Credibilitatea controversatului raport Tismaneanu primeste o noua lovitura. De data aceasta de peste Ocean. Richard Andrew Hall, analist CIA si expert in probleme romanesti, este revoltat de superficialitatea cu care raportul prezidential a tratat evenimentele din decembrie 1989. Bizar i se pare si modul in care presedintele Comisiei, Vladimir Tismaneanu, eschiveaza criticile pertinente aduse acestei lucrari, incercand sa pozeze in victima unor atacuri personale. Rich Hall a studiat la Universitatea din Virginia si si-a luat doctoratul la Universitatea din Indiana. Este angajat al Agentiei Centrale de Informatii (CIA) a SUA din septembrie 2000. Inainte de a se alatura CIA a cercetat in amanuntime evenimentele care au dus la caderea regimului Ceausescu in decembrie 1989 si, recent, a scris un studiu intitulat sugestiv: "Orwellian... chiar orwellian - Campania procurorului Voinea de purificare a revolutiei din decembrie 1989". Din octombrie 2000 pana in aprilie 2001, Rich Hall a lucrat la CIA ca analist politic pentru Romania. Din octombrie 2001, Hall este analist pe problematici de intelligence. Publicam alaturat cea mai mare parte a analizei sale critice fata de Raportul Comisiei Prezidentiale si fata de aportul personal al presedintelui acesteia, Vladimir Tismaneanu. Intertitlurile apartin redactiei. (Victor RONCEA) Eschivele lui Tismaneanu in fata criticilor Pana acum am evitat discutiile despre "Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Studierea Dictaturii Comuniste din Romania". Insa maniera in care Vladimir Tismaneanu, seful Comisiei Prezidentiale si autorul Raportului - a carui mana si al carui spirit se fac simtite in intregul document -, continua sa refuze, cu aroganta, sa raspunda si sa acorde atentie criticilor academice aduse lucrarii, ma face sa intervin. Desigur, Tismaneanu nu are nici o problema in a se referi - si, de fapt, se pare ca ii face placere sa faca aceasta - la criticii raportului sau, facand aluzie la reputatiile lor indoielnice, la criticii care fac trimitere la radacinile lui evreiesti, la rolul tatalui sau la inceputul regimului comunist, la presupusele sale afiliatii "neo-comuniste" datorate flirtului sau cu revizionismul marxist si lucrarilor elaborate in Romania pana la varsta de 30 de ani, precum si la statutul sau de persoana plecata in exil in Occident, in perioada cea mai neagra a erei Ceausescu, cea din anii '80. Astfel, vocifereaza la adresa lui Corneliu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu, Victor Roncea si Dan Ciachir, si se refera la "Triada Paunescu-Vadim-Iliescu". Cu alte cuvinte: ataca la zid, cautand sa mearga pe cele mai slabe si mai tendentioase argumente. Astfel ca aceasta strategie a lui Vladimir Tismaneanu de a raspunde prompt si aplicat calomniilor mizerabile, din care si citeaza abundent, dar de a ignora criticile rezonabile (nu am vazut nicaieri vreun astfel de raspuns) poate deveni, voluntar sau nu, o modalitate de impunere necritica a Raportului si a intregului demers care il insoteste, inhiband posibilele dezbateri asupra lui prin crearea senzatiei ca orice critici nu pot fi decat reprobabile. (Ciprian Siulea, "Tentatia unui nou absolutism moral: Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu?" Observator Cultural, nr. 379, 5-11 iulie 2007). Dar cand vine vorba despre intrebari academice si critica directa la adresa Raportului, Tismaneanu nu are nici un cuvant de spus. Pur si simplu nu vrea sa se implice. In schimb, recurge la o intreaga suita de eschive relativ evidente. Tactica omisiunii Pentru inceput, face aluzii la adresa criticilor respective - raspunzand, de obicei, la o intrebare sau abordand un aspect referitor la acestea, care nu fusese adus in prim-plan pana atunci, ca