Eugen SIMION 

El a facut mult rau culturii romane, mai spune autorul, si se intreaba de ce s-a asternut asupra lui, dupa 1990, valul tacerii si al uitarii. Interogatie corecta. Ar mai trebui adaugat ca, in timpul acesta, discutam pana la dementa despre concesiile morale ale lui G. Calinescu si Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Preda, Petru Dumitriu, ignorand pe cei care stateau la pupitrul de comanda al represiunilor ideologice... Revin la tipologia acestei incitante naratiuni istorice: personajul cel mai pozitiv este Andrei Otetea. Personaj credibil, tip de "taran" ardelean (zice Florin Constantiniu), hotarat sa duca lucrurile la capat. El si alti cativa istorici reusesc sa rastoarne din istoriografia romaneasca puterea impostorilor si sa tulbure intr-o oarecare masura mecanismele de falsificare din "Ministerul Adevarului". Acestia din urma continua sa apara si dupa 1964, sub alte culori. Autorul le acorda un spatiu intins, cu referire speciala la Musat si Ardeleanu, exponenti a ceea ce in limbaj publicistic se cheama "comunismul national"... Formula ambigua, exploatata in chip diferit. Florin Constantiniu prezinta in mod polemic activitatea acestui tandem si face cateva portrete caricaturale expresive. Ceva, totusi, scapa in aceasta reconstituire: faptul, de pilda, ca istoriografia romaneasca, asa supravegheata cum era si supusa presiunii ideologice, a inceput sa cerceteze si sa comenteze, cat de cat in spiritul adevarului, subiecte pana atunci interzise sau mistificate. Recuperarea valorilor nationale (inclusiv ale istoriografiei romanesti) este un proces real si cu rezultate notabile in aceasta epoca deloc idilica. Ce as putea reprosa acestei excelente, pe alocuri tulburatoare marturisiri? I-as reprosa, mai intai, naratorului, pesimismul sau uneori agresiv, chiar daca pesimismul, incepand cu cronicarii moldoveni, are oarecare traditie in istoriografia noastra. Nu este deloc incurajator pentru spirit sa vezi ce se intampla in lume si cat de joase pot fi, uneori, pasiunile indivizilor care lupta pentru putere. Florin Constantiniu este si el mizantrop si, dupa ce relateaza intamplari injositoare pentru spirit, zice ca lumea romaneasca nu mai are scapare, ea evolueaza pe doua coordonate: "bacsis si hatar"... Poate ca este asa cum zice istoricul, dar cum se explica, atunci, poezia si, in genere, cultura romaneasca? O intrebare pe care o pun mereu celor care spun ca suntem, toti, fiii lui Mitica si ca rostul nostru pe lume este sa tachinam si sa ne aflam in treaba. Trancanim, tachinam, adevarat, dar iata ca, din cand in cand, apare cate un mare poet care invata limba ingerilor si ne spune cate ceva despre suferintele spiritului... Semn ca lumea romaneasca nu-i cu totul pierduta si bacsisul si hatarul nu sunt unicele noastre valori. Nu cred ca lumea romaneasca este fara cusur, nu cred nici ca ea nu are sansa de a cultiva traditiile bune (traditiile spirituale, inainte de orice), printr-un efort consecvent de civilizatie si cultura.