Editura Humanitas nu a deschis multe serii, dar una dintre ele este seria Traian Ungureanu, un jurnalist care nu scrie nici literatura, nici filosofie, si nici jurnalist pur si simplu nu e. Ce scrie, de fapt, Traian Ungureanu? - iata o intrebare nu tocmai usoara. Probabil ca un englez n-ar avea dificultati sa raspunda: eseuri. Pe teren romanesc, eseul pare sa insemne altceva decat se vede sub condeiul lui Traian Ungureanu, ceva despre literatura, ceva despre idei filosofice... In fine, in nici un caz, la noi, eseul nu este ceva despre lumea sportului. Or tocmai despre asa ceva scrie Ungureanu, despre sporturi. La prima vedere. La o a doua privire, mai atenta un pic, vezi ca eseurile lui Traian Ungureanu bat mult mai departe. Dar pana unde, totusi? Ei, bine, pana acolo unde fierb teme de istorie a mentalitatilor. Bine zis "fierb", pentru ca talentul acestui autor neobisnuit acesta este: sa-si duca observatiile pana la temperatura lor de fierbere, chiar daca nu intotdeauna temele sale sunt si cele mai fierbinti (potrivit termometrelor care masoara agenda zilei in presa scrisa). Ani de zile, pe cand era redactor la uitata, azi, "Viata studenteasca", Ungureanu, care semna pe atunci TRU, scria cele mai disidente texte de sub ochii cenzurii comuniste a vremii. Eternul si, pentru unii, fascinantul meci de fotbal Dinamo - Steaua devenea sub condeiul lui TRU un nesfarsit eseu despre razboiul psihologic Securitate-Armata, eseu care n-a luat sfarsit nici dupa razbiul cu gloante din decembrie 1989. Talentul acelui TRU atingea, in anii aceia, maximul de esopism din presa romaneasca. Iar cum adevarurile adevarate cu adevarat nu prea pot fi simplificate nici azi, esopiada din textele lui Traian Ungureanu cel de azi continua in mult mai multe directii: impotriva inertiilor colectiviste ale gandirii de tip non-liberal, impotriva mentalitatilor politice incremenite intr-un criticism fara frontiere, dar si fara sistem de referinta, impotriva situatiilor derivate din specificul politic romanesc de a construi schelaria statului in absenta unei minime preocupari pentru ceea ce ar fi sa fie o societate romaneasca constienta de natura sa societala etc. Multi pretind ca poarta hainele liberalismului cand scriu, dar la Traian Ungureanu gandirea liberala actioneaza fara asemenea declaratii si actioneaza, mai ales, fara temele de vitrina ale liberalismului. Putini ideologi de moda noua ai libertatilor au instinctul liberal din comentariile despre sporturi pe care Ungureanu le-a adunat in cel mai recent volum al sau "Eroi si jocuri populare". Acum e foarte "pe linie" printre ziaristi sa-l comenteze malitios pe TRU: "S-a dat cu Basescu. Ce l-a apucat?!". Asa poti scapa, la noi, de povara admiratiei pentru o stilistica jurnalistica care te poate umili daca n-ai invatat niciodata arta empatiei pentru calitatile semenilor tai. Traian Ungureanu nu are stofa de propagandist pentru ca stilul esopic nu e facut pentru asa ceva. Ceea ce spun textele sale de tipul "Basescu trebuie aparat" este o fabula mult prea simpla pentru a nu fi inteleasa imediat si de mintea cocosilor: "Bine, de acord, sa nu-l aparam pe Basescu, dar atunci, spuneti-mi, cine in afara de Hagi, ar fi, pe aici, demn de oarece pretuire?"

Ioan BUDUCA