si cum ar raspunde unui interlocutor imaginar - insa nu mentioneaza numele autorului sau al preopinentului care le-a emis. Sunt multe motive pentru care nu mentioneaza autorul unui critici anume si pot sa afirm ca nu cunosc pe nimeni din lumea academica sau jurnalistica nu ar face aceasta in mod deliberat sau involuntar, daca i se ofera ocazia. Unele recurgeri la aceasta practica sunt mai de inteles decat altele - de exemplu, cand cineva nu doreste sa discrediteze sau sa faca rau unui prieten sau coleg pe care il stimeaza, sau in special pe cineva care tocmai a intrat in disputa (dupa principiul "nu-ti lovi adversarii atunci cand sunt la pamant"). Poate fi, de asemenea, o metoda de maximizare a umorului, a spiritualitatii, ce aduce cu sine un aer de mister, provocand cititorul sa isi mentina atentia treaza. Teama de conflicte si chiar cea de acuzatiile de calomnie poate, de asemenea, sa joace un rol. In fine, ma intreb daca nu cumva acest aspect este mai evident in cazul acelora care au trait sub totalitarism - unde "a scrie in jurul subiectului", auto-conservarea si mentinerea strategica si implicita a unor cercuri de suporteri constituiau o necesitate, in special in lumea ezoterica a intelectualilor... In cazul lui Tismaneanu, refuzul sau de a-si numi criticii cred ca e provocat de altceva. Aceasta este o tactica veche, pe care multi o folosesc: intr-adevar, trebuie sa fie ceva, deoarece tot timpul politicienii evita sa-si mentioneze oponentii si competitorii. De ce? Pentru ca acest lucru este considerat drept publicitate gratuita pentru oponenti si competitori. Mai mult, aceasta pare sa plaseze oponentul sau competitorul pe picior de egalitate, sa ii ofere acestuia un soi legitimitate, prin simpla invocare, nu prin oferirea unor raspunsuri. A nu mentiona numele unui oponent, competitor sau critic, este, in cele din urma o chestiune de PUTERE si CONTROL, si o tentativa de desconsiderare a persoanei respective. Asta duce la o scadere a nivelului politicii si la o deteriorare a eticii profesionale. Cred, de asemenea, ca mai exista un nume pentru asa ceva: lasitate intelectuala. Demonizarea criticilor Cum poate scapa Tismaneanu de asta si cum poate evita sa raspunda la criticile si intrebarile rezonabile si intemeiate? Ei bine, vom lua alt exemplu - cel al modului in care el i-a raspuns lui Siulea - cu mentiunea ca, desigur, de vreme ce nu se refera la Siulea folosindu-i numele, dar ii invoca punctul de vedere, va putea nega oricand faptul ca aluzia sa constituie un raspuns adresat lui. Reamintesc ca subtitlul articolului lui Siulea era "Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu?". Asadar, la o luna dupa aparitia articolului lui Siulea, in editorialul sau intitulat "Din nou despre refuzul de a uita," (Evenimentul Zilei, 15 august 2007), Tismaneanu declara: "Polemicile intelectuale au valoare cata vreme sunt inspirate de devotamentul pentru adevar, nu de vanitati, vendete si resentimente." Cu alte cuvinte, Tismaneanu asteapta sa stabileasca regulile de baza pentru polemici. Care sunt regulile de baza? "Polemicile intelectuale au valoare cata vreme sunt inspirate de devotamentul pentru adevar, nu de vanitati, vendete si resentimente." Asa ca Tismaneanu urmeaza sa fie arbitrul a ceea ce este o polemica acceptabila. Michael Shafir critica folosirea termenului de "genocid" in Raport, dar si estimarea incredibil de vaga a numarului victimelor regimului, aproximata intre 500.000 si doua milioane (estimare pe care cineva care nu are acces la arhive ar putea sa o ia drept buna), etc. Oare nu sunt indoielile lui Michael Shafir motivate de o cautare a adevarului, de un devotament fata de adevar? Daca este asa, domnule Tismaneanu, de ce nu sunteti in stare sa-i