Sorin ROSCA STANESCU 

Traian Basescu incearca asaltul final asupra celui care a devenit cel mai important inamic al sau. Iar Calin Popescu Tariceanu se face ca rezista. Primul arunca in arena intregul arsenal de care dispune, netinand nimic deoparte, iar cel de-al doilea opune rezistenta pasiva. Adica nu face nimic. Respira pe o barca metalica aflata pe un lac fulgerat din toate directiile, facandu-se ca nu vede pericolul. Asistam la cel mai ciudat razboi politic pe care l-au cunoscut romanii. Finalul nu poate fi decat distructiv fie pentru una din parti, fie pentru cealalta. Fie pentru amandoua. Cand afirm ca Traian Basescu a scos la bataie tot ce are sunt gata sa fac si inventarul. El dispune, in primul si in primul rand, de propria credibilitate. Care inca - asa arata sondajele - este de peste 50 la suta. Puterea sa de convingere si-o manifesta intervenind public. Si acuzandu-l pe Tariceanu direct sau indirect, luand drept tinte ministrii Cabinetului sau, de incompetenta, de coruptie, de ineficienta. Daca Guvernul ramane in picioare, in ciuda spumelor de la gura presedintelui, iar rezultatele economice continua sa fie pozitive, Basescu va scadea in sondaje pana cand praful se va alege de el, sub aspect electoral, inaintea alegerilor prezidentiale. Un alt instrument de care dispune este parghia represiva. DNA si Parchetul General, in principal si serviciile secrete, ca adjuvant. Astazi, respectivele institutii sunt utilizate din plin in scopul decredibilizarii si eventual infundarii adversarilor lui Basescu. Daca seful statului il va invinge pe 3 octombrie pe Tariceanu, atunci raul produs, prin pervertirea unor instrumente democratice in scule politice, ar putea fi camuflat si atenuat. Daca, insa, Tariceanu rezista, vai si amar de imaginea lor. Si, in primul rand, a Justitiei, care ar trebui sa fie una dintre cele mai importante puteri independente in statul democratic roman. In al treilea rand, in lupta este aruncata echipa PD-PLD. Victoria asupra lui Tariceanu ar putea sa le aduca celor doua partide fie satisfactia unei guvernari comune, fie alegeri anticipate de care ar putea beneficia indiscutabil Partidul Democrat, dar si PLD, daca reuseste sa se fixeze ca un atas de motocicleta de partid a lui Basescu. Sunt dificultati majore in interiorul viitoarei aliante, dar debarcarea lui Tariceanu ar putea netezi asperitatile. Daca insa Tariceanu rezista, cele doua partide, mult prea prezidentiale, pot ramane cu ochii in soare. Si se pot dezumfla electoral. In fine, Basescu arunca in joc o parte a mass-mediei credincioase, precum si arsenalul de care dispune in societatea civila, care incet-incet se dovedeste a avea, daca nu epoleti, cu siguranta state de plata la Cotroceni. Este tot o zona de sacrificiu. Chiar mai mult decat celelalte. Pentru ca o eventuala victorie anti-Tariceanu nu le-ar aduce fanilor din presa si ONG-uri ai lui Basescu nici un avantaj. Nici macar o satisfactie morala. Pentru ca ce va urma va fi un pact, fie el si tacit, cu PSD-ul pe care tot acestia l-au demonizat. In coltul sau, din care conduce inghesuit Guvernul ultra-minoritar, Tariceanu a ales sa lupte nefacand nimic, in plan politic. Nici macar cand ministrii sai sunt pusi la zid, in mod abuziv si programat, urmand sa fie executati cu dosare. In mod straniu, acest premier care a rezistat pana in prezent pe muchie de cutit, continua sa creada in steaua lui, asteptand linistit. Refuzand orice negociere umilitoare cu PD. Sau cu PLD. Intorcand spatele liderilor PSD, care l-au ajutat mai mult sau mai putin manifest sa supravietuiasca. Ignorand PRM, care a inteles ca un pericol mai mare politic decat o guvernare liberala este o dictatura Traian Basescu. Si neraspunzand, sub nici o forma, nici avansurilor Partidului Conservator. Tariceanu sta, astfel, in ochiul ciclonului. Si sperand ca nici o boare de vant nu-l va impinge in furtuna. In timp ce Basescu risca tot. Tare sunt curios daca va trece motiunea de cenzura.