Cristian Unteanu 

Totul in dorinta, deloc condamnabila, de a gasi un brand de tara care, nu-i asa, sa ne reprezinte curajos si demn in lumea larga. Bani aruncati degeaba, veti spune. Asa e. Numai ca, iata, fara bani multi, in orice caz nu de la buget, brandul a iesit acum pe malurile Dambovitei precum odinioara zeita din spuma marii. Ma rog, pastrand proportiile, ca un fel de gaina jumulita, sclifosita si neouatoare. Prezinta tabloul cutremurator al candidatilor PNTCD pentru Parlamentul European. Te trece un fior uitandu-te la figurile luminoase ale politicienilor porniti in drumul de costisa ce duce la Bruxelles, imbracati in costumele alea bune, de duminica, si avand in picioare opincile stramosesti. Te uiti la mutrele zambitoare puse sub sloganul "Raman roman in Europa" si parca ti-ar veni sa zici ceva. Caz in care limba romana ofera un vast evantai de expresii si n-am nici un fel de indoiala ca ele au fost rostite corespunzator. Dar ce se intampla daca ultimii taranisti ai istoriei au dreptate? Nu cumva au surprins adevarul profund - si au avut si curajul sinucigas sa-l si puna pe afisele electorale - al unei scalambaieli nationale, cea cu integrarea, pe care o rezuma curajos in imaginea asta de cosmar? Ce spun ei? Ca a fi roman in Europa inseamna un fals, o impostura, un smen. La fel de incredibil si de ridicol precum asocierea intre costumele lor Armani sau Versace si opincile care, dupa mintea taranistilor, "trebuie sa ne aduca aminte de unde am plecat". Daca asta exprima doctrina politica in numele careia au condus odata Romania, atunci chiar e grav. Si nu mai este doar ridicol, este tragic. Programe politice care sa ne conecteze cu prioritatile europene? Asi... Le dam, ca sa ne inteleaga mai bine, o imagine grotesca a unui mixaj nereusit. Adica exact ce nu vor sa creada europenii ca produce o tara care, teoretic, ar trebui sa-si concentreze energiile nationale pe recuperarea handicapului enorm de pornire. Pe de alta parte, mai incercam sa bramburim odata electoratul, si asa neinformat si nedecis, caruia, iata, i se propune o simbolica ce nu poate trimite decat la monstruozitatile create odata de cooperativa Arta Populara, momaile minuscule in costume populare care se umpleau eroic de praf in magazinele de profil destinate turistilor straini. Am crezut ca exemplul lui Vasile Lupu imbracat electoral in costum popular fusese doar unul dintre lucrurile stranii ale unei traditii complicate si incerte. Se vede ca nu era o exceptie... Mai lipseste, in ciudatenia extrema a campaniei noastre electorale pentru scaunele europene, sa-i vedem pe taranisti in costumatia asta electorala, facandu-si si o intrare de neuitat, de tip folcloric, pe holurile de la Bruxelles. Si este foarte posibil ca exemplul sa fie molipsitor. De ce n-am vedea si pe alti candidati imbracati "ca la popor" si invartind vreo hora in mijlocul maselor entuziaste si in compania membrilor de partid selectati cu grija pentru ocazie? Sau nasind vreun prunc la o nunta "special populara", ca da bine la mase? Mi-e teama ca nu e deloc imposibil. Ce legatura are asta cu Uniunea Europeana? Nici una. Nici ei n-au. Si are vreo importanta? Nu. Nici pentru ei, nici pentru alegatori. Ei se fac ca, noi ne facem ca. Numai ca noi pierdem. Nu tot. Ramanem, cel putin virtual, cu opincile.