Ion Bogdan LEFTER 

Dupa aproape patru cicluri electorale, numarand din 1992, de la primele alegeri desfasurate conform Constitutiei postcomuniste, punctele slabe ale sistemului se stiu. Din pacate, pe langa detaliile imperfecte, practica politica a scos in evidenta si defectiuni majore, si anume intr-una dintre cele mai importante zone reglementate constitutional: impartirea si echilibrul puterilor in stat. In anumite privinte, competentele Legislativului, ale Executivului si ale Presedintiei sunt fie neclar delimitate, fie excesive, ceea ce a produs disfunctii. In formula in care functionam de la Constitutia de la 1991 incoace, confirmata de cea adoptata in 2003, se amesteca trasaturi de republica parlamentara, respectiv prezidentiala, de unde - pe de o parte - tendinta celor trei sefi de stat de dupa 1990 de a-si depasi atributiile de reprezentare, precum si - pe de alta parte - contrareactiile premierilor, care se stiau investiti pentru a exercita efectiv puterea, nu doar pentru a aplica strategiile prezidentiale. Au rezultat "crize intre palate" (Cotroceni si Victoriei) sau, ca in ultima vreme, ruptura fatisa intre cele doua centre de putere. In acelasi timp, Constitutia limiteaza prea mult miscarile Cabinetului in raport cu Legislativul, drept care s-a inventat subterfugiul guvernarii prin ordonante. Pentru ca asemenea suprapuneri si tensiuni sa dispara, ar fi nevoie de corectii institutionale, astfel incat puterea fiecaruia dintre cele trei palate (al treilea e al Parlamentului) sa creasca sau sa scada, integrandu-le intr-o ecuatie statala mai riguroasa. Daca s-ar putea discuta despre aceste lucruri calm si rational, ar trebui pornit de la constatarea ca traim intr-o epoca in care, peste tot in lume, infiltratiile de populism in discursul politic sunt din ce in ce mai periculoase. Drept urmare, ar trebui sa prevaleze principiul limitarii puterii individuale, deci formula republicii parlamentare. Dar populismul insusi are contraargumentul dorintei electoratului de a-l alege prin scrutin general pe seful statului. In consecinta, se poate usor prevedea ca Legea fundamentala nu va putea fi modificata in sensul diminuarii puterii prezidentiale, cu desemnarea de catre Parlament a primului om in stat. E interesant - de altfel - de observat ca optiunile principalelor noastre partide politice pentru o formula ori alta depind direct de inclinatiile populiste ale liderilor lor. Cel mai ferm impotriva restrangerii atributiilor prezidentiale sunt PD-ul presedintelui Traian Basescu si PRM-ul lui C.V. Tudor. PSD, care ii avea in 1991 si in 2003 ca lideri autoritari pe Ion Iliescu si Adrian Nastase, e astazi mai moderat, cu Mircea Geoana, de alta factura, la conducere. Iar cel mai favorabil republicii parlamentare e PNL, partid care n-a mizat deloc dupa 1989 pe formula sefiei "de mana forte". Din pacate, aici si acum, in Romania anului 2007, nu se poate discuta - cum ziceam - despre aceste lucruri calm si rational...