Bogdan Aurel TELEANU 

Desi era evident ca Biserica Ortodoxa Romana avea nevoie de un sprijin din exterior, atitudinea lui Ceausescu, recunoscut deja drept un "demolator de biserici", era vazuta ca o problema interna a Romaniei. In acele momente, Patriarhul avea nevoie nu numai de sfaturi, ci, mai ales, de un ajutor eficient din exterior. Acesta nu a venit insa, niciodata. Modul vulgar de manifestare a puterii politice - care sper sa nu se mai repete vreodata - s-a exercitat si asupra Patriarhului Teoctist care avea calitatea de reprezentant al Bisericii in fata statului, conform prevederilor canonice. Ceausescu a cautat sa-l puna intr-o situatie dificila pe Parintele Patriarh Teoctist, dorind sa demoleze pana si sediul Patriarhiei Romane. Interviul realizat de Angela Bacescu cu Ion Dinca (recunoscut pentru rolul lui din 1987 cand Nicolae Ceausescu l-a trimis la Patriarh cu motivatia daramarii Patriarhiei) - subliniaza faptul ca Patriarhul Teoctist s-a opus demolarii, iar Ceausescu nu a mai insistat in aceasta privinta. Adevarul despre Telegrama Patriarhului Teoctist este ca nu exista in textul ei nici cea mai vaga aluzie la evenimentele ce aveau loc in tara noastra, nici un cuvant care sa indreptateasca acuza ca Patriarhul Teoctist ar fi semnat o asa-zisa "sinistra telegrama de condamnare a Timisoarei", dezinformarea fiind demontata nu odata. Era o banala telegrama de dupa intrunirea bisericeasca din 17 decembrie '89. Detractorii Parintelui Teoctist nu au prezentat niciodata vreo alta telegrama, colportand pana astazi aceasta minciuna ordinara. Dupa valtoarea evenimentelor din 1989, Biserica Ortodoxa Romana - al carui patriarh a fost in acele momente Prea Fericitul parinte Teoctist - nu s-a lasat izolata. Dimpotriva. Daca nu ar fi procedat asa, probabil, ar fi impartasit soarta Bisericii franceze, asa cum o descrie aceasta cercetatoare Elisabeth Noelle-Neumann, autoarea teoriei de opinie publica denumita "Spirala tacerii": "Cand am inceput cercetarea mea in trecut, mi s-a parut un semn foarte incurajator faptul ca am gasit in Istoria Revolutiei Franceze, publicata in 1856 de Alexis de To-cqueville, o descriere precisa a dinamicii spiralei tacerii. Tocqueville zugravea acolo decaderea bisericii franceze la mijlocul secolului al XVIII-lea si modul cum dispretul fata de religie a devenit in acea vreme printre francezi un fenomen general si dominant. O cauza esentiala ar fi fost, dupa autor, tacerea bisericii franceze: Oamenii care mai tineau inca la vechea credinta se temeau ca sunt singurii care i-au ramas fideli si, pentru ca se temeau mai mult de izolare decat de eroare, s-au asociat masei, fara a gandi la fel ca aceasta". Spre deosebire de Biserica franceza, "balansul de ultim moment" a fost salvator pentru Biserica Ortodoxa Romana, iar acest lucru s-a reflectat, dupa 1989, in sondajele de incredere a populatiei Romaniei in aceasta institutie.