Ziua Logo
  Nr. 4045 de joi, 27 septembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Victorie chinuita la Cupa Mondiala
-- Reprezentativa de rugby a Romaniei a reusit sa sparga gheata la Cupa Mondiala, dupa ce a castigat, marti seara, disputa cu modesta selectionata a Portugaliei, cu scorul de 14-10 (0-7), intr-o partida din cadrul grupei C, gazduita de elegantul stadion din Toulouse.
Foto: Mediafax
Rugbistii tricolori pregatiti de Daniel Santamans au inregistrat, marti seara, prima victorie din actuala editie a Cupei Mondiale si au scapat de "lingura de lemn" a grupei C, la capatul unei intalniri modeste, in care si-au facut din nou viata grea. De altfel, desi si-a dominat copios adversarul la toate capitolele, Romania a fost obligata sa astepte peste 70 de minute pentru a-si materializa avantajul tehnico-tactic si pe tabela, fluierul final consemnand succesul tricolorilor, cu 14-10 (0-7). Si asta, pentru ca erorile copilaresti, dar mai ales lipsa de clarviziune din fazele ofensive, ne-au frustrat de marcarea mai multor puncte. Astfel, desi cursul jocului indica o dominare tricolora teritoriala, Portugalia a deschis scorul prin eseul marcat de Ferreira in minutul 20 si transformat de Pinto. Spre disperarea bancii tehnice, tricolorii si-au continuat atacurile furibunde, fara insa o concretizare pe foaia de joc, astfel ca lusitanii au intrat la cabine in avantaj: 7-0. La reluare, jocul se muta definitiv in terenul advers si Romania restabileste egalitatea in minutul 63, prin eseul parafat de Tincu si transformat de Calafeteanu, dupa ce in minutul 48 a rasuflat usurata ca gestul lui Cristian Petre, care a incercat sa loveasca un adversar cu piciorul, a fost neobservat de arbitrul Paul Honis. Patru minute mai tarziu, insa, dupa o noua eroare copilareasca, lusitanii beneficiaza de o lovitura de penalizare si Malheiro isi trece numele pe lista marcatorilor. Cu un pachet de inaintare vizibil superior lusitanilor, rugbistii nostri joaca totul pe cartea atacului si reusesc cu sapte minute inainte de fluierul final sa preia pentru prima data conducerea pe tabela dupa un eseu marcat de Corodeanu si transformat de Dumbrava. In urma acestei victorii, Romania ocupa locul patru in grupa C, cu patru puncte, in vreme ce Portugalia a ramas cu punctaverajul neschimbat de la inceputul competitiei si si-a asigurat ultima pozitie. Sambata, de la ora 14, pe acelasi stadion din Toulouse, Romania are de trecut un nou examen dificil, urmand sa intalneasca lidera seriei C, Noua Zeelanda, echipa calificata deja in sferturile de finala.
n Tiberiu RIST 
Alte articole
  Antonin: "E interzis sa pierdem si cu Portugalia!"    (Sport, 2007-09-25)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
meciul cu All Blacks   de the
A r h i v a
  CCA mizeaza pe tineri    
  Tanasie boxeaza pentru titlul european    
  Stiri pe scurt    
  Turcu vrea sa taie finantarea galeriei!    
  Armistitiu in "Groapa"    
  Manea vede "blat" la Buzau - Steaua!    
 Top afisari / comentarii 
 La risc total (3823 afisari)
 Pornografie infantila in colectia lui Elton John (2711 afisari)
 Lege pentru fals (2544 afisari)
 Ciuvica a schimbat documentele (2064 afisari)
 Episcopi, preoti, CNSAS... (1871 afisari)
 Un roman a fost ucis si alti doi raniti intr-o confruntare in centrul Romei (577 afisari)
 Oficial UE: Afirmatiile lui Basescu privind cetatenia romana pentru moldoveni "nu sunt intelepte" (295 afisari)
 Motiunea de cenzura a fost prezentata in Parlament (235 afisari)
 Directorul CIA s-a intalnit cu Traian Basescu (217 afisari)
 Protestatarii, alungati cu focuri de arma (115 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01120 sec.