Octavian HOANDRA 

Privita acum, la recenta trecere in nefiinta a celui care a fost o figura marcanta a Ortodoxiei romanesti, aceasta intrebare - ca sa-i spunem asa - pare cu atat mai meschina, cu cat o astfel cerinta adresata unui inalt prelat dupa cum frumos spunea d-na Ileana Malancioiu intr-un interviu, nu poate sa i-o puna acestuia, decat Dumnezeu. De altfel, cred si eu cu tarie ca o astfel de intrebare nu avem dreptul sa punem nimanui de pe lumea asta, ci doar pe cealalta lume, unde nu mai conteaza decat "semnele" esentei vietii unui om. Care "semne" sunt, din fericire, puse in balanta de cineva care este deasupra tuturor celor rele si celor bune. Pe lumea asta nu vom putea nici macar auzi raspunsul la o astfel de intrebare-repros, deoarece, fiind in viata, este suficient de clar ca nici noi nu am fost martiri... Poate ca ar trebui sa privim cu mai multa atentie in propria oglinda, mai ales in astfel de scurte perioade de timp in care Dumnezeu cheama la el, deodata, sufletele unor personalitati marcante ale zilelor de ieri si de azi. Galagia pe care o fac cei pe care propria dorinta de a iesi in fata ne-a facut sa-I numim "corifei" ai intelighentiei romanesti acum, dupa 1989, cand nimic, sau aproape nimic nu li se mai poate intampla, fac ca o buna parte din cei care-i admirau, sa intoarca scarbiti capul in alta parte. Toti acesti "moralisti ai natiei" care pun astfel de intrebari oricui se nimereste, sau, mai bine-zis, oricui dintre aceia care le sunt indicati de catre patronii politici sub fusta caruia stau pititi, sufera de o cumplita amnezie. Dar, marele adevar este ca, in cazul acestor vesnici Costachei Gudurau ai �societatii civilei e greu de spus �daca amnezia este mai periculoasa ca tinerea de minte sau viceversai. Caci e greu sa nu observi ca toti cei care taceau de iti spargeau timpanele inainte de 1989, ba pe la Tescani, ba la Bucuresti la Paltinis, ori la restaurantul Uniunii Scriitorilor, daca nu chiar aciuati cu �voie de la stapanirei prin filosofice locuri nemtesti, s-au transformat peste noapte in judecatori cu vocea extrem de inalta. E la fel de adevarat ca intre disidenta adevarata si �rezistenta prin culturai a unora dintre intelectuali nu este chiar o prapastie de netrecut, ca si faptul ca nevoia de supunere intru totul in fata unui sef (politic) este o caracteristica a intelectualului roman. Ca exercitiu de memorie va propun doar amintirea fostului ministru al Culturii al regimului Iliescu, trecut apoi pe la gri-ul lui Constantinescu si plecat pe usa din dos a portocaliului Basescu. Tocmai de aceea, comportamentul lor poate fi taxat ca fiind de-a dreptul obraznic. Valabil si pentru cativa tineri inraiti inainte de vreme, care si-au gasit, in lipsa talentului, vocatia (din pacate singura!) de "deontologi" si judecatori, considerand este un mare merit si o mare garantie faptul ca Dumnezeu a hotarat ca ei sa se nasca mai tarziu decat cei pe care ii acuza. Stam, deci inmarmuriti si privim cum analisti politici care nu exista si "boieri ai mintii" trecuti pe sub toate culorile politice cer socoteala cu nesimtire Patriarhului acum, cand acesta nici macar nu se mai poate apara, fara sa ia in calcul o realitate extrem de importanta: faptul ca acesta nu a facut niciodata sluj in fata nici unui politician. Si asta, mai ales in comunism, timp in care, - spre deosebire de cel prezent -, nici un intelectual adevarat nu lingea fundul politicienilor...