Ion SPANU 

Daca are sapte vieti, ca pisicile, PD-ul nu trebuie inca sa se teama, pentru ca Traian Basescu nu i-a aplicat pana azi decat doua lovituri mortale: una cand i-a obligat sa iasa de la guvernare si a doua acum, cand s-a jucat cu bomba Legii pensiilor. Ar mai avea cinci de suportat. In cartierul meu sunt cateva gasti de temut, pe care majoritatea oamenilor normali le evita. Membrii bandelor de derbedei spun ca, in acest fel, sunt respectati, cand, de fapt, ei sunt doar marginalizati intr-o cuta intunecata a civilizatiei. Cam asa se petrec lucrurile si in PD: fiecare ar vrea sa scape de teroarea lui Basescu, dar, din cand in cand, monstrul marin scoate capul si, brusc, toti incremenesc de spaima. Ca sa vorbesc in limbaj heideggerian, cum ii place lui Liiceanu, Basescu este, intr-adevar, to deinotaton, dar nu in sensul de "cumplit", cum eronat traduce din greaca filosoful plagiator, ci in sensul sugerat de Zoe Petre, adica "grozav", cuvant care are in el o ambivalenta semantica asemanatoare corespondentului grecesc. Basescu este si "cel care produce groaza", dar si cel "remarcabil" si "curajos". El este, in acelasi timp, pentru unii "eroul", iar pentru altii "inspaimantatorul". Aceste trasaturi, dublate de un cameleonism rar intalnit intre politicienii romani, fac din el un personaj pe care toti l-ar dori trimis acasa, dar putini sunt aceia care s-ar incumeta sa-l infrunte. Uitati-va la liberali: doi ani le-au trebuit sa scape de teama de a-l infrunta si au suportat cu stoicism cumplitele sale lovituri sub centura, tacand malc! Acum, eliberati, se uita cu mila la liberalii care au fugit sub pulpana lui Stolojan, deveniti niste pestisori ascultatori, bucurosi ca, din cand in cand, monstrul deschide gura si-i inghite. Adevaratul cosmar al coabitarii cu monstrul marin de la Cotroceni il traieste insa PD-ul. Adunati, e drept, in spatele lui Basescu, pedistii ajunsesera la guvernare si, cand le-a fost lumea mai draga, au plecat fara ca vreunul dintre ministri sa doreasca acest lucru. Sa fim sinceri, aproape toti ministrii PD-ului s-au dovedit a fi buni parteneri ai liberalilor lui Tariceanu, ca, de altfel, si cei din PC sau UDMR, iar multe dintre reusitele economice de acum ale guvernului li se datoreaza si lor. Din pacate, Vasile Blaga, Codrut Seres, Radu Berceanu sau Laszlo Borbely n-au valorat pentru Traian Basescu nici cat bretelele de la sutienul Elenei Udrea. Dupa circul generat de invidia lui Basescu fata de cei care au gasit solutii pentru marirea pensiilor, pedistii trebuie sa constientizeze ca, in ciuda sondajelor, se indreapta catre peluza stadionului politic, acolo unde stau suporterii fanatici, adica cei care suporta tunurile de apa si bataile jandarmilor. Daca nu vor incerca sa redevina un partid cu o ideologie straina de ambitiile personale ale lui Basescu, membrii PD risca sa semene toti cu Emil Boc, asa cum, in 2004, pesedistii incercau sa-i imite pana si vocea lui Nastase. Cea mai buna dovada a acestui periculos parcurs o reprezinta chiar Legea pensiilor. Se stie ca membrii PD au votat in unanimitate pentru ca proiectul liberalo-pesedist sa treaca. A fost de ajuns ca de la Cotroceni sa vina contestatia lui Basescu si, ca la un semnal, toti s-au intrecut pe la televiziuni in contestarea propriului vot, desi, din discutiile din Parlament, stiau ca exista sursele de finantare pentru marirea pensiilor! Spre deosebire de alte partide, PD-ul are in fata sansa celei mai usoare reformari. Ei nu trebuie sa inlocuiasca structuri invechite si nici sa schimbe ideologii depasite. Trebuie doar sa aiba curajul sa se bata cu Basescu pentru recastigarea identitatii partidului, ca structura politica. Altfel, inca cinci lovituri mortale vin cat ai clipi.