Cristian UNTEANU 

Diplomatiile occidentale, SUA si Rusia negociaza intens o a treia schita a ceea ce ar putea fi planul de pace pentru un Kosovo independent. Pozitia SUA este, neconditionat, in favoarea independentei provinciei Kosovo, presedintele Bush mergand pana la a promite ca, daca altfel nu se va putea, va fi gata sa recunoasca chiar si o proclamare unilaterala a independentei din partea liderilor kosovari. Uniunea Europeana sustine aceeasi solutie a independentei, poate cu un bemol in privinta calendarului. Opozitia dura vine din partea Rusiei care ameninta ca va bloca in Consiliul de Securitate orice proiect privind independenta provinciei, avand acum de partea ei si voturile Chinei, Indoneziei si Africii de Sud. Care e pozitia Romaniei? Depinde pe cine asculti. 1. Prim-ministrul Romaniei, domnul Calin Popescu-Tariceanu zice ca Planul Athisaari este cea mai buna formula posibila, deci sustinem pozitia UE. 2. Presedintele Traian Basescu a declarat ca Romania nu sustine planul care prevede independenta provinciei Kosovo deoarece "nu ar trebui luate in considerare solutiile care confera drepturi colective minoritatilor care traiesc intr-un stat suveran". Afirmatii contradictorii; una este gresita si, ca atare, contravine intereselor nationale de securitate ale Romaniei. Dar, in primul rand, de ce, pana in acest moment, Romania nu are o pozitie de stat normal, adica un punct de vedere unic, sustinut ca atare pe plan international? O asemenea pozitie nu poate fi rezultatul parerilor personale ale unuia dintre cei doi, ci concluzia unor studii solicitate de Guvern tehnicienilor in domeniile geo-strategiei, securitatii, politicii externe, serviciilor de informatii. Sa rezulte un punct de vedere cu care sa mearga la CSAT. Apoi, cei din CSAT sa judece care sunt profiturile si riscurile aliantei cu una dintre partile aflate in conflict deschis. Asta cu atat mai mult cu cat, daca-si mai aduce cineva aminte, suntem membri in NATO si UE, organizatii care si-au exprimat deja un punct de vedere. Sau vrem, intr-o alianta sui-generis inlauntrul UE, sa ne aliem cu Grecia si Slovacia si, eventual, sa zicem "nu" cat timp s-o mai putea? Sau, pur si simplu, vrem sa sustinem pozitia ultra-dura si aparent ireconciliabila adoptata de Rusia si ne contram cu SUA, UE si NATO? Sigur, Traian Basescu stie bine ca, odata adoptata decizia privind Kosovo, ea se va constitui ca un precedent extrem de periculos pentru statele care sunt deja pozitionate pe lista de asteptare: Transnistria, Abhazia si Ossetia. Cu o deschidere oricand posibila spre ceea ce ar putea deveni problema Tinutului Secuiesc. Sigur si ca Tariceanu a invatat ce inseamna realpolitik si ca, oricat ne vine sa caraim sau, vorba dansului "sa fim un factor activ in solutionarea problemei din Kosovo", tot nu ne baga in seama nimeni si, dorind sa ne bagam in ciorba, vom iesi iarasi fripti si tot nemancati ramanem. Dar, de fapt, stim ce vrem? Daca se va pune problema unor negocieri de urgenta, cine trebuie apelat pentru a se cunoaste o decizie finala a Romaniei? Cine va decide pozitia diplomatilor nostri de la Bruxelles, Washington sau Moscova? Pe cine va consulta reprezentantul nostru la ONU? Teama mi-e ca nimeni nu va mai consulta pe nimeni si, dupa obicei, va prefera sa fie putin plecat cand se va duce batalia finala. Reprezentand cu mult curaj o politica externa de orice.