Ziua Logo
  Nr. 4015 de joi, 23 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Grigore Cartianu fata cu reactiunea
Dan CIACHIR 
-- Exista un ziarist pe care il cheama Grigore Cartianu. Nu am avut curiozitatea sa-i parcurg proza, in "Evenimentul zilei", unde mi se pare ca detine si o dregatorie, dar am aflat din emisiunile lui Mircea Badea ca e un nesecat izvor de enormitati si umor involuntar. Cu patru sau cinci seri in urma am avut prilejul sa-l vad si sa-l aud pe domnul Grigore Cartianu cugetand in cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV. Spunea ca "Biserica Ortodoxa Romana trebuie sa renunte la unele din dogmele sale medievale"... Am comutat canalul, dar am ramas, cum se zicea pe vremea mea, "interzis".
Oare ce-o fi intelegand domnul Cartianu prin "dogme"? Probabil ca niste norme anacronice asemanatoare cu acele prevederi invechite, ramase neschimbate de sute de ani in legislatia britanica, sau niscaiva obiecte perimate, cum ar fi trasurile in secolul vitezei. Dupa varsta, domnul Cartianu nu pare sa fi trecut pe la Academia "Stefan Gheorghiu", farul ideologiei oficiale odinioara, unde un fost cazangiu ori sculer-matriter explica auditoriului cat de nociva si reactionara este Biserica - aceasta frana in calea progresului.
Mie imi e simpatica filosofia de bodega, dar nu atunci cand este altoita pe ideologie de stanga, formulata apodictic, cu ton de revolutionar marxist - asa cum procedeaza domnul Cartianu. Nu stiu daca indemnul rostit la Realitatea TV a fost inclus si in vreun articol al dsale din "Evenimentul zilei", intrucat, asa cum spuneam, nu am avut onoarea sa-i citesc textele care ii apar acolo, cu fotografie, in vecinatatea editorialelor unor cunoscuti intelectuali. Poate ca tot intalnind in ele, inainte de a le trimite la tipar, indemnuri-cliseu adresate Bisericii: sa se "modernizeze", sa se "adapteze" la prezent, sa se "implice mai mult", domnul Cartianu s-a decis sa abordeze si el subiectul. Sentinta sa, care osandea "dogmele medievale ale Bisericii", m-a teleportat deodata in anii '50 ai secolului trecut, in epoca tovarasilor Leonte Rautu si Iosif Kisinevski... Daca "Evenimentul zilei" are redactori manati de asemenea convingeri, pentru consecventa, in loc de reclame la Ford si Peugeot, ar trebui sa tipareasca reclame cu lampase, secere, salopete, lodene, aparate de radio Pionier, respectiv lozinci de genul: "Ana, Luca si cu Dej/Taie capul la burgheji", "Stalin si poporul rus/Libertate ne-au adus", "O, imperialist american/cadea-ti-ar bomba in ocean!"... Toate acestea consuna nu doar cu opinia domnului Cartianu despre "dogmele medievale", ci si cu lupta neobosita pe care "Evenimentul zilei" o duce impotriva oligarhilor. Sunt sigur ca numele domnului Cartianu se gaseste intre semnatarii Apelului la care au subscris iarna trecuta 50 de intelectuali romani.
Scrasnetul marxist, progresist, antidogmatic si - mai ales - antireactionar al domnului Grigore Cartianu mi-a reamintit o istorie cu Suzana Gadea. Aceasta cucoana cu fizic de Chirita si brate de grosimea parizerului, disparut pe atunci din magazine, era in anii '80 ai secolului trecut - o spun pentru tineri - un fel de ministru al ideologiei comuniste. Din motive de "imagine", regimul se hotarase sa publice in traducere romaneasca "Istoria credintelor si ideilor religioase" de Mircea Eliade. Descoperind acest titlu, bizar pentru ea, in planul unei edituri, Suzana Gadea cere relatii, iar apoi il suna pe directorul editurii respective, spunandu-i: "Tovarase X, stiu ca exista aprobare pentru aparitia acestei lucrari, dar vreau sa vad daca autorul are orientare ideologica marxista revolutionara, asa incat te rog sa te prezinti maine dimineata la 10 cu Eliade asta la mine!".
 Comentarii: 14 Afiseaza toate comentariile  
Grigore Cartianu scrie pentru generatia "pro" ...   de toni
Nu numai facultatea e de vina   de Mihai sr.
Ziaristul cu sutana   de ninelus
Ce ar fi daca am schimba mai intii Vechiul Testament   de Vrancean
Ciachir Dan fata in fata cu dosarul   de Ion Caramache
nu vumva   de demetrius
Pai dogme e dogme   de aussie
ah,domnule ciachir...   de huedineanul
Zero argumente   de graph
cartianu ciachir,avocatul bor,in dilematica confruntare de interese:   de silviana
Dom' Ciachir   de Un Agricultor
Cartianu si mana prelungita a SRI in statul dictatorial basescian.   de ionion
Cam tare se mai da cu piatra de catre unii care nu ar trebui sa ia piatra in mana!   de Razvratitul
La intalnirea aceea a dumneavostra dom'le....   de Radu Dragan
A r h i v a
  Polemica falsa a falsilor democrati    15 comentarii
  Criza de credibilitate a Bisericii    15 comentarii
  Un proiect care se joaca cu multe (I)    4 comentarii
  La judecata zilei    8 comentarii
  Un discurs subversiv    2007-08-17
  Papa foloseste limbajul lui Noica    2007-08-09
  Incompatibilitatea dintre Ortodoxie si Masonerie    2007-08-06
  Patima politicii    2007-08-02
  Dezamagire crunta la Oradea    2007-07-26
 Top afisari / comentarii 
 Inseloteria nationala (3314 afisari)
 Misterul mastii mortuare a lui Napoleon (3082 afisari)
 Razboiul care tot bate la usa (II) (2597 afisari)
 Grigore Cartianu fata cu reactiunea (2334 afisari)
 Gigi Becali: "Eu comand la Steaua!" (2210 afisari)
 "Paris Match" i-a facut liposuctie virtuala lui Sarkozy (439 afisari)
 Filmul lui Cristian Mungiu merge la Oscar (255 afisari)
 Nadia Comaneci catre Gheorghe Hagi: "Sa puna piciorul in prag" (238 afisari)
 Iranul a pregatit americanilor ''bomba inteligenta'' (195 afisari)
 ''Moartea alba'' vine cu submarinul (177 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.16616 sec.