sunt dominate de reactivitate. Fata de Cotroceni. Nu ele dau temele, nu ele fac agenda publica, asa cum ar trebui. Ci presedintele. Iar partidele doar reactioneaza. Si astfel nu fac decat sa-i faca jocul presedintelui, punandu-l in evidenta. Si ceea ce se evidentiaza dramatic este tocmai lipsa de alternativa. Presedintele a pornit o ofensiva declarata impotriva partidelor. Spune foarte clar ca ele trebuie sa fie subrezite, nu consolidate, printr-un sistem de vot ostil ideii de partid. Obsesia pentru votul uninominal majoritar denota intentia de a obtine de drept recunoasterea a ceea ce presedintele face de fapt: distrugerea partidelor. Traian Basescu distruge practic si acolo unde construieste teoretic. PD e distrus de propriu-i protector de la Cotroceni. Pentru ca este strict un partid de lider si acela, deja din afara partidului, chiar daca provenit de acolo. De fapt, PD nu mai exista de mult ca partid. Nici nu a fost vreodata un partid in adevaratul sens, mereu a depins de un lider, chiar s-a identificat cu imaginea lui, de la Petre Roman, la Traian Basescu. Dupa alegerile din 2004, PD exista in exclusivitate ca proiectie a unui conducator: presedintele tarii. PD nu are personalitate, nici personalitati alternative pe care sa le propulseze. El castiga doar ca partid prezidential. Un castig pe termen (foarte) scurt si care se va dovedi nefast in perspectiva. Daca liderii PD ar si gandi in perspectiva. Ei insa gandesc pe termen scurt si in functie de interese imediate. Economice. PD se foloseste si este folosit de o clientela tentaculara, pentru acapararea pana la monopolizare a unor domenii cu profit financiar. PSD e si el folosit de presedintele Basescu. Sub pretextul reformei clasei politice, presedintele tarii face exact ce stie mai bine: alimenteaza conflictele. Ca sa-si anihileze adversarii. Si distruge PSD cu mana lui Mircea Geoana. Acelasi lucru a sperat din start sa-l faca in privinta PNL, cu mana lui Calin Tariceanu. Efectul a fost contrar. Numai ca PNL doar supravietuieste, nu construieste alternativa la Traian Basescu. O indolenta lamentabila.