Ioan GROSAN 

Exista oare persoane care sa-l vrea, cu sinceritate, pe Ion Iliescu dupa gratii, pentru rolul jucat de el in mineriada din iunie 1990? Probabil ca da. Probabil ca unii nu-l vor ierta niciodata. Eu unul insa nu l-as dori pe fostul sef al statului in zeghe, si din cauza varstei si pentru ca in decursul indelungatei cariere politice a facut - ca sa folosesc una din expresiile favorite ale Domniei-Sale - si "lucruri pozitive". Dar cu o singura conditie: sa-si ceara, public, scuze, pentru ingrozitoarele lucruri petrecute atunci, sa n-o mai dea pe dupa gard cu "imprejurarile speciale", sa n-o mai tina langa cu "atacarea institutiilor statului" (cand "e de notorietate" - o alta sintagma preferata - ca Ministerul de Interne, ca sa aiba un pretext al represiunii, si-a incendiat propriile autobuze), cu steagul verde, legionar, care flutura, chipurile, pe cladirea Politiei Capitalei s.a.m.d. Cum am putea noi crede ca, de pilda, un alt impricinat in acest dosar, generalul Mihai Chitac (care e orice, numai o lumina a inteligentei nu) ar fi actionat cu de la sine putere, fara acordul sau chiar ordinul sefului statului? Ion Iliescu nu numai ca minte, dar poate fi banuit si de lasitate. Si totusi, repet, nu as dori sa-l vad la bulau. Cred ca solutia cea mai buna, o solutie onorabila in cazul sau, daca va fi gasit vinovat, ar fi - ca o bomboana pe coliva unei remarcabile vocatii politice - o condamnare cu suspendarea pedepsei. O solutie de care, din pacate, n-au avut parte, pe vremea tineretii revolutionare a lui Ion Iliescu, dusmanii sai de-o viata, taranistii si liberalii.