Adrian SEVERIN 

Consternati, unii au caracterizat ironic analiza amintita ca exprimand pozitia Gazprom. Pe coridoare, insa, reprezentanti ai Bruxelles-ului sopteau ca spusele ex cancelarului reprezentau si opinia dominanta in UE. O atare opinie contrasteaza flagrant cu prognoza facuta in decembrie 2004, la Vilnius, pe cand revolta nationala de la Kiev atingea apogeul, de fostul consilier american pentru securitate nationala, Zbigniew Brzezinski. Potrivit acestuia, tinand seama de structurala sa dezordine social-politica interna, de imposibilitatea unei cresteri economice sanatoase in lipsa capacitatii de a tine pasul cu progresul tehnologic global si de declinul demografic accentuat, Rusia nu avea alta posibilitate, pe termen mediu, decat sa accepte exigentele strategice ale Occidentului euro-atlantic. De atunci s-a putut constata ca asa-zisa "revolutie portocalie" a avut drept efect legitimarea fortelor politice ucrainene acceptate de Moscova si constientizarea dependentei energetice a UE fata de Rusia. Chiar daca azi Rusia are alura unei efemere puteri petro-dependente este clar ca, macar pe termen mediu, Occidentul nu poate gasi raspuns nici uneia dintre problemele globale (conflicte inghetate, migratie, terorism, securitate energetica, schimbari climaterice) fara concursul Moscovei. Traiectoria post-sovietica a Rusiei nu este fara precedent. Ori de cate ori Rusia a pierdut in confruntarea globala cu rivalii sai uniti, refugiata in imensitatea spatiului sau si in haosul post-imperial gata sa-i inghita pe invingatori, ea a incercat sa se asocieze cu propriul adversar in schimbul admiterii in ordinea acestuia. Convins ca nu o poate absorbi, cel din urma a preferat sa o indiguiasca, destructureze si demoralizeze. Dupa o vreme se constata, insa, ca Rusia este prea mare pentru a fi izolata, iar instabilitatea sa interna este mai amenintatoare decat puterea sa. In final, rivalitatile si imprudentele celorlalti actori globali, incurajate de disparitia aparenta a amenintarii rusesti, impuneau concluzia ca Rusia este si prea importanta spre a fi ignorata. In acel moment inertia care parea a izvori din demoralizare se transforma intr-o forta de reactie remarcabila propulsand un nou demers imperial. La ultimul Summit OCEMN, presedintele Putin a declarat ritos ca interesele Rusiei in Balcani si la Marea Neagra sunt aceleasi dintotdeauna si ca le va apara. Apoi suspenda unilateral aplicabilitatea Conventiei privind controlul armamentului conventional. Turcia conteaza pe Rusia pentru a-si pastra statutul in Marea Neagra si a se opune prezentei in regiune a unei Americi prea favorabile cauzei kurde. Serbia conteaza pe Rusia spre a-si apara integritatea impotriva separatismului kosovar. Presedintele Voronin renegociaza direct cu Rusia rezolvarea crizei transnistrene in timp ce promisa retragere a trupelor rusesti din Transnistria nu mai are loc. Belarus este scutita de controlul ONU, pe cand perspectivele intregrarii euro-atlantice a Georgiei se sting. Germania, Ungaria, Bulgaria si Grecia prefera sa se lege de Rusia in constructia conductelor pentru transportul de hidrocarburi. Presedintele Bush confera la resedinta sa privata cu omologul sau rus despre ordinea lumii. De ce in acest context, ramas singur, presedintele Basescu continua sa provoace Rusia si sa cheme la revolta impotriva ei? Intrebarea merita o analiza separata.