Eugen SIMION - Jurnal public 

Coincidenta s-a dovedit a fi, in cele din urma, benefica pentru ca cei care au venit sa laude locul unde isi petrec, studiind, o buna parte din timpul lor au avut prilejul sa asiste la vernisajul unei expozitii frumoase si sa urmareasca, apoi, in Aula Academiei, o sesiune solemna dedicata marelui pictor. Expozitia (pregatita de Dan Haulica si Viorel Margineanu) cuprinde tablouri si desene aflate in posesia Academiei Romane. Grigorescu este un pictor pe care romanii il iubesc pentru ca regasesc in panzele lui ceva din ceea ce am putea numi in limbaj tematist "spatiul lor de securitate", adica spatiul lor ocrotitor, starea de suflet si fantasmele spiritului lor. Cu un cuvant: natura lor intima si universul din afara pe care l-au umanizat si l-au particularizat. Iata acest portret de taranca tanara cu capul infasurat intr-o bogata basma alba si cu jumatate de fata umbrita: toate detaliile sugereaza o frumusete aristocratica, demna, inalta si plina de o misterioasa bunatate. O frumusete i-as zice, boieroasa, atat de pregnanta, incat tanara taranca pare o printesa deghizata, retrasa pentru cateva momente de reflectie dintr-o petrecere campeneasca. Sau aceasta silueta feminina asezata pe un sezlong la malul marii: pare un personaj din Proust, pictat de un artist impresionist care-si cunoaste bine mestesugul si este inspirat, de sus, de un zeu al gratiei si al luminii. I s-a reprosat mereu lui Grigorescu idilismul lui intr-un secol al realismului. Poate este asa cum se zice, dar trebuie sa acceptam ca "idilismul" lui (eu i-as spune bucuria culorii, fervoarea lucrurilor luminoase, pe scurt: predilectia pentru dimineata lucrurilor), aceasta nota aurorala, spun, place pentru ca lumea nu-i facuta numai din negativitati si uratul nu-i unica sursa a artei. Omul nu poate trai numai din refuzuri pentru ca el insusi nu-i facut doar din refuzuri si esecuri. M-am indepartat insa, vizitand expozitia Grigorescu, de tema articolului de azi. Voiam sa semnalez faptul ca, fondata in 1867 prin donatia de carti facuta de episcopul Buzaului, Dionisie Romano, Biblioteca Academiei adaposteste, azi, peste 11 milioane de piese de patrimoniu si, daca nu gresesc, peste 3 milioane de carti. Cu trei ani in urma a fost inaugurata noua cladire a Bibliotecii, cu 16.000 de metri patrati in plus fata de vechea constructie, proiectata in ani '30 de Duiliu Marcu. Biblioteca este, azi, o constructie moderna, ampla si, de curand, a preluat (in colaborare cu Fundatia Nationala pentru stiinta si Arta) un proiect esential pentru cultura romana: publicarea manuscriselor lui Eminescu, vechea idee a filosofului Noica. Cum sunt implicat in acest proiect, pot spune ca, daca nu se intampla nimic (nimic rau si nici o obstructie n-o sa apara de undeva), procesul de tiparire a celor 24 de manuscrise va fi incheiat in urmatorii doi ani. Pana atunci sa uram Bibliotecii Academiei, pastorita, intre altii, de trei mari critici literari (Perpessicius, Tudor Vianu si Serban Cioculescu), sa creasca si sa dainuie pana la sfarsitul istoriei. Actualul director general, prof. Dan Horia Mazilu, a avut o idee buna: sa dea unor sali numele unor carturari care au reprezentat, prin actiunile si opera lor, aceasta inalta institutie culturala. O idee buna. Nu inteleg insa de ce Tudor Vianu si Serban Cioculescu n-au intrat pe lista. Eu as fi inceput cu ei.