Rene PARSAN 

Doua gospodine cu gentute. Prea mititele si prea singure ca sa-mi taie cablul, am rasuflat usurat. (Pe "administratoare" o cunosc eu, fiara!, ma roaga de fiecare data sa schimb becul de pe hol in cele mai nepotrivite momente. Cum ar fi la pranz). Deschid, ca sa nu spuna lumea ca ma ascund in spatele gandurilor. "Buna ziua", miorlaie ele. "Ziua, buna ziua", ma cred eu mai destept si mai creativ ca secretara de la Ziua. "Fata dumneavoastra, sau sotia, noi nu stim, nu este acasa?". "Nici eu nu stiu, sunt treaz exact de acum incolo. Ce-a facut, iar a articulat vreun motan cu prastia, a parcat pe vreun maidanez, a plecat in Spania, s-a maritat cu altcineva?" Stiti, am mai trecut noi pe aici si i-am lasat cateva carti luminate, voiam doar sa aflam daca le-a citit". M-am ars! Este adevarat, am observat intr-o seara spre joi, o biblie Barbie in galeata de gunoi, dar am ignorat miracolul. O minunatie de care si Gutenberg ar fi fost rosu de mandrie. Multe poze, virate in roz, siclam, azur. Iisus tanar si nelinistit, inconjurat de copii de toate culorile, fericit ca Michael Jackson intr-un orfelinat cecen. Am devenit brusc interesat. Am descusut cele doua purtatoare de fericire si depozitare de adevar, fiicele legitime ale lui Iisus si am aflat: era deja cea de-a treia saptamana de cand nu mai stiau nimic despre nevasta-mea, prima oara cand aveau placerea, pe care nu puteau s-o disimuleze, de a descoperi un pagan virgin, eu, cum ar veni, ("oare unde am stat ascuns atata timp, mi-e frica de Iisus?") si ca mi-au calcat de doua ori bucataria, dar nu au baut decat apa de la chiuveta. Am interogat apometrul, nu mintea. Sictir! Am trantit usa. Doua luni mai tarziu, acelasi loc, acelasi locatar, stare de beatitudine aproximativ identica. Doi plutonieri in civil, mititei, buretosi si amabili. Gentute de barbatei. De data asta, nevasta-mea era ascunsa vinovat dupa usa de la bucatarie. "Este acasa?". Acum deja stiam ce nemernica ma incalzeste la san. "Da' de ce?", am ranjit incercand sa localizez cheia franceza, pe care n-o posed. "I-am spus noi niste lucruri despre viitor si Iisus, voiam sa stim cand o mai gasim. Si daca va deranjeaza sa mai trecem si in alta zi". "Cum dracu' sa ma deranjeze daca treceti pe la nevasta-mea atunci cand lipsesc de acasa, m-a facut muica olandez, nu oltean". "Va putem explica si dumneavoastra." "Nu, zau?" In realitate, nu am fost chiar asa explicit. Am incercat sa ma scuz pentru faptul ca sunt botezat ortodox, asta este, ca mai trec cu oarecare treburi pe la biserica, nu spun care, ca sunt irecuperabil din anumite puncte de vedere, de exemplu eu tin cu Stiinta Craiova, care intre-timp s-a dus pe pustii. N-a tinut. Am revenit la gandul bun cu cheia franceza. A tinut. Dar, facem pariu, cine credeti ca o sa-mi dea maine binete? In Romania, ca si in oricare alta locatie, sunt religii si religii. Optiuni si optiuni. Dar nici dracu' nu ma obliga sa le am pe toate. Prozelitismul este infierat explicit de toate cultele. Este un acord inflexibil, nu ca in cazul transferurilor de la Dinamo la Steaua. Bai apostolilor, nu exista credincios profesionist, suntem cu totii mai mult sau mai putin amatori. Ma intreb ce face Teoctist, in cazul meu, de ce ma lasa singur sa ma ratoiesc la toti melcii care lustruiesc scara blocului? Dar OPC-ul? Nu-mi ramane decat sa ma rog: fereste-ma Doamne de crestini, ca de restul ma ocup eu. Totusi, ma intreb, camuflat in usa de la lift, Iisus are nevoie chiar de toti pacatosii?