Ion Bogdan LEFTER 

Romania si Ungaria merg mai departe in adoptarea modelului franco-german de reconciliere istorica - sau construiesc impreuna unul propriu. In Vestul Batranului Continent, fostele mari adversare au decis ca dupa tragedia celui de-Al Doilea Razboi Mondial nu mai este loc pentru conflictele asa-zicand "clasice", drept care, de-a lungul deceniilor postbelice, au parcurs drumul unei extraordinare reapropieri. Astazi ni se pare fireasca, insa cine si-ar fi inchipuit-o inainte de a se petrece?! Relatiile s-au ameliorat spectaculos si, de la o vreme, liderii nou-alesi ai celor doua puteri executive, presedintele Republicii si cancelarul din Bundesrepublik, au grija ca prima lor vizita externa, imediat dupa investitura, sa fie la prietenii germani, respectiv la cei francezi. (Republica Democrata Germana, jumatatea de Est a tarii, comunista, n-a participat la acest proces, devenindu-i parte abia dupa reabsorbtia in tara reunificata.) Intre numeroasele forme ale colaborarii bilaterale au aparut la un moment dat si sedintele guvernamentale comune. Nu inseamna ca intre cele doua tari nu mai exista niciodata probleme, nici ca istoria a fost stearsa cu buretele (nu poate fi!), dar sensul de evolutie a civilizatiei europene si globalizate e limpede: postmodernitatea inseamna - sa ne reamintim - si toleranta, recunoastere si protejare a diversitatii, multiculturalism s.a.m.d.; adica - strict politic vorbind - disponibilitate pentru negociere si compromis, reconciliere, cooperare, competitie in beneficiul tuturor, nu doar al invingatorului, care, altadata, se mandrea ca si-a "zdrobit" adversarul si i-a anexat teritoriul. Din 2005, guvernele roman si ungar se intalnesc si el in sedinte comune, anuale: la Budapesta, la Bucuresti, acum in Sibiul purtator al atat de simbolicei titulaturi de "Capitala culturala" a Continentului. Doua echipe de politicieni europeni se asaza in jurul aceleiasi mese si confirma astfel reconcilierea, cooperarea, directia in care lumea inainteaza. Miza e - evident - simbolica. Rezultatele concrete sunt pregatite dinainte, pentru atingerea lor n-ar fi neaparat nevoie de un asemenea cadru festiv: acorduri bilaterale in domenii diverse, in sensul eliminarii treptate a tuturor barierelor dintre cele doua tari. De asta data, cele cinci capitole tematice despre care s-a discutat oficial la Sibiu au fost: armonizarea politicilor de dezvoltare; colaborarea in domeniile financiar, economic, al infrastructurilor si al intreprinderilor mici si mijlocii; colaborarea in domeniile apararii, al afacerilor interne si externe si al justitiei; cooperarea in domeniul protectiei mediului si al dezvoltarii rurale, al educatiei, culturii si minoritatilor nationale. S-au semnat, la toate capitolele, acorduri importante. Privind catre viitor, premierul Ferenc Gyurcsany a spus ca "ne leaga prea multe lucruri ca sa pastram ranchiuna" si a oferit imaginea unei "contopiri istorice si teritoriale" a tarilor noastre, dupa alt model de succes al cooperarii, cel al Beneluxului - din care ar merita sa nu uitam ca, pe langa Olanda si Belgia vecine, legate de vechi prietenii si adversitati, cand dintr-unele, cand din celelalte, face parte si Luxembourgul. Primind titulara de "Capitala culturala europeana 2007", mica metropola din Ducat a tras dupa ea Sibiul nostru si - mai mult - a obtinut acceptul de a-si extinde propria investitura asupra asa-numitei "Mari regiuni, care inseamna reunirea provinciilor limitrofe Luxembourgului din Belgia, Franta si Germania. In context, as mentiona observatia pe care o facea recent Tamas Gaspar Miklos, in cadrul unei dezbateri la care am participat, la Institutul de sociologie al Academiei de la Budapesta: ca in ultima vreme relatiile romano-ungare s-au "de-transilvanizat"...