Dan CIACHIR 

O sa abordez si eu problema valului de antipatie abatut in ultimele saptamani in Italia asupra compatriotilor nostri stabiliti temporar acolo; insa din perspectiva italiana. Italienii nu sunt de felul lor xenofobi, nici ultranationalisti, dar au un sentiment national foarte dezvoltat. Aceasta aderenta la specificul national au pastrat-o si comunitatile lor de emigranti, puternice, reprezentative numeric, raspandite pretutindeni in lume, din Statele Unite pana in America Latina si Australia. Indata dupa ultimul razboi, Italia si-a revenit economiceste si chiar s-a dezvoltat puternic, pornind pe acest drum cu sprijinul Planului Marshall. In Italia, tara cu baze NATO, spre deosebire de alte state europene, nu aveau loc manifestari anti-americane, in anii '50-'60 ai secolului trecut. Un deceniu mai tarziu a constituit un punct de referinta declaratia secretarului general al Partidului Comunist de atunci, Enrico Berlinguer, potrivit careia, daca vor ajunge la putere, comunistii italieni nu vor scoate tara din NATO. De altfel, acestia nu au sprijinit nici miscarile de extrema stanga gen "Le brigate rosse", care in aceeasi epoca au zguduit Italia. Membra fondatoare a Pietei Comune in 1957, Italia a devenit apoi parte din intregul Uniunii Europene; una dintre cele mai insemnate. Tara cu o miscare de stanga puternica, Italia a fost marcata si ea de curentele decurgand din ideologia care s-a manifestat violent in mai '68 la Paris, cand intelectualitatea franceza devenise maoista. Spectrul era foarte larg: de la anarhismul cu mana armata pana la principiul "Este interzis sa interzici". Aceasta lista de bucate ideologice, o spun in treacat, este admirabil analizata in lucrarea "Terorismul intelectual", de Jean Sevillia, aparuta de curand intr-o impecabila versiune romaneasca la Editura Humanitas. Din panoplia ideologica pomenita fac parte "discriminarea pozitiva", "multiculturalismul", "feminismul", "sexismul" etc. Falimentul practic al primului concept a fost abordat deunazi in ZIUA de catre George Damian. Cealalta utopie postmoderna a facut mai demult obiectul unui articol semnat in "Dilema" de Teodor Baconsky. Cat priveste falimentul concret, chiar violent, al respectivei ideologii neointernationaliste - acesta se reflecta in actele de patetica aversiune ale italienilor fata de romani. Care trebuie citite corect: fata de straini. Desi utopica, implicit falimentara, ideologia schitata mai sus este una "comunitara", asa incat italienii nu pot spune deschis ca s-au saturat sa vada prea multe moschei profilandu-se pe cerul oraselor lor, nici ca sunt excedati de numarul imigrantilor care sosesc intr-una de peste Mediterana, in Golful Lampedusa, nici ca nu agreeaza valurile portului musulman... Nu pot afirma neted ca le-a placut intotdeauna, ceea ce mi se pare firesc, sa traiasca o viata specific italiana pe teritoriul tarii lor. Le trebuia un pretext, iar acesta nu puteau fi albanezii - locuitorii unei tarisoare cu suprafata cat Dobrogea. A cazut magareata pe romani. Pe un popor cu care italienii s-au inteles intotdeauna bine. Ne-au atribuit un rol ingrat pentru a putea spune si ei ca personajul lui Caragiale: "Cutitul os!" Legea restrictiva si intempestiva referitoare la straini a fost promulgata de guvernul Prodi. Iar Romano Prodi, ironie a sortii, nu este decat produsul lui mai '68. Intre alte multe lucruri pe pamant, Dumnezeu a lasat "neamuri", popoare cu o viata specific nationala. Italienii ne-au aratat recent, din nefericire pe pielea noastra, ca natiunile nu dispar si nici nu naparlesc cand vor ideologii. Ci atunci cand vrea Dumnezeu. Probabil la Judecata de Apoi.