Suntem in plina vacanta. Cuvantul de ordine este "distractie". La munte si la mare, la deal sau la ses, la televizor sau in orice crasma unde se poate bea de zor, oamenii nostri de distreaza. Se distreaza si cand protesteaza, si cand mor, de caldura mare sau de prea multa asteptare. Berea rece sau ambulanta, pensia marita sau siguranta ca o noua cura de mofete sau bai de namol la Techirghiol va aduce cu sine o perceptie corecta a integrarii in UE si beneficiile lung si adanc tanjite ale globalizarii. Cand, ne place sau nu, vin americanii sau pleaca romanii peste fruntrarii, ne amestecam unii cu altii. De nu se mai stie cine e alb si cine a stat mult la mare, cine e galben, maro sau vorbitor de chineza din nastere. O carte precum cea a lui Giovanni Sartori "Ce facem cu strainii? Pluralism si multiculturalism" (Humanitas, 2007) vine intr-un moment extrem de potrivit. Cand ne amestecam unii cu altii, nu doar la cules capsuni, ci si la un concert cu Robert Plant, fost lider la Led Zeppelin, sau suntem martori si direct participanti la un megaconcert muzical mondial cu nu se mai stie cate vedete, unele chiar romanesti. Satul mondial este deja o realitate. Despre el incearca sa discute, deseori neortodox, ci chiar polemic, un distins profesor italian cu lungi stadii americane. A fost si este nu doar un eminent universitar, ci si un atent editorialist la Corriere dela Sera, prestigios cotidian italian, al carui echivalent romanesc ar fi greu de propus. Ce vrea Sartori sa releve, dupa ce acum cativa ani ne servea o buna lectie de luciditate despre rosturile bune si mai ales nebune ale televiziunilor, despre "Straini"? Cine sunt ei, noi suntem, depinde in ce tara ne gasim si cum cautam sa ne rostuim si integram. Fara sa dezintegram ce era "acolo"-"aici", la noi acasa. Care casa, a cui casa? Cine e in casa lui si cine sunt strainii, ce fac "astia" la noi acasa, e bine, nu e bine, e rau, ce se poate face ca sa fie bine si sa ne toleram. Giovanni Sartori trece cu eleganta peste stilul vorbelor duioase si mieroase ale limbajului care face deliciul ONG-urilor si ridica abrupt unele chestiuni grave si iresponsabile uneori ale societatii occidentale vizavi de islam si islamism. Fara sa ajunga la acuze si formulari directe, oricat de percutante si adevarate, dar preferabil sa fie discutate in spatiul privat si au atras destule necazuri unei prestigioase ziariste precum Orianna Falacci, profesorul emeritus de la Columbia atrage atentia asupra unor grave mistificari si gresit asumate perspective vag umaniste si asimetric puse in practica de zi cu zi. Daca in capitolele "Pluralism si societate libera" si "Multiculturalism si societate dezmembrata" Sartori explica, analizeaza si nuanteaza acolo unde nuantele deja nu-si mai au rostul, in capitolul apendice al cartii "Straini si islamici" pune punctul pe "I" abordand abrupt realitatile lumii occidentale in raport cu noua ofesiva a fundamentalismului Islamic. Caci in teoria universitara este una, iar in practica suburbiilor si in suita de atentate, de la New York si Madrid, la Londra, Ierusalim, Rabat si Buenos Aires cu totul altceva. Un excelent exercitiu al unei lucide si erudite minti contemporane. "Ce facem cu strainii?", se intreaba Giovanni Sartori, ce facem cu noi insine, adaugam noi imediat. Raspunsurile le vom gasi nu doar in biblioteca, ci si in buletinele de stiri. La "Prime Time".

Bedros HORASANGIAN