Ziua Logo
  Nr. 3963 de sambata, 23 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Magazin
Crestinii praznuiesc nasterea Sfantului Ioan Botezatorul
In zilele lui Irod, regele Iudeilor, traia un preot, Zaharia, si sotia sa, Elisabeta, care nu aveau copii. Ei erau drepti inaintea lui Dumnezeu si se rugau zi si noapte Domnului sa le binecuvanteze casa cu un copil. Dumnezeu a trimis un inger, pe arhanghelul Gavril, care i-a vestit preotului Zaharia ca sotia sa va naste prunc ce va avea numele Ioan. Zaharia s-a indoit, iar Dumnezeu l-a pedepsit, ramanand mut pana la nasterea pruncului. Sfanta Fecioara Maria a vizitat-o pe Elisabeta, care era insarcinata, prilej cu care pruncul Ioan a saltat in pantecele Elisabetei. La vremea cuvenita, Elisabeta a nascut un prunc. Iar in ziua a opta dupa nastere, a fost taiat imprejur si i s-a pus numele Ioan. Elisabeta a insistat pentru numele Ioan, ceea ce a confirmat si preotul Zaharia care a scris pe o tablita acest nume. Si imediat, Zaharia si-a recapatat graiul si a proorocit catre Ioan "Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preainalt te vei chema, caci vei merge inaintea fetei Domnului, ca sa gasesti caile Lui, sa dai poporului tau constiinta mantuirii intru iertarea pacatelor". Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita la 24 iunie. Cand a crescut mare, Ioan s-a retras in pustie, ducand o viata de post si rugaciune inaintea lui Dumnezeu. Era imbracat in haina de par de camila si se hranea cu lacuste si cu miere salbatica. Propovaduia in pustiul Iudeii, spunand "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor". In al 15-lea an al domniei lui Tiberiu, a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, trimitandu-l ca sa boteze cu apa, spre iertarea pacatelor. Ioan spunea: "Vine in urma mea Cel mai puternic decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-i dezleg curelele incaltamintelor Lui. Deci, eu v-am botezat cu apa, iar Acela va va boteza cu Duhul Sfant". Conform planului divin, a venit si Iisus sa se boteze la Ioan, desi El era insusi izvorul a toata curatenia si sfintenia; La inceput, Ioan se sfia, dar Domnul l-a incredintat ca aceasta este voia Tatalui. Si Ioan L-a botezat in raul Iordan. Pogorandu-se Duhul Sfant peste Domnul Iisus ca un porumbel, s-a auzit din ceruri glasul Tatalui: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit". Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul este considerat inainte-mergatorul Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca a pregatit omenirea pentru primirea Fiului lui Dumnezeu. Mai tarziu, Ioan l-a mustrat pe regele Irod din pricina Irodiadei, sotia fratelui sau, Filip. La sfatul Irodiadei, de ziua lui, Irod ucide pe Sfantul Ioan Botezatorul, taindu-i capul. Dupa moarte, ucenicii lui Ioan l-au ingropat in cetatea Sevastei. Biserica crestina il considera pe Sfantul Ioan Botezatorul cel mai mare prooroc. In multe icoane, Mantuitorul este infatisat stand pe tron, in dreapta Lui sta Sfanta Fecioara Maria, iar in stanga Lui, Sfantul Ioan Botezatorul, ca unul ce este mai aproape de Hristos decat ceilalti sfinti.
 Afisari: 560  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Geniu cu pampers    8 comentarii
  Lac disparut misterios    1 comentariu
  Chirurg la 15 ani    1 comentariu
  METEO    
 Top afisari / comentarii 
 Talpes interlopul (3088 afisari)
 Regatul homosexualilor (2898 afisari)
 Geniu cu pampers (2687 afisari)
 Cazut din harta (2439 afisari)
 Dezvaluiri din culisele diplomatice (2302 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00805 sec.