Cristian UNTEANU 

Exista o traditie a boicotului politic al Jocurilor Olimpice. Cateva date istorice. In Germania anului 1936, conducatorii nazisti au incercat sa faca din Jocurile Olipice o trambulina politica pentru afirmarea idealului suprematiei rasei ariene. Cu un an inainte, mai multe guverne si organisme sportive amenintasera cu un boicot. In final, doar convingerile politice personale i-au determinat pe unii atleti sa nu participe la Olimpiada. In 1956, unele tari au boicotat JO de la Melbourne, ca raspuns la criza Suez si invadarea Ungariei de trupele Tratatului de la Varsovia. In 1968, la JO din Mexic, doi atleti americani, Tommy Smith si John Carlos, pe podiumul de premiere la 200 m, au ridicat mana cu o manusa neagra si au inclinat capetele in momentul intonarii imnului tarii lor, in semn de protest fata de segregatia rasiala din SUA si sprijin pentru miscarea "Panterele Negre". In 1980, SUA au cerut organizarea unui boicot mondial al JO de la Moscova, ca raspuns la invadarea Afganistanului de trupele sovietice. Sub amenintarea confiscarii pasapoartelor, atletilor americani li s-a interzis formal participarea la competitii. Multe tari au raspuns acestei solicitari si nu si-au trimis sportivii in URSS. In fine, ca raspuns la acesata initiativa americana, URSS a refuzat sa ia parte la Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles, motivul oficial fiind comercializarea excesiva a JO si garantiile insuficiente de securitate pentru atletii sovietici. Similitudini cu situatia actuala? Una majora: invocarea unui motiv politic pentru organizarea boicotului: nerespectarea de catre China a drepturilor omului. Numai ca situatia internationala este cu totul alta, iar repercusiunile initiativei americane pot fi realmente catastrofale. Reactia chineza a fost fulgeratoare si dramatica, prin anuntul posibilei destabilizari totale a dolarului american in momentul in care Banca Centrala a Chinei ar decide, ca masura de retorsiune, vanzarea rezervelor de valuta americana si intarirea yuanului. Are si cum? La finele lunii martie 2007, in rezervele Bancii Centrale chineze erau 600 tone de aur si 875,1 miliarde $ in valuta forte. Intentia este de a mari rezervele de aur pana la 2500 de tone, "caci mai multe rezerve de aur vor ajuta Guvernul sa previna riscurile si sa faca fata unor urgente in cazul unor posibile turbulente politice pe plan international si in domeniul economic", cum afirma cu doua zile in urma Tan Yaling, cercetator stiintific la Banca Chinei. In aceste conditii, China poate destabiliza usor dolarul american, si asa extrem de slab si cu o rata de depreciere ingijoratoare in conditii normale. In acest context, cine se va alia deciziei americane? Cine va risca intrarea pe curs direct de coliziune cu un asemenea trend economic si, mai ales, cine va decide pierderea pe termen lung a pietei de desfacere si productie chineze? Dupa interminabilul dezastru din Irak, SUA risca sa provoace o confruntare in care este previzibil ca vor pierde enorm, mai ales ca alaturi de China ar putea sa actioneze, intr-o sinergie extrem de periculoasa, bancile rusesti, cu uriasele lor rezerve de aur si valuta forte. Intelepciunea chineza spune ca trebuie sa stii sa te feresti de lovitura cozii Dragonului. Inainte de a scuipa flacari, loveste nimicitor cu coada. Si poate provoca o cadere in lant a multor economii nationale. Pozitia noastra oficiala este, cum ne-am obisnuit, prudenta, adica inexistenta. Poate doar inainte ca presedintele Basescu sa anunte ca suntem si de asta data aliatii neconditionati ai SUA. Cu orice risc.