Ziua Logo
  Nr. 4018 de luni, 27 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Preambul estival la Enescu
Initiat la Sinaia, in urma cu 8 ani, de catre apreciatul violoncelist Marin Cazacu, Festivalul "Enescu si muzica lumii", organizat de Centrul European de Cultura, avand suportul substantial al Primariei, s-a desfasurat de aceasta data intre 15-19 august, aducand nu doar marea muzica si interpretari adesea exceptionale, ci si noutati binevenite, pentru ca, spre exemplu, Castelul Peles s-a implicat pentru prima oara, gazduind doua recitaluri, apoi in parcul central din Sinaia a avut loc un concert oferit de excelentul oboist Adrian Petrescu si compania fiului sau, Flavius (talentat trompetist) si a lui Romeo Cercel (sintetizator), interpretand, cu gust si charisma, un repertoriu divers, de la clasici la folclor sau muzica de film, spre incantarea spectatorilor numerosi, semn ca astfel de seri in aer liber "se cer" si isi gasesc locul chiar si intr-un festival cameral. Un alt aspect inedit a fost recitalul inaugural prezentat de tinerii din Italia, Franta, Polonia, Belgia participanti la cursurile de maiestrie sustinute, ca si in anii precedenti, de catre acelasi entuziast Marin Cazacu, muzician care astfel a aparut in tripla ipostaza de director artistic al festivalului, de solist si pedagog de clasa. Iar publicul care invada sala Pelesului a descoperit cu incantare reale talente precum Kecskes Csilla (Tg. Mures), Stefan Cazacu (Bucuresti), polonezul Micolaj Konopelski, belgianul Johannes Burghoff, Ion Storojenko (Rep. Moldova) care, acompaniati cu finete de pianista Raluca Cimpoi Iordachi, s-au dovedit performanti si deja cu o maturitate interpretativa aparte, cei 10 cantand apoi, alaturi de profesorul lor, pagini de Villa-Lobos si Piazzola; dupa pauza, s-a derulat recitalul violonistului satmarean Rudolf Fatyol si al excelentului pianist Mihaly Duffek (Ungaria), incluzand lucrari de Veracini, Liszt, Bartok, Kodaly, Enescu.
A doua zi, la Cazino, am aplaudat un exceptional trio de cota internationala - Valentin Gheorghiu (pian), Gabriel Croitoru (vioara), Marin Cazacu (violoncel) -, impresionand in opusuri de V. Gheorghiu si Dvorak, conturand o atmosfera de vraja care... am fi vrut sa se prelungeasca; dar pe scena a urcat un trio din Elvetia - Adelina Oprean (vioara), Thomas Furi (viola), Conradin Brotbek (violoncel) - cantand, in compania pianistei Steluta Radu, pagini de Enescu si Brahms, formatia revenind ulterior, la Peles, pentru a aborda, cu aceeasi sinceritate, dar mult mai captivant, lucrari de Marti si Mozart.
Afisul a invitat si la un concert al Cvartetului "Voces", propunand ample lucrari de Schubert, dar si la programul Haydn abordat de Trio "Pro arte" (Nicolae Licaret - pian, Anda Petrovici - vioara, Marin Cazacu - violoncel), pentru ca in seara finala, deloc intamplator chiar pe 19 august, cand s-au implinit 126 de ani de la nasterea lui Enescu, violonista Cristina Anghelescu si pianistul Viniciu Moroianu sa entuziasmeze in special in Sonata a III-a in caracter popular romanesc, iar soprana elvetiana Ursula Furi-Bernhard, in compania pianistei Steluta Radu, a talmacit, cu finete si expresivitate, lieduri de Schenk, Faure, Duparc, Brahms, cu un glas superb, "incarcat'', cu dictie si inteligenta, problemele de tehnica vocala fiind estompate de calitatea sa artistica.
Impecabil organizat si coordonat de Cristina Cautes, director al Centrului European, cu o conceptie atractiva de mare tinuta asigurata de acelasi daruit profesionist Marin Cazacu, beneficiind si de sponsori generosi, Festivalul a atras mii de spectatori dornici sa asculte muzica buna in interpretari adesea minunate, semn ca (si) la Sinaia, turisti si localnici deopotriva sunt dornici sa asculte (si) creatii camerale, descoperind farmecul unui gen extrem de pretentios, considerat insa sumumm-ul artei sonore elevate. Un alt motiv pentru care se cuvin felicitari realizatorilor si interpretilor, asteptand deja reintalnirea cu "Enescu si muzica lumii" la editia viitoare.
Anca Florea 
A r h i v a
  Una calda, una rece    3 comentarii
  Povestea Medeei...    
  Sibiu virtual    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Blestemul faraonilor loveste din nou (4953 afisari)
 Tortionarii de la 4 (4008 afisari)
 Fobia Plesu (3010 afisari)
 Inca un mister dezlegat la Histria (1711 afisari)
 Chisinaul nu renunta la acuzatii (1327 afisari)
 Ganea a sarit la gatul tusierului (407 afisari)
 Dinu Patriciu a vandut 75% din Rompetrol (243 afisari)
 Recompensa de un milion de euro celor care ii denunta pe incendiatori (181 afisari)
 Geoana: PSD va vota impotriva oricarui guvern de dreapta (155 afisari)
 Procurorul general al SUA demisioneaza (143 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01321 sec.