Intr-un mod similar procedeaza, din 1888, anul mutarii sale de la Iasi in Bucuresti, si celalalat cotidian romanesc de tiraj al vremii, "Adevarul". In a doua parte a secolului al XIX-lea, dupa model francez, se deschisese si la noi gustul pentru romanul de senzatie sau de "mistere". Traducerilor din Al. Dumas, Eugene Sue, Fr. Soulie le urmasera localizarile lui Baronzi, "Misterele Bucurestilor". La cumpana secolelor XIX-XX apare un maestru industrios al genului, N.D. Popescu, care va publica nenumarate romane cu haiduci. Textele sale, imprimate initial in ziare, apoi reunite in volum, trase in zeci de mii de exemplare, se vand pana si in balciuri. N.D. Popescu era un semidoct lucrativ care facea si gazetarie. Ziarele satisfaceau setea de senzational epic a publicului larg prin romane foileton si prin reportaj. Astfel, in cursul anului 1909, "Universul" publica in foileton romanul "Regele crimei" de Gaston Leroux, iar in 1912-1913 reportajul lui Sadoveanu , "44 de zile in Bulgaria". Cele doua genuri vor fi cultivate si dupa primul razboi. Proza larg accesibila imprimata in ziare ii va influenta pe unii scriitori populari. Astazi numele lui Petre Bellu nu mai spune nimic. Initial tamplar, Petre Bellu, atras de ideile socialiste, a inceput sa colaboreze la "Gazeta", "Rampa", "Facla", "Tempo" si sa scrie in acelasi timp proza. In 1934 a publicat un roman foarte citit in epoca, "Apararea are cuvantul", prefatat de Panait Istrati, scris la persoana intai si ambientat intr-o casa de prostitutie, unde venise pe lume protagonistul. Tirajul a fost enorm: 40.000 de exemplare. Reeditarile n-au lipsit. Nici traducerile. Imprimata initial la Santiago de Chile in 1940, "Apararea are cuvantul" a cunoscut (pana in 1980) 14 editii in spaniola. In 1935 Petre Bellu era prezent din nou in librarii cu romanul "Cazul doamnei Predescu", protagonista fiind, am spune in limbajul de azi, o feminista. Petre Bellu a mai publicat in 1945 un roman de mare tiraj, "O crima la Brasov". S-a sfarsit in saracie si uitare la inceputul anilor '50. Un alt autor din aceeasi categorie, colaborator la "Dimineata" si "Universul literar", Mihail Drumes, si-a asigurat notorietatea populara cu "Invitatie la vals", roman citit cu nesat de adolescenti, alimentata apoi de un succes similar, in 1945, cu "Elevul Dima dintr-a saptea". Prin descinderile in lumea interlopa, in cea a prostitutiei si proxenetismului, a marginalizatilor si a dezmostenitilor soartei, practicate cu virtuozitate de reporterii interbelici de la "Adevarul" si "Dimineata", s-a deschis gustul pentru exotismul social. La inceputul anilor '30, dupa ce statuse o vreme la Vacaresti pentru ca a colaborat cu nemtii in calitate de ziarist, Arghezi si-a valorificat episodul carceral atat in proza ("Poarta neagra") cat si in versuri, in volumul "Flori de mucigai". Mircea Damian, un ziarist si prozator mai putin cunoscut, va fi si el locatarul inchisorii Vacaresti in 1931, vreme de 75 de zile, intrucat il atacase virulent pe printul Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea. La intoarcerea din detentie, Mircea Damian a tiparit o suita de foiletoane reunite apoi in volumul "Celula nr. 13", descriind gardienii care il pazisera si evocand tovarasii de suferinta, infractori de drept comun. Peste un deceniu, pe cand era prim-redactor la ziarul "Bucuresti", Mircea Damian a repetat, in 1941, experienta inchisorii, la Vacaresti, Jilava si Malmaison. Pricina privarii de libertate fusese de data aceasta un conflict cu Nichifor Crainic, ministru al Propagandei in guvernul condus de Ion Antonescu. Intocmai ca dupa intoarcerea de la Vacaresti, Mircea Damian va tipari o carte, "Rogojina", in 1945, indata dupa prabusirea regimului antonescian si, implicit, a ministrului ofensat. In ultima parte a anilor '40 au aparut mai multe volume in care autorii lor, unii ziaristi, precum Zaharia Stancu, isi evocau detentiile in lagarul de la Targu Jiu, de unde se intorceau cu aureola de antifascisti. Zaharia Stancu, internat in 1943 la Targu Jiu, stause alaturi de industriasi, avocati, misiti de bursa neagra pe care-i descrie in "Zile de lagar". O carte de aceeasi factura, "In umbra celulei", a publicat si premierul Petru Groza. Potrivit scriitorului Pericle Martinescu, adevaratul autor al acelui volum este poetul Eugen Jebeleanu, care "se alesese cu bani multi in felul acesta". Un Gheorghe Micle "isi facuse casa in Bucuresti, cu banii primiti de la Groza pentru o alta carte pe care o semnase; "Rascoala pamantului", un istoric al Frontului Plugarilor". Mircea Damian, devenit dupa razboi director al ziarului "Fapta", va muri in 1948 pe un pat de spital, pazit de jandarmi la usa rezervei intrucat fusese implicat intr-un proces de santaj care nu era cel dintai in cariera lui. In romanul "Lunaticii", Ion Vinea a descris o ingenioasa scena de extorcare petrecuta in perioada interbelica. Ziaristul santajist se intalneste la o masa a restaurantului "Capsa" cu victima, care-i intinde plicul cu suma de bani pretinsa. La masa din spatele sau se afla un complice al ziaristului, a carui haina e asezata tot pe spatarul scaunului, intocmai ca si vestonul gazetarului. Ziaristul baga plicul in buzunarul lateral al hainei, de unde il extrage imediat complicele, care isi imbraca propriul veston si paraseste restaurantul. Peste un minut sau doua, patrunde in local un comisar de politie insotit de doi agenti care inconjoara masa gazetarului. Ziaristul se lasa perchezitionat fara nici un fel de proteste de omul legii, care nu gaseste asupra lui plicul cu bani.

Dan CIACHIR