raspundeti argumentat? In mod similar, ce puteti spune despre argumentele rezonabile aduse de Ciprian Siulea? De, asemenea, este important de subliniat ca utilizarea de catre Tismaneanu a termenilor "vanitate, vendete si resentimente" este incredibil de subiectiva. Cand Tom Gallagher a criticat cartea de interviuri a lui Tismaneanu cu Ion Iliescu, "Marele soc", Tismaneanu l-a acuzat de "un acces de resentimente"; trei ani mai tarziu Tismaneanu a admis, indirect, ca Gallagher avea dreptate si ca el a facut o greseala. Cu alte cuvinte, acesta este modul de operare a lui Tismaneanu pentru a raspunde la critici. Intr-adevar, aceasta a devenit problema de baza a modului in care Tismaneanu si-a aparat Raportul si propria munca, scrierile, declaratiile si contributiile, in general. Obiectivele raportului sunt atat de nobile, criticile sunt ilegitime, iar orice erori trebuie iertate. Si criticii raportului sunt, in mod automat, etichetati drept "critici ai liberalismului", "critici ai societatii deschise". Criticii sunt rauvoitori si demonizati prin definitie. Desigur, de unde ne aminim aceasta logica - obiectivele sunt nobile, scopul scuza mijloacele? Nu regimul comunist este sub analiza? Zelotul ideologic: de la marxism revizionist la "anti-comunism" Cei care s-au concentrat asupra scrierilor lui Tismaneanu din Romania comunista si, implauzibil, il acuza astazi de "neo-comunism" (scrierile sale din ultimele doua decenii arata ca acest lucru este ridicol) pierd din vedere un lucru. (In mod ironic, dar cat se poate de real, in august, la doua saptamani dupa ce a vociferat la adresa celor care i-au dezgropat articolele scrise in anii '70 si la inceputul anilor '80 in Romania, a adoptat o schimbare de atitudine si a citat pe larg declaratiile lui Ion Iliescu de la sfarsitul anilor '60, insotindu-le cu comentarii prea putin elogioase!). Legatura intre tanarul Tismaneanu si adultul de astazi - altul decat cel despre care se vorbea in raportul Securitatii din 1983, cand Tismaneanu, pe atunci in varsta de 32 de ani, era descris ca avand o slabiciune auto-distructiva pentru lingusire, fiind "sensibil la laudele care i se aduc de catre persoane din anturajul sau, ceea ce il face in multe ocazii sa se ralieze la actiuni nechibzuite care ii sunt sugerate de persoane ce-i speculeaza tendinta spre infatuare..." (Dan Tapalaga, "Turnat de prieteni, demonizat de Securitate," Cotidianul, 24 iulie 2006) - o reprezinta zelotismul ideologic: atunci era revizionismul marxist, astazi e "liberalismul civic anti-comunist" sau "anti-comunsimul ca obligatie morala", asa dupa cum il numeste el. El este un fel de convertit, gasind credinta mantuitoare a liberalismului cruciat, iar dusmanii acestui liberalism, conform lui Tismaneanu, se afla pretutindeni. Autoportret cu Iliescu pe umar "Iliescu a fost si ramane un inamic al adevarului istoric. Structura sa mentala este imuna la evidente faptice. El gandeste in termeni bolsevici, conform preceptului leninist: <<care pe care>>. Lumea este divizata pentru el in aliati si adversari, nefiind loc pentru nici un fel de pozitii intermediare." (Evenimentul Zilei, 29 august 2007, "Asa grait-a Ion Iliescu atunci si acum") - Tismaneanu despre Ion Iliescu... intocmind totodata si un portret ingrozitor de apropiat de realitate despre sine... Vi se va ierta daca, in momentul citirii sectiunii privind Revolutia din decembrie 1989 din "Raportul Tismaneanu" (pg. 618 - 625), veti avea o ciudata senzatie de deja-vu, pe care o veti simti in repetate randuri. De ce? Pentru ca, pe langa alte expuneri ale "Crezului Tismaneanu" - in care raportul abunda - acesta este doar o reeditare, indulcita, a scrierilor de inceput ale lui Tismaneanu, in acest caz referitor la Revolutie. (Unicul