De mult timp, tacit ori explicit, se recunoaste faptul ca ideile convenite pe liniile strategice acceptate in cadrul G8 sunt, practic, elementele "structurii de rezistenta" pe care ulterior se edifica intreaga constructie economica, si se calchiaza fizionomia finala geopolitica planetara. Rezultatele summitului G8, se impun, voit sau nu (chiar daca ele contravin unor interese regionale ori nationale, fortate apoi prin constrangeri de natura economica, energetica si comerciala sa urmeze cursul convenit). In contextul globalizarii accentuate, G8 a devenit forul dominant, care, prin forta sa prevalent economica, surclaseaza oricare organizatie fondata pe rationamentele si principiile dreptului international postbelic, ori in perioada echilibrului bipolar, al fostului razboi rece (ONU, FAO, GATT si, in ponderi apreciabile chiar si NATO, au devenit sau tind sa devina perimate). Rusia isi recupereaza statutul de super-putere Dinamica fabuloasa a dezvoltarilor economice si politice ulterioare destructurarii echilibrului bipolar incita la o reconsiderare chiar si a G8, din moment ce majoritatea expertilor in economie mondiala estimeaza ca in jurul anilor 2025 - 2030 China va deveni prima putere economica a lumii. In aceeasi logica a reconsiderarii G8, Federatia Rusa pare a fi situata deja in pozitia de arbitru al resurselor energetice din sfera petro-gazeifera. Ar fi firesc sa existe deja un G-9? Deja Europa Occidentala a devenit tributara Federatiei Ruse, care utilizeaza fara complexe teribila "arma energetica" de care dispune. La summitul UE-Rusia de la Samara, Germania, prin vocea cancelarului sau, Angela Merkel, a pledat impotriva embargoului rus antipolonez. Acum, insa, Berlinul accepta, fara rezerve, constructia oleoductului care ocoleste Belarusul, Polonia si tarile baltice, destinat alimentarii cu petrol rusesc a propriei economii. (Mai mult, proiectul in cauza, al carui buget se ridica la 5 miliarde de dolari, este gestionat de fostul cancelar Schr�der). Pe timpul recentei sale vizite la Viena, in discutii cu omologul sau austriac, Alfred Gussenbauer, presedintele Putin a abordat aspecte detaliate ale constructiei gazoductului Nabucco, care va fi construit de consortiul OMV. Amintim ca Vladimir Putin (care se pare ca, la finalizarea mandatului sau prezidential, va deveni presedintele GAZPROM) a reusit recent o victorie importanta in lupta cu competitorii americani (in primul rand grupul de interese reprezentat de vicepresedintele Dick Cheney) in privinta achizitionarii uriaselor resurse de gaze naturale ale Turkmenistanului si Kazahstanului. Cu ocazia summitului liderilor din Asia Centrala, de la Asgabad, presedintele Putin a obtinut acordul construirii unei conducte caspice de gaz natural, cu o capacitate