Marcela FERARU 

Acest moment a marcat - si continua sa regleze ca un ceasornic viata fiecarui partid politic din Franta. Astfel, Nicolas Sarkozy a inteles ca trebuie sa "vaneze" pe teritoriile dreptei extreme, speculand teama francezilor privind imigratia sau insecuritatea vietii cotidiene si intreaga sa activitate la Ministerul de Interne s-a concentrat in jurul acestei prioritati intr-o constructie politica al carei scop final era palatul Elysee. Strategia s-a dovedit profitabila. Socialistii, in schimb, au intrat intr-o epoca funesta, de lupte intestine botezate politicos "reconstructie". "Elefantii" s-au pozitionat inca din prima clipa in perspectiva prezidentialelor din 2007 si aceasta explica de exemplu fractura care a desirat partidul in timpul campaniei pentru referendumul privind proiectul european de constitutie. Incapabili sa degajeze imediat un lider incontestabil, socialistii au pierdut startul pe care Nicolas Sarkozy l-a exploatat la maximum. In sfarsit, partidele extreme - Frontul National sau Partidul Comunist - au platit si ele tributul lui 21 aprilie 2002. FN s-a prabusit la cote istorice, ca si PC, victime, ambele, ale "votului util". Pe de o parte UMP si Nicolas Sarkozy au "sifonat" electoratul traditional FN, pe de alta, speriati de spectrul alegerilor precedente, alegatorii de stanga au votat "util", adica pentru candidatul si partidul cel mai bine plasat la stanga. In cei 5 ani care s-au scurs, socialistii au avut totusi un moment de glorie: acela al alegerilor regionale. Un adevarat val roz a acoperit Franta, PS adjudecandu-si aproape toate regiunile - cu exceptia notabila a Corsicii si Alsaciei. A fost momentul negru al Guvernului Raffarin. Marsul socialistilor spre victoria din 2007 a fost insa fracturat de campania pentru referendum si de disputa interna care anunta deja batalia pentru investitura la prezidentiale. Laurent Fabius s-a plasat in campionul opozantilor, mirosind o buna platforma pentru alegerile din 2007, iar respingerea constitutiei europene il are, in mare parte, ca responsabil. Incapabili sa isi rezolve disputele interne, socialistii au pierdut pe mana lor, iar declinul a continuat sistematic, atat in timpul campaniei pentru prezidentiale - cand baronii partidului s-au abtinut sa o sustina pe Segolene Royale sau chiar au sabotat-o - cat si in timpul campaniei pentru legislative. Tonul a fost dat chiar de DSK, in primele minute dupa anuntarea victoriei lui Nicolas Sarkozy. Candidatul care a pierdut investitura in fata lui Royale a scos imediat sabia din teaca, anuntandu-se gata sa preia partidul. Nu e de mirare ca alegatorii au dezertat in masa in fata unei dispute fara sfarsit. Aviz amatorilor! Victoria dreptei este asadar fara surprize, singura necunoscuta ramanand amploarea acestei victorii. Modul de scrutin francez face ca un UMP creditat cu 45 la suta in intentiile de vot sa poata ajunge sa detina aproape 80 la suta din mandate, ceea ce nu reflecta intru totul diversitatea politica a alegatorilor.