lucru bun pe care il pot spune despre asta este ca el include o nota de subsol referitoare la munca lui Marius Mioc - un cercetator din Timisoara care, probabil, nu s-a bucurat de recunoasterea suficienta pe care ar fi meritat-o pentru munca sa despre decembrie 1989. Intr-adevar, gradul acestui exercitiu de reinzestrare intelectuala se regaseste si la nivelul notelor de subsol - multe dintre care sunt aproape cuvant cu cuvant din opera lui Tismaneanu din anii de debut. Incropeala cu texte vechi Prima data mi-am dat seama de certitudinea unui deja-vu cand am citit urmatoarea fraza, la pagina 622: "Povestea fugii cuplului Ceausescu si capturarea sa ulterioara, procesul secret si executia din ziua de Craciun necesita insa clarificari suplimentare." Cititorii sunt trimisi, in nota de subsol (nr.15), la lucrarea elaborata impreuna cu Matei Calinescu si intitulata "Probleme ale comunismului" (aprilie 1991 - lucrare care a fost scrisa la sfarsitul lui 1990!) (Am discutat si in alte ocazii inexactitatile acelui articol, care pretindea ca procesul "a durat noua ore", afirmatie care nu se baza pe nici o sursa si pe care nu am putut sa o gasesc in 17 ani de cercetari din surse engleze, franceze, ungare si romane). Si m-am intrebat: unde am mai citit exact fraza aceasta? Ei bine, am aflat care era sursa, de altfel deosebit de solicitata in cazul sectiunii dedicate Revolutiei din "Raportul Tismaneanu": un articol scris in 1997 de Tismaneanu si intitulat "Exceptionalismul romanesc?", din volumul editat de Dawisha si Parrott pe tema Europei de Sud-Est. Aici, la pagina 417 se poate citi "The story of Ceausescu's flight and his subsequent capture, secret trial, and execution on Christmas day remains to be clarified". Cu alte cuvinte, o traducere cuvant cu cuvant a citatului de mai sus. Iar daca cineva citeste paginile 414-417, va descoperi multe din cele ce apar in "Raportul Tismaneanu" despre Revolutie. De ce reprezinta asta o problema? Pe de-o parte, "Raportul Tismaneanu" nu face nici o referire la faptul ca, cea mai mare parte a acestei sectiuni, chiar cuvant cu cuvant, provine din scrierile anterioare ale lui Tismaneanu, publicate de catre Cambridge University Press. In plus, cat de mult vi se pare ca s-a straduit Tismaneanu sa ramana la curent cu orice lucru legat de Revolutie, daca, un deceniu mai tarziu, el a putut afirma cu indrazneala ca aceste chestiuni "urmeaza sa fie clarificate". Mai rau este insa ca aceasta afirmatie a sa nici macar nu e adevarata. Interviurile cu personalul de la Targoviste, din decembrie 1990 din Flacara, interviuri ale lui Petre Mihai Bacanu, din decembrie 1993, in Romania Libera si, in special interviurile lui Viorel Domenico si colectia de reviste si alte documente ale celor implicati in elaborarea lucrarii "Ceausescu la Targoviste" (1999) au clarificat in mare masura aceste aspecte. Note perimate si eronate Si daca asta nu este suficient, aceste evenimente au fost discutate pe larg in volumul excelent al lui Peter Siani-Davies, publicat in 2005. Poate ca Vladimir a auzit de el. La urma urmei, el insusi si-a adus contributia, scriind o nota explicativa pe coperta pentru a face reclama cartii, insa titlul nu este de gasit in notele din cadrul capitolului dedicat Revolutiei din decembrie 1989 in "Raportul Tismaneanu". In loc de asta, suntem directionati catre propriul articol al lui Tismaneanu - ce surpriza! - cand, de fapt, Siani-Davies este infinit superior din punct de vedere al detaliilor si preciziei. Sa o spunem cat se poate de clar: ca intr-un document de importanta unui "Raport prezidential", se aplica doar combinatia dintre vanitate si apatie a lui Tismaneanu cand vine vorba de detalii si literatura altora pe care el o poate publica - si