Ziua Logo
  Nr. 4075 de joi, 1 noiembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
SUA mituiesc Rusia
-- Bush vrea sa-i faca o serie de concesii lui Putin pentru ca Moscova sa nu se implice in dosarul iranian * Washingtonul este dispus sa nu ridice baze NATO in fostele state baltice si sa-si limiteze efectivele din Polonia, Slovacia, Ungaria si Romania
Statele Unite ale Americii pregatesc un pachet de concesii in favoarea Rusiei pentru a determina Moscova sa nu-i sustina pe iranieni si sa se implice in impunerea de sanctiuni in problema dosarului nuclear al Teheranului, scrie publicatia americana Stratfor, consultata de Rompres, intr-o analiza publicata ieri. Analiza a fost realizata pe baza unor zvonuri vehiculate de mass-media sau provenind din alte surse credibile.
Potrivit unui articol publicat in cotidianul International Herald Tribune (IHT, editat la Londra), SUA sunt pregatite pentru concesii in ceea ce priveste Tratatul Fortelor Conventionale in Europa (CFE). Singura parte a acestui tratat de care Rusia este interesata este sa se asigure ca fortele NATO nu au baze in fosta Uniune Sovietica, in special in tarile baltice, si faptul ca exista limite in ceea ce priveste prezenta de trupe in Polonia, Slovacia, Ungaria si Romania. Ar trebui facute concesii in aceasta ordine pentru a atrage interesul partii ruse, afirma analiza citata. Daca SUA sunt dispuse sa faca astfel de concesii si cum ar afecta un asemenea demers relatiile Washingtonului cu aceste tari sunt intrebari, deocamdata, fara raspuns. Dupa vizita intreprinsa de presedintele rus, Vladimir Putin, in Iran, SUA s-au vazut constranse, pe plan diplomatic, si la o diminuare a optiunilor fata de Teheran. Rusii au dorit ca americanii sa perceapa situatia in acest mod. Putin a mentinut optiunile deschise in ceea ce priveste Iranul, cerand, in acelasi timp, ca americanii sa nu atace. In plus, el a declarat iranienilor ca nu trebuie neaparat sa abandoneze incercarile de a construi arme nucleare. Problema centralei de la Bushehr (construita de rusi) a ramas deschisa.
Bila alba pentru diplomatia moscovita
Moscova a adoptat, in acest context, o inspirata atitudine "eleganta", pe de o parte comportandu-se, vizibil, ca un aliat al Teheranului, pe de alta parte erijandu-se in intermediar al Washingtonului in ceea ce priveste programul nuclear iranian. Aliindu-se cu partea iraniana, Rusia a creat singura cale practica pentru a presa Teheranul in legatura cu programul nuclear, apreciaza analistii de la Stratfor.
In urma cu doua saptamani, presedintele rus, Vladimir Putin, a vizitat Iranul, iar la scurt timp si ministrul sau de Externe Serghei Lavrov s-a deplasat la Teheran, unde a fost primit de insusi presedintele Mahmud Ahmadinejad si a avut convorbiri cu ministrul de Externe Manouchehr Mottaki. Intrevederea Lavrov-Ahmadinejad, desi de scurta durata, a generat o serie de intrebari in privinta continutului mesajului transmis din partea lui Vladimir Putin si a motivatiei deplasarii sefului diplomatiei ruse la Teheran.
In aceste conditii, devine evident ca, pentru a influenta Rusia, SUA trebuie sa faca anumite concesii intr-o zona de interes fundamental pentru Moscova - prezenta militara conventionala in regiune. In actualul context, se speculeaza daca Washingtonul a manifestat sau nu vreo deschidere in aceasta privinta. In cazul in care informatiile referitoare la concesii ale Washingtonului privind CFE sunt corecte, acesta este singurul lucru care ar interesa intr-adevar Moscova.
Sunitii, pion de baza
SUA au dorit sa exercite presiuni asupra iranienilor in mod direct. Cel mai urat cosmar al Teheranului ar fi un guvern sunit la Bagdad si trebuie reamintit faptul ca sunitii, in timpul regimului fostului presedinte irakian, Saddam Hussein, au detinut conducerea in Irak dintr-un singur motiv: slabiciunea si disensiunile din randul siitilor. Dialogul dintre SUA si suniti este departe de cel mai grav scenariu in cazul Iranului, dar, in acelasi timp, nu poate fi ignorat.
In urma cu cateva saptamani, Iranul si Rusia presau SUA. Acum, SUA exercita presiuni asupra Iranului, cooperand cu rusii si sunitii. Cel mai important lucru in acest context nu sunt detaliile (in mare masura opace), ci cadrul general. Moscova si sunitii sunt acum fortele oscilante intr-o situatie foarte complicata. Ei au optiunile. Rusii, in particular, au libertatea de actiune si se misca intre cele doua tabere, conchide analiza Startfor.
