Ziua Logo
  Nr. 4023 de sambata, 1 septembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Negocieri finale cu Ford
Negocierile dintre stat si constructorul auto american Ford pentru privatizarea Automobile Craiova vor fi finalizate luni, discutiile urmand sa clarifice ultimele doua aspecte ale contractului, care insa nu va fi semnat la inceputul saptamanii viitoare, intrucat trebuie aprobat de Guvern, informeaza Mediafax.
"Contractul cu Ford nu va fi semnat saptamana viitoare, pentru ca mai sunt doua puncte care trebuie clarificate, apoi trebuie aprobat de Guvern. Ultimele puncte ale contractului vor fi discutate luni, cand le si vom finaliza", au declarat, ieri, surse apropiate negocierilor. Reamintim, premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat in urma cu o saptamana ca negociatorilor cu Ford pentru Automobile Craiova pot fi incheiate in perioada imediat urmatoare, foarte probabil la inceputul lunii septembrie, iar proiectul de lege va fi aprobat de Guvern ulterior, dupa semnarea contractului. Potrivit unor surse oficiale, AVAS negociaza cu Ford o formula juridica legata de terenurile uzinei, a caror valoare ar trebui sa majoreze pretul pentru actiunile companiei, aceasta fiind singura problema ramasa de rezolvat inaintea semnarii contractului de vanzare-cumparare. (G.M.)
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Asa si ARO campulung valora 300 mil. Si a dat falimnet.   de basarab
In Polonia, China... terenurile sunt date gratis!!! ASA SE ATRAG INVESTITORII   de basarab
A r h i v a
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Neokominternistii lui Tismaneanu, demascati de Victor Frunza (3082 afisari)
 Rusia-SUA, alianta incredibila (3054 afisari)
 Mincinosul de la Chisinau si natangii de la Bucuresti (2743 afisari)
 Cazul Israel Beer (2214 afisari)
 Unde a disparut Mubarak? (2200 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00778 sec.