A.F. ALHAJJI 

Se spune adesea ca Iranul nu are nevoie de puterea nucleara, avand in vedere resursele insemnate de petrol si gaze naturale de care dispune. Insa asupra guvernului iranian se exercita presiuni economice si politice pentru a pune la dispozitia populatiei sale in crestere si a economiei sale fragile cantitati de energie electrica din ce in ce mai mari. Utilizarea petrolului sau a gazelor naturale pentru a produce energie electrica destinata consumatorilor casnici ameninta exporturile de hidrocarburi, care reprezinta principala sursa de venit a guvernului. (...) Puterea nucleara va pune capat scaderii veniturilor guvernului, facand posibila continuarea exporturilor de petrol si gaze naturale. (...) Puterea nucleara inseamna posibilitatea obtinerii de energie electrica in cantitati suficiente, la costuri minime, ceea ce va contribui la mentinerea stabilitatii politice si sociale. (...) Presiunile interne ar putea foarte bine sa provoace caderea regimului, ceea ce nu se poate spune insa si despre presiunile externe. Istoria este de partea guvernului iranian. Revolutia islamica a supravietuit razboiului cu Irakul, sanctiunilor economice si deceniilor de presiuni internationale si izolare din partea SUA. Mai mult, liderii iranieni isi aduc aminte ca Sahul a fost fortat sa paraseasca tara in 1979, in pofida sprijinului international de care beneficia. Desi exista ratiuni de securitate in virtutea carora orice viitoare administratie americana se va opune unui program nuclear civil, strategii american recunosc, de asemenea, impactul pe care energia atomica o va avea asupra stabilitatii regimului iranian. SUA si Iranul au divergente inca din 1979, iar conflictul din prezent inseamna perpetuarea acestor divergente si in Liban, Irak, Afganistan, regiunea Marii Caspice, dar si in ceea ce priveste comertul si investitiile. (...) Iranul va continua sa ameninte comunitatea mondiala ca isi va folosi arma energetica, desi aceasta posibilitate este putin probabila. Scaderea exporturilor de petrol nu este in interesul Iranului, daramite sistarea acestora. Totusi, presiunile interne, sentimentele nationaliste si necesitatea ameliorarii pozitiei fata de statele din Occident ar putea forta guvernul iranian sa raspunda unor sanctiuni dure din partea ONU sau unui atac aerian asupra facilitatilor sale nucleare. Insa chiar si in aceste conditii extreme, Iranul va avea nevoie de veniturile din petrol. (...) Guvernul iranian dispune de optiuni mult mai eficiente de a raspunde atacurilor SUA si ale aliatilor acestora. Sustinatorii sai din Irak ar putea prejudicia exporturile irakiene de petrol din Basra, ceea ce ar afecta planurile SUA, favorizand castigurile iraniene din exportul de hidrocarburi, sau ar putea limita accesul Armatei SUA la carburanti, prin atacarea strazilor si podurilor, in special a autostrazii Kuwait-Bagdad. Comunitatea mondiala va continua sa plateasca un pret ridicat pentru pozitia inflexibila adoptata in cazul programului nuclear iranian, ceea ce ar putea afecta pietele de petrol multi ani de acum incolo. (...) In mod ironic, un program nuclear civil ar putea spori securitatea energetica a SUA si nu numai, aducand cantitati insemnate de petrol si gaze naturale pe piata mondiala. Insa hotararea SUA de a destabiliza Iranul si hotararea guvernului iranian de a rezista pe pozitii reduc posibilitatea materializarii acestui scenariu. Copyright: Project Syndicate, 2007.