Indrazneala lor mersese atat de departe, incat avusese obraznicia sa prade " diligenta" care facea serviciu de posta si de calatori cu rezidenta judetului si sa schingiuiasca in batai pe conducatorii unui intreg convoiu de carute, care se intorceau "cu plin" dela iarmarocul din Barlad. Alarmate, insfarsit, de exproprierile acestea sangeroase, care intreceau calitativ si cantitativ marginea de rabdare si toleranta patriarhala romaneasca, autoritatile vigilente luasera masuri pentru prinderea banditilor, organizand poteri de militieni si posturi de calarasi. Cu toti paznicii, cu toti argatii, cu toate armele de foc care se incarcau prin odai, nu puteai face fata acestor banditi hotarati sa prade tot ce le iese in cale. Casele bunicului se gaseau de altminteri situate in mijlocul unui parc imens, care facea o paza aproape imposibila si eficace. In acele zile de griji si de spaima, tata care fusese pe vremuri Director General al Penitenciarelor si-a adus aminte de Mos Ion Hurduc din Odaia Bursucani si ni l-a trimis sa ne pazeasca. Cunostinta tatei cu Ion Hurduc data de prin 1885 si se petrecuse la Ocnele Mari, unde Hurduc ispasea o pedeapsa pe viata. Ce l-a facut pe inaltul dregator sa poposeasca mai indelung cu ocnasul, condamnat pentru hotii indraznete si considerabile, decat faptul, ca era moldovean din partile noastre sau poate amintirea ispravilor sale legendare? Ion Hurduc talharise la drumul mare, dar talharise oare-cum in traditia de barbatie, de generozitate si de romanism a haiducilor - sau numai recomandatia d-lui director al penitenciarului Ocnele Mari, nu stiu. Stiu insa ca tata a facut un raport ministerului de justitie si ca in baza acestui raport M.S. Regele Carol I a gratiat pe Ion Hurduc de restul pedepsei. ZIUA, 8 noiembrie 1939