Ioan GROSAN 

De aceea ma mira ca s-a lasat prins in capcana "deconspirarii" lui Andrei Plesu drept unul din cei care au pus la cale, in vara lui 1989, din domiciliul sau fortat de la Tescani, alaturi de, chipurile, Ion Iliescu si Virgil Magureanu, debarcarea lui Ceausescu. De fapt, in emisiunea de la Realitatea TV preluata fragmentar de ZIUA, Tudor Octavian nu afirma nicaieri ca i-ar fi vazut cu ochii lui pe Ion Iliescu si Andrei Plesu impreuna. Spune doar ca stand in camera la Tescani si uitandu-se probabil pe fereastra, sotia dansului i-ar fi recunoscut ulterior pe oaspetii complexului moldav si l-ar fi intrebat, in fata televizorului, in acele ore fierbinti din decembrie 1989, "Puiule, dar astia nu erau la Tescani?" Din cate-mi aduc eu aminte, Andrei Plesu n-a aparut printre "astia" la televizor in primele zile ale Revolutiei, dar, pentru simplul fapt ca s-a aflat la Tescani pe unde-a dat candva si Iliescu, i s-a creat, scurt, prezumtia de vinovatie. Prezumtie pe care-o preia fara sa clipeasca si Alex Mihai Stoenescu din cartea cam urechista a lui Radu Portocala, "Autopsia unei lovituri de stat". Dincolo de tot acest puzzle din care, de fapt, nu se-ntelege nimic, eu cred ca toata campania anti-Plesu ascunde ceva mult mai simplu: o omeneasca invidie. Si asta pentru simplul motiv ca nici unul din cei care-l ataca acum n-are nici 15% din farmecul, expresivitatea si profunzimea scrisului autorului eseului "Despre ingeri". Ca sa nu mai vorbim de umor... Aici e toata buba. Dar, ma rog, hai sa admitem - "prin abstract", vorba lui Ceausescu - ca tenebrosul triumvirat Plesu-Iliescu-Magureanu ar fi fost unul din factorii esentiali care a dus la prabusirea dictatorului. Si ce-i rau in asta? Poate ca fara ei nici Alex Mihai Stoenescu nu si-ar mai fi putut publica volumele, nici Radu Portocala n-ar fi ajuns in fruntea ICR la Paris, nici Tudor Octavian nu si-ar mai fi putut vinde in America excelentele sale carti si - mai rau! - nici eu n-as mai fi putut scrie aceste randuri...