vorbeste despre problema hagiografiei pe care ceilalti din comisie o pot lasa sa treaca, asa cum a si trecut. Slabiciunea culturii politice si intelectuale a Romaniei pentru cultul personalitatii si relatiile clientelare este evidenta in aceasta parte a "Raportului Tismaneanu"... si nu stiu de ce suspectez ca nu numai aici. Raportul Tismaneanu sau pescuitul in lighean Asa cum am spus de la bun inceput, combaterea Raportului Tismaneanu in privinta evenimentelor din decembrie 1989 (p.618-625) este oarecum plictisitoare, intrucat ii lipseste provocarea intelectuala: este ca si cum ai pescui intr-un lighean, pentru ca Tismaneanu a facut foarte putine cercetari asupra evenimentelor, a citit extrem de putin literatura si este extrem de vag si de imprecis in raportul sau. Sa vedem un exemplu: discutia lui Tismaneanu asupra rolului Televiziunii Romane (TVR) in timpul evenimentelor. Multe din cele scrise de Tismaneanu sunt abrupte, in mod nejustificat insinuante, insa, acestea fiind spuse, trebuie sa recunoastem ca nu este singurul motiv pentru care probabil va trece necontestat in unele cercuri - presupunand ca va fi contenstat vreun moment. Spre exemplu, el nu spune atat de explicit dar este clar ca lasa de inteles ca povestea "teroristilor" Securitatii, loiali lui Ceausescu, a fost o "diversiune", un fals perpetuat de catre cei care au pus mana pe putere la priveghiul lui Ceausescu - un lucru care reiese de altfel in mod evident din faptul ca a atribuit Ceausestilor numai 162 din cele 1104 de decese petrecute in acele zile (p. 623). Fata Morgana Terorista Aceasta este opinia majoritatii. Intorcandu-ne in timp, in noiembrie 1999, un sondaj publicat de ZIUA arata ca 9 din 10 romani erau de acord cu ceea ce Tismaneanu sugereaza in raport: ei respingeau "minciuna teroristilor Securitatii loiali lui Ceausescu". M-as aventura sa ghicesc ca atunci cand vine vorba de rolul TVR in timpul evenimentelor din decembrie, daca se va cere, un numar egal de romani (90%) ar fi de acord cu opinia ca acele informatii care se difuzau la televiziune in acele zile incercau, in mod cinic, intentionat si premeditat, sa dezinformeze publicul. De aceea, urmatoarea propozitie din Raportul Tismaneanu (p.623) este cel mai probabil primita cu plictiseala, o afirmatie a unui fapt irefutabil: "Prin televiziune s-au facut majoritatea diversiunilor, cea mai eficienta fiind reprezentata de <<pericolul de moarte>> omniprezent intruchipat de <<teroristii fideli dictatorului Ceausescu>> ". "Prin intermediul televiziunii, au fost realizate majoritatea diversiunilor, cele mai eficiente fiind reprezentate de omniprezentul <<pericol mortal>> incarnat de teroristii fideli dictatorului Ceausescu". Nu am nici un dubiu ca multi, poate cei mai multi romani, isi amintesc lucrurile astfel - ca televiziunea a panicat, uniform, populatia. DAR TRANSCRIERILE A CEEA CE S-A SPUS LA TELEVIZIUNE SPUN O ALTA POVESTE si aici dosarele istorice arata prapastia care se naste din memoria diluata, politizata si selectiva. Speculatii in loc de informatii Sa luam un exemplu, la care care Tismaneanu nu se refera in mod explicit mai sus, dar la care se gandeste, in mod evident - citatul deseori invocat din discursul sustinut de Ion Iliescu la TVR in data de 23 decembrie 1989, potrivit caruia teroristii "trag din toate pozitiile". Oamenii se refera in mod frecvent la aceasta declaratie pentru a sugera ca, in mod intentionat, Iliescu, a incercat sa creeze un bau-bau, pentru a speria oamenii de pe strazi si ca a dorit sa zugraveasca un tablou cat mai sumbru. Transcrierile arata ca aceasta parere si aceste aduceri aminte sunt pur si simplu gresite. In acelasi discurs, Iliescu afirma in mod categoric: "Trebuie sa va spun ca nu avem de-a face cu