Ahmadinejad conteaza pe milioane de martiri
Presedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, a declarat ca milioane de iranieni sunt pregatiti sa se sacrifice in lupta impotriva dusmanilor tarii, facand referire - aparent - la Statele Unite si aliatii acestora.
Declaratia lui Ahmadinejad a survenit la o zi dupa ce un comandant iranian a afirmat ca militia religioasa a gruparii Basij ar putea distruge rutele de transport de petrol din zona Golfului, printr-o mica operatiune. Cei doi oficiali au lansat aceste afirmatii la ceremonia anuala care a marcat moartea unui membru Basij, in varsta de 13 ani, Mohammad Hosseini Fahmideh, care a fost ucis in timp ce incerca sa distruga un tanc irakian in razboiul din 1980 cu tara vecina. "Dusmanii poporului iranian trebuie sa stie ca, prin moartea unor martiri ca Fahmideh, mainile poporului iranian nu sunt goale", a declamat Ahmadinejad la Teheran, in prezenta unor studenti, membri ai Basij. Liderul islamist si-a exprimat convingerea ca milioane de astfel de tineri sunt, in prezent, "mai pregatiti ca niciodata".
Iranul intimideaza UE
Iranul l-a convocat pe ambasadorul Portugaliei, tara care detine presedintia semestriala rotativa a UE, sa protesteze fata de o declaratie considerata de Teheran ca fiind in sprijinul elementelor suspectate de spionaj si care au legaturi cu gruparile teroriste, noteaza Reuters.
Un diplomat portughez a precizat ca protestul vizeaza o declaratie a UE de saptamana trecuta, prin intermediul careia forul comunitar isi exprima ingrijorarea fata de ceea ce acesta numeste "escaladarea restrictiilor privind libertatea de expresie in Republica Islamica Iran". Uniunea Europeana a denuntat inchiderea unor publicatii critice si arestarea jurnalistilor exprimandu-si in acelasi timp ingrijorarea fata de jurlanistii kurzi pe care Iranul a anuntat, in iulie, ca i-a condamnat la moarte pentru incitarea la "lupta armata impotriva sistemului". Ca presedinte al UE, Portugalia a emis, la randul sau, tot in iulie, o declaratie cu privire la Adnan Hassanpour si Abdolvahed "Hiva" Botimar, jurnalistii pe care tribunalul iranian a anuntat ca i-a condamnat la moarte. Potrivit legii iraniene, acestia vor fi executati in cazul in care Curtea Suprema va respinge apelul lor. Iranul este adesea acuzat de occidentali si gruparile de dreapta ca aresteaza scriitori, jurnalisti si intelectuali care militeaza pentru reforma fara a le da dreptul la un proces cinstit. Cu toate acestea, autoritatile iraniene sustin ca permit libertatea de expresie, negand ca ar incalca drepturile omului si argumetand ca nu fac decat sa aplice legea islamica, saria.
Americanii sunt in favoarea unui atac preventiv
Mai mult de jumatate dintre cetatenii americani se declara in favoarea unor atacuri impotriva Iranului si considera ca acestea ar putea avea loc inainte de alegerile prezidentiale din noiembrie 2008, potrivit ultimului sondaj Zogby, citat de agentiile internationale de presa. Conform testului public, 52% din electoratul SUA ar sustine atacuri preventive americane impotriva Iranului, pentru a bloca potentiala intentie a acestei tari de a fabrica bomba nucleara. Aproximativ 53% dintre respondenti apreciaza ca aceste atacuri ar putea fi comise inainte de alegerile prezidentiale din noiembrie, anul viitor. Doar 29% dintre americani apreciaza ca SUA nu ar trebui sa atace Iranul. Atitudinea Administratiei lui George W. Bush fata de Teheran este din ce in ce mai dura. Bush a mentionat eventualitatea unui al treilea razboi mondial daca Iranul ar detine bomba atomica, iar vicepresedintele Dick Cheney a amenintat Teheranul cu "consecinte grave", daca nu va abandona programul de imbogatire a uraniului. Intrebati care dintre candidatii la presedintie ar fi cel mai capabil sa rezolve problema cu Iranul, 21 la suta dintre americani au raspuns Hillary Clinton, 15 la suta au optat pentru republicanul Rudolph Giuliani si 14 la suta l-au creditat pe senatorul de Arizona, John McCain.
Mesagerul Lavrov
In totala contradictie cu amenintarile lansate sistematic pana in prezent, Washingtonul a asigurat, in urma cu doua zile, ca nu exista "nici un motiv" ca Iranul sa se teama de un atac din partea Statelor Unite in viitorul apropiat.
"Vom urma calea diplomatica pentru a convinge Iranul sa puna capat incercarilor sale de a se dota cu arme nucleare", a afirmat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Dana Perino. Moscova, una din laturile hexagonului international implicat in solutionarea crizei iraniene (cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU - SUA, Rusia, Franta, Marea Britanie, China - plus Germania) mentine deschis dialogul cu Teheranul. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, i-a remis un mesaj, presedintelui iranian, Mahmud Ahmadinejad, din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, cu prilejul scurtei vizite intreprinse, marti, la Teheran, de seful diplomatiei moscovite. Nici o sursa oficiala nu a furnizat vreun detaliu privind continutul acestui mesaj. Presedintele iranian a fructificat aceasta ocazie, anuntand ca "Teheranul este decis sa isi continue cooperarea" cu Agentia Internationala pentru Energia Atomica (AIEA), dar ca intentioneaza totodata "sa isi continue activitatile nucleare in scopuri pasnice", noteaza Rompres.
Bagdadul cere sprijinul Teheranului
Premierul irakian, Nuri al-Maliki, a cerut, ieri, Teheranului, sa "dezamorseze" criza cu Turcia in privinta rebelilor kurzi, solicitand Iranului sprijin in cadrul conferintei de la Istanbul pe tema securitatii din Irak. "Premierul i-a cerut Iranului sa dezamorseze criza dintre Turcia si PKK (Partidul muncitorilor din Kurdistan), la frontiera Irakului si sa isi aduca sprijinul in conferinta de la Istanbul", de la sfarsitul saptamanii, potrivit unui comunicat al biroului lui Maliki, publicat cu ocazia vizitei la Bagdad a liderului diplomatiei iraniene, Manouchehr Mottaki. Aceasta vizita survine pe fondul tensiunilor turco-irakiene, Ankara amenintand cu lansarea unui atac in nordul Irakului, impotriva rebelilor din cadrul PKK. Ministrii de Externe din tarile invecinate cu Irakul si mai multi membri permanenti ai Consiliului de Securitate vor discuta, maine si poimaine la Istanbul, despre situatia din Irak.
Pagina realizata de Ileana CORNEA 
Alte articole
  Sforile lui Putin    (Eveniment, 2008-04-04)
  Putin neclintit in fata SUA    (Externe, 2008-03-19)
  Antemergatorii lui Bush la Putin    (Externe, 2008-03-18)
  Bush ramane cu ochii pe Putin, "cea mai mare personalitate a anului"    (Externe, 2007-12-21)
  Bush-Putin, fir rosu pentru Iran    (Externe, 2007-12-05)
  SUA-Rusia, rezultat nul in privinta scutului antiracheta    (2008-04-05 13:12)
  Bush si Putin au inceput convorbirile in statiunea ruseasca Soci    (2008-04-05 11:17)
  Summitul NATO Bush catre Putin: "Razboiul Rece s-a terminat"    (2008-04-04 13:32)
  Bush face turul Europei de Est    (2008-03-31 14:03)
  Putin acuza Washingtonul de presiuni asupra observatorilor OSCE    (2007-11-27 13:28)
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
Cateva lucruri amestecate   de Mache
Putin este unul dintre prietenii cei mai apropiati ai USA ,   de ionion
Aiurea, nu vorba de mituire !   de ionion
E bogata bre SUA, are bani gramada, are da unde mitui bre!   de Huhurianu
AZI AM DISCUTAT CU BUSH   de texanu
Si cu ce-l cumpara? :-) E ca si cum Putin le-ar vinde iNCA O DATA Alaska   de TonyBlair
Aiurea   de Mario
A r h i v a
  Tara pentru mafie    4 comentarii
  Parlamentul, piedica pentru Basescu    5 comentarii
  Pedeapsa maxima pentru atentatorii de la Madrid    3 comentarii
  Un MiG 21 s-a ciocnit cu o cioara    4 comentarii
  Borcea l-a batut pe Meme    
  Un criminal roman arunca in aer relatiile cu Italia    7 comentarii
  Basescu ataca uninominalul asumat de Guvern    4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Ucraina ne umileste la Bucuresti (5040 afisari)
 Un criminal roman arunca in aer relatiile cu Italia (3388 afisari)
 Tara pentru mafie (3252 afisari)
 Moarte in picaj (2307 afisari)
 SUA mituiesc Rusia (1881 afisari)
 Tariceanu: "Nu putem sa ii aducem pe romani acasa cu forta" (848 afisari)
 Un nou incident intre imigrantii romani la periferia Romei (634 afisari)
 Emil Constantinescu: "Basescu va sfarsi in gunoiul istoriei" (570 afisari)
 Bancomat furat in Bucuresti (567 afisari)
 Opt reguli care te tin departe de cancer (423 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01784 sec.