Ziua Logo
  Nr. 3979 de joi, 12 iulie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Stiri pe scurt
Captura de 2 milioane de euro
Lucratorii vamali si politistii de frontiera constanteni au descoperit si retinut ieri, in portul Constanta Sud, marfuri contrafacute, constand in incaltaminte sport, in valoare de aproximativ 5.230.000 lei. Potrivit Mediafax, vamesii si politistii de frontiera au facut un control asupra a doua containere sosite din China, cu destinatia Odessa. In urma verificarilor, s-au descoperit 30.859 de perechi de pantofi sport inscriptionate si purtand insemnele firmelor Nike, Puma, Diesel, Ferrari, Adidas, marfa susceptibila a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuala ale firmelor respective. Politistii spun ca daca ar fi fost comercializate pe piata, la pretul produselor originale, valoarea totala a marfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 5.230.000 de lei, adica 1.900.000 euro. (A.G.)
Primar arestat preventiv
Judecatorii Tribunalului Vrancea au emis, ieri, mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele primarului comunei vrancene Mera, Gheorghe Sararu, cercetat in mai multe dosare legate de retrocedari de paduri, dar sentinta nu poate fi pusa in aplicare deoarece primarul este in spital.
Sararu a explicat ca din cauza stresului acumulat in ultimele zile, starea sa de sanatate s-a agravat si a decis sa se interneze in spital, el fiind dependent de insulina injectabila. Potrivit Mediafax, edilul a fost retinut, saptamana trecuta, pentru 24 de ore, fiind acuzat ca a retrocedat mai multe hectare de padure in baza unor documente false. A doua zi, el a fost prezentat magistratilor de la Judecatoria Focsani cu propunerea de arestare preventiva, acestia stabilind ca nu sunt intrunite conditiile legale pentru emiterea unui mandat in acest sens, astfel ca edilul a fost eliberat. Procurorii au formulat recurs impotriva sentintei, iar magistratii Tribunalului Vrancea au emis, ieri, mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele lui Gheorghe Sararu, sentinta fiind definitiva si irevocabila. (O.R.)
Mort din neatentie
Un barbat a murit, iar altul a fost grav ranit, dupa ce microbuzul in care se aflau s-a izbit de un copac, in noaptea de marti spre miercuri, intre localitatile timisene Lovrin si Sannicolau Mare. Barbatii calatoreau spre Ungaria, iar la un moment dat soferul a iesit de pe sosea si s-a izbit de un copac.
"Am vazut microbuzul in pom si o victima, un decedat. Am sunat la Ambulanta si Politie. O neatentie sau a adormit, a derapat, urme de franare nu sunt", a declarat martorul, Alexandru Olteanu, citat de Mediafax. La randul sau, pasagerul ranit nu isi aminteste prea multe. "Am vazut masina ca a luat-o prin sant. Atat imi aduc aminte, ca am vazut un pom mare si am zbierat. In rest nimic. Si m-au luat in Salvare. Cred ca am derapat", a declarat pasagerul ranit, Gabi Ciofu, care a fost transportat cu ambulanta la Spitalul Judetean din Timisoara, cu rani la cap si pe tot corpul. Un echipaj de la descarcerare l-a scos pe soferul mort, prins in masina distrusa. Agentul principal Claudiu Tapanov, de la Politie Sannicolau Mare, a declarat ca, din primele cercetari, cauza accidenului a fost viteza neadaptata la conditiile de drum. (O.R.)
Amenintare cu bomba
Un complex comercial din Sectorul 6 al Capitalei a fost, ieri, tinta unei alarme false cu bomba. Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat ca "pirotehnistii au cautat mai bine de o ora, dar nu au gasit nimic. Politistii incearca acum sa identifice persoana care a dat telefonul pentru a anunta ca in complexul comercial se afla o bomba. Deocamdata stim ca este barbat si ca apelul a fost facut de pe un telefon public din apropierea complexului comercial". Comisarul a precizat, de asemenea, ca in cazul in care va fi identificat, barbatul risca o amenda de pana la 50 de milioane de lei sau inchisoare de la unu la trei ani.