un numar mare de elemente teroriste, dar ei sunt antrenati special si echipati pentru acest gen de actiuni" (FBIS-EEU-89-246, 23 December 1989, p. 61, "Ion Iliescu anunta capturarea lui Ceausescu", Bucharest Domestic Service, 1616 GMT) Cand generalul de Armata Tudor vorbeste, se refera "doar la unele unitati speciale... cateva, din punct de vedere numeric, dar extrem de deceptionate" (vezi p.518 din "Scopurile absurditatii", consemnata mai jos). Provoc pe oricine sa imi explice de ce ai face astfel de afirmatii sententioase, incercand sa limiteze imaginea unei amenintari, daca tinta este sa creezi "o diversiune" pentru a stimula artificial amenintarea. Este important de notat: Tismaneanu nu are nici o scuza pentru ca nu stie acest lucru. Asta apare si in articolul meu din Eastern European Politics & Society din 1999 "Scopurile Absurditatii" la pag. 516-517. Tismaneanu a fost editorul EEPS la acea vreme si a pretins in fata mea ca l-a citit, dar continuu sa am dubii puternice despre faptul ca ar fi facut acest lucru. De altfel, el a glosat, cu aroganta, pe marginea lui si, aparent, s-a straduit destul de putin sa inteleaga articolul, ceea ce este, trebuie sa spunem, pe masura caracterului sau. In 1989, panica a guvernat ratiunea Legata de alegatiile despre alimentarea intentionata a amenintarilor "teroriste" este si certitudinea cu care multi romani si romanisti afirma ca personalul televiziunii (in special Teodor Brates) a raspandit in mod deliberat zvonuri despre apa, cum ca ar fi fost otravita, sau cum ca Armata ar fi ramas fara munitie la Sibiu etc. - zvonuri care s-au dovedit nefondate. Iata ceva din ce ar putea sa-si aminteasca: "Un moment, va rog... de la Sibiu s-a comunicat ca armata nu mai are munitii si ca trupele Securitatii continua sa atace unitatile militare... Vrem sa va informam ca la Sibiu, unitatile militare au nevoie urgenta de ajutor... In mod constant primim informatii.... desigur, nu avem posibilitatea de a verifica autenticitatea lor... dar va cerem sa fiti atenti. Se spune ca elemente inamice, securisti, au otravit apa la Sibiu, la Timisoara... apa trebuie sa fie fiarta inainte de a fi consumata (transcriere din "Revolutia romana in direct", din 22 decembrie 1989 (Bucuresti 1990), pp. 47, 48, 51, citat p.324, Richard Andrew Hall, 1997, Ph.D. Dissertation, "Rescrierea revolutiei: Relatiile regimului autoritar de stat si triumful revizionismului Securitatii in Romania post Ceausescu"). Ceea ce ei nu isi amintesc este ca Brates s-a intors mai tarziu pentru a informa audienta: a) cand luptele au incetat la Sibiu, b) cand proviziile de apa imbuteliata se aflau in drum spre Sibiu si c) cand autoritatile competente au verificat ca apa din Bucuresti era buna de baut ("Revolutia Romana in Direct," pp. 71, 72, 75, p. 327, "Rescrierea Revolutiei"). Asta se afla aici... in transcrierea a ceea ce s-a spus la Televiziune... nu este o chestiune de "puncte de vedere diferite", asa cum adeptii lui Tismaneanu sau altii in opozitie ar fi vrut ca noi sa credem. Este o zicala veche din baseball-ul american, cand faimosul manager Casey Stengel obisnuia sa spuna "Puteti sa verificati!" Inca o data: daca scopul tau este "diversiunea", panica si manipularea intentionata, este oare posibil sa revii asupra subiectului si sa spui lucruri menite sa calmeze spiritele? Cu siguranta nu. Acesta este, bineinteles, doar varful aisbergului cu privire la Raportul Tismaneanu si mare parte din parerea unanima din interiorul si din exteriorul Romaniei despre Revolutia din decembrie 1989. Pentru un document oficial, considerat important, asa cum este Raportul Tismaneanu, imi pare rau, dar abordarea Revolutiei se ridica la gradul de amatorism. Romanii meritau ceva mai bun.

Richard HALL