Ziua Logo
  Nr. 4014 de miercuri, 22 august 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Kosovo aduce razboiul in Europa
-- International Crisis Group: UE trebuie sa sustina independenta
Troika pentru Kosovo: trimisul UE, Wolfgang Ischinger (stanga), reprezentantul Rusiei, Alexander Botan Harcenko (centru) si cel al SUA, Frank Wiesner (dreapta)
Europa risca un nou "conflict sangeros" daca Uniunea Europeana nu conduce provincia Kosovo pe calea independentei, a apreciat ieri organizatia International Crisis Group (ICG), transmite Mediafax. "UE are o bomba cu intarziere in propria curte. Cu cat mai repede UE, sau o majoritatea semificativa a membrilor sai, se declara dispusa sa sustina independenta provinciei Kosovo, cu atat mai mari vor fi sansele de prevenire a dezastrului", a declarat Alexander Anderson, director al ICG in Kosovo.
Rolul UE
Noul raport al ICG, organizatie cu sediul la Bruxelles, formata in special din fosti oficiali americani de rang inalt, este publicat la scurt timp dupa ce trei diplomati (un american, un german si un rus) au primit ca misiune gasirea unei solutii. Dupa incheierea misiunii, programata sa dureze 120 de zile, cei trei diplomati trebuie sa prezinte un raport secretarului general al ONU, Ban Ki-moon. "Este putin probabil ca aceasta misiune sa reuseasca", apreciaza ICG, subliniind ca pozitia oficialilor din Kosovo, care cer independenta, si cea a Serbiei, care o refuza, raman diametral opuse.
"In aceasta ultima incercare UE este cheia", apreciaza ICG, subliniind ca planul mediatorului ONU, Martti Ahtisaari, care preconizeaza o independenta sub supravegere internationala a provinciei Kosovo, trebuie aplicat. "Uniunea Europeana si Statele Unite trebuie sa mentina integritatea propunerilor lui Ahtisaari", subliniaza ICG, recomandand Bruxellesului, Washingtonului si Aliantei Nord-Atlantice sa o puna in pratica inca de la incheierea misiunii echipei de diplomati, daca oficialii din Kosovo si cei sarbi nu ajung la nici un compromis.
Astfel, "in aprilie sau mai, Kosovo ar fi independent, sub supravegherea Uniunii Europene si a NATO", apreciaza ICG.
Sarbii acuza: stat creat de NATO
Echipa de negociatori, ce va reprezenta Serbia la ceea ce se spera a fi runda de negocieri finala in problema Kosovo, ce va avea loc la 30 august la Viena, va fi formata foarte curand, a declarat purtatorul de cuvant al Partidului Democrat Sarb, Branislav Ristivojevic, informeaza Rompres. "Asteptam ca troika diplomatica pentru Kosovo sa ne ofere informatii referitoare la formatul negocierilor, dupa care noi vom alcatui echipa de negociatori in conformitate cu cerintele diplomatilor internationali", a afirmat Ristivojevic intr-o conferinta de presa.
Acesta a reiterat faptul ca NATO incearca constituirea unui stat militar in regiunea Kosovo-Metohia, urmand ca autoritatea civila sa nu aiba nici un control in aceasta zona. "Toata lumea ar trebui sa accepte faptul ca, exact ca atunci cand tara noastra a fost bombardata in mod brutal timp de 78 de zile in 1999 de trupele Aliantei
Nord-Atlantice, prin planul lui Martti Ahtissari se urmareste crearea unui stat militar in Kosovo, trupele NATO fiind localizate acum pe teritoriul provinciei noastre din sud", a afirmat Branislav Ristivojevic. Subliniind ca nici un punct al planului lui Ahtisaari nu precizeaza durata misiunii fortelor armate NATO pe teritoriul provinciei separatiste, Ristivojevic a subliniat ca, pentru prima data in istorie, o putere militara incearca sa intemeieze un stat.
George DAMIAN 
 Afisari: 1672  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
Doctrina expnasiomista   de Vrancean
Fabrica de conflicte   de ionutanton
Gresit e a doua oara   de Tyranosaurusrex
"Kosovo aduce razboiul in Europa " ? Hm- nu stiam ca acest Kosovo este in Antarctida!   de ionion
Ce vorbesti Frantz?   de Tyranosaurusrex
A r h i v a
  Stiri pe scurt    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Bancpost pe Loterie (4446 afisari)
 Razboiul care tot bate la usa (3598 afisari)
 Palatul Cotroceni, bulversat de un vacar (2309 afisari)
 Disputa canadiano-americana pentru Polul Nord (2233 afisari)
 Legea pensiilor, motivul motiunii de cenzura (2047 afisari)
 "Daca formarea unui nou Guvern e de ras, avem cu totii motive sa plangem" (584 afisari)
 Becali: Omoram ceva din Hagi, luam prima de calificare si dupa aia mai vorbim (364 afisari)
 Iaurturi Danone ce contin o substanta toxica au fost retrase din magazine (264 afisari)
 Basescu: Romania va raspunde "extrem de dur" la acuzele Chisinaului (180 afisari)
 Incurcate sunt caile Loteriei (123 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00914 sec.