Valentin HOSSU-LONGIN 

Raportul munca/nemunca are conotatii complexe, diferite si vechi de cand lumea, societatile categorisindu-l in functie de ideologie, interese si traditii, din sclavagism pana-n zilele noastre. In socialismul multilateral dezvoltat se spunea ca "noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc"; de aici si lenea omniprezenta, cei mai multi considerand ca adevaratii muncitori - cu bratele si cu mintea, din fabrici, institute si de pe ogoare - sunt niste fraieri. Si a venit capitalismul asta, pretinzand sa muncim cat mai bine, profesionist si cu eficienta, pentru a trai mai bine si a ne apropia de nivelul tarilor occidentale! Din 1990, peste noapte, multi concetateni au plecat spre aceste tari, crezand ca acolo vor gasi caini cu covrigi in coada si deci le pica si lor ceva, doar sa intinda mana. Vazand ca nu curge lapte si miere pe strazi, le-a ramas sa cerseasca. Cei mai versati in ale cersetoriei s-au dovedit a fi tiganii, numiti ceva mai tarziu romi, pretinzand ca in tara lor n-au unde munci si sunt ostracizati. Dupa o vreme insa, din intinsul labei n-au mai putut trai. Drept care s-a trecut la faza a doua a existentei in strainatate, mai ales in ultimii ani: individual sau organizati in bande au speriat Vestul, prin hotie, talharie, rapiri si sechestrari, delapidari de marca si chiar omucideri. Pe unde treceau si pe unde se aciuiau, in tabere mizere si rau famate, devenind un pericol public, dupa ce localnicii italieni, spanioli, francezi sau germani le acordasera un anumit credit. Situatia tragica de la periferia orasului Livorno a trezit o vie emotie in Occident, autoritatile de tot felul luand masuri de arestare si expulzare a raufacatorilor, fie de a gasi modalitati eficiente pentru socializarea celor pusi cat de cat pe munca. S-a pornit chiar de la exemplul "capsunarilor" romani din Spania si al altor categorii de muncitori in constructii, fabrici si agricultura, al celor care si-au injghebat o mica afacere, devenind cetateni onorabili ai comunitatii, atragandu-si simpatia si respectul concitadinilor. S-a ajuns pana acolo incat unii fruntasi ai romanilor de acolo au fost alesi in consiliile locale, sustinuti inclusiv de presa. Mai mult: pentru miile - zecile de mii de familii traitoare de ceva vreme in colectivitati compacte din Italia si Spania s-a hotarat deschiderea unor scoli, in care copiii acestora sa invete si in limba romana. Mai mult, Guvernul spaniol pregateste un proiect de lege vizand acordarea unui ajutor de 2500 de euro, pentru fiecare bebelus nascut acolo, din familii cu drept de rezidenta in aceasta tara, anterior nasterii copilului (3 iulie 2007). Cat ii priveste pe romi, inca nomazi din oras in oras, cu salasuri sordide in apropierea acestora, determinand autoritatile italiene sa inceapa recensamantul lor, iar pe cele franceze sa vada in ce masura ei s-au "integrat" sau nu, dupa ani de sedere, mai mult sau mai putin legala, pentru a-i expulza. Ramane un mare semn de intrebare: daca numerosi politisti romani au fost trimisi in strainatate sa contribuie la asanarea fenomenului infractional romano-rom, de ce mai-marii tiganilor din tara (un imparat, un rege si un deputat) nu se duc acolo, sa vada la fata locului ce-i de facut? P.S. Ce sa se deplaseze atat de departe, cand ei pot privi la televizor cum, intr-o localitate ardeleana, consangenii lor fura zilnic din produsele muncii consatenilor?! Ii compatimesc cum se bat si atat...