Ioan GROSAN 

Sunt divorturi si divorturi. Cand doua persoane decid, irevocabil, ca nu mai pot convietui impreuna, modalitatea cea mai civilizata de despartire este cand, amiabil, ele se prezinta in fata instantei, eventual brat la brat (am cunoscut cazuri!) si trecand elegant, dar ferm, peste diverse tentative de impacare propuse de cei din jur (altadata, la sate, tentativele astea luau forma unor ciudate si comice in acelasi timp "comisii de impaciuire") reusesc pana la urma separarea. Mai ales cand n-au nimic de impartit, decat amintirile. In cele mai fericite (nu acesta e cuvantul cel mai potrivit, dar nu-mi vine altul in minte) cazuri, partile, desi fac alte aliante sentimentale, raman in relatii amicale, mai ales in imprejurari triste (bolile sau inmormantarile unor foste rubedenii s.a.m.d.). E divortul "ideal". Este apoi divortul dupa care, odata pronuntat, partile nu mai vor sa auda una de alta in ruptul capului, urmandu-si fiecare calea proprie. Figura uneia nu-i mai apare celeilalte decat in cosmaruri. Pana la urma, bun si divortul asta, fiindca persoanele in cauza nu-si pot face (si nici n-au intentia sa-si faca) rau. Motto-ul acestui tip de separare este, rostit la unison, dar de la mare departare, "Duca-se pe pustii!" Intr-o a treia categorie intra ceea ce s-ar putea numi "divortul cu nabadai". Nascut din acumularea lenta, insa inexorabila, a urii reciproce. In instanta publica se aduc, si dintr-o directie si din cealalta, martori mai mult sau mai putin mincinosi, se devoaleaza prezumtive amante, se scot la iveala tot soiul de scrisorici si biletele compromitatoare, se arunca vorbe grele, se jigneste in draci etc. Iar separarea degeaba e pronuntata oficial. Fostii amorezi luati deunazi cu acte se vor uri cu nesat pana la moarte. Prin toata Europa, ca sa zic asa. Ramane sa decida cititorii ZIUA in ce categorie se-nscrie divortul Basescu-Tariceanu.