Complexul comercial a fost evacuat, ieri, dupa ce un barbat a anuntat ca in magazin ar fi o bomba. Anuntul a fost facut in jurul orei 13:50, la numarul unic pentru urgente 112. La fata locului s-au deplasat agenti de la Sectia 21 de Politie si o echipa de pirotehnicieni, care au cautat peste doua ore un eventual dispozitiv exploziv. (O.R.)
Harnagea castiga impotriva lui Bittner
Fostul director al SIE, Catalin Harnagea, a castigat procesul intentat pentru calomnie, in anul 2000, lui Alexandru Bittner. Saptamana trecuta, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia 3 Civila, a decis definitiv si irevocabil ca Alexandru Bittner trebuie sa plateasca daune morale in valoare de 100 de milioane, suma ce va fi reactualizata din anul 2000, respingand recursul omului de afaceri impotriva lui Harnagea ca nefondat.
Harnagea l-a chemat in judecata pe Bittner ca urmare a declaratiilor facute de acesta intr-o emisiune a postului de televiziune Prima TV pe 19 septembrie 2000, in care omul de afaceri a sustinut ca seful de atunci al SIE l-ar fi amenintat si ar fi instituit politia politica in Romania. Afirmatiile lui Bittner au fost preluate ulterior si de publicatia "Academia Catavencu", care a continuat campania. In alt dosar, Tribunalul Municipiului Bucuresti, Sectia 4 Civila, a dat si el sentinta definitiva in favoarea fostului sef SIE impotriva saptamanalului amintit. Catalin Harnagea a fost aparat si reprezentat in ambele dosare de maestrul Catalin Dancu. (D.E.I.)
Dosarul "Rafo" amanat pana in toamna
Magistratii Tribunalului Bucuresti au amanat ieri pentru 6 septembrie dosarul "RAFO-CAROM", in care sunt judecati oamenii de afaceri Ovidiu Tender si Marian Iancu pentru savarsirea unor infractiuni de natura economica. Amanarea a fost solicitata de SC RAFO Onesti SA, parte civila in proces. Totodata, instanta a solicitat societatii respective sa precizeze daca se considera parte vatamata in acest dosar si care este prejudiciul cerut inculpatilor. Potrivit Rompres, procurorii au dispus trimiterea in judecata a mai multor inculpati in acest dosar, acuzati de infractiuni economico-financiare, printre care se numara oamenii de afaceri Ovidiu Tender si Marian Iancu. Conform anchetatorilor, inculpatii au constituit un grup de criminalitate organizata in vederea obtinerii de fonduri financiare frauduloase, a caror sursa urma a fi disimulata prin incheierea unor contracte comerciale nelegale. (A.G.)
A r h i v a
  Virusii din cercetarea romaneasca    3 comentarii
  Basescu acuzat de ecologisti    
  Operatiunea "Black Dog"    
  Peste 500 de carti de credit clonate    
  Lucrarile la Cathedral Plaza suspendate    1 comentariu
  Patriciu: Motivarea deciziei din procesul cu SRI, normala    2 comentarii
  DNA a interceptat degeaba sute de romani    
 Top afisari / comentarii 
 Povestiri din bordelurile naziste (4954 afisari)
 Cacealmaua lui Basescu (4193 afisari)
 Persoanele cu alunite traiesc mai mult (3462 afisari)
 Dezonoarea parintelui Necula (3334 afisari)
 De la Ion Coja citire... (2269 afisari)
 Motivele divortului dintre Maria Marinescu si Tiriac Jr. (595 afisari)
 Asemeni lui Ceausescu, Iliescu pretinde ca singurul sau judecator este poporul (363 afisari)
 The Transformers (Transformers - Razboiul lor in lumea noastra) (229 afisari)
 UE acorda Romaniei 19 milioane euro nerambursabili pentru dezvoltare (85 afisari)
 Presedintele Basescu deplange situatia elevilor, a prescolarilor si a cercetarii (76 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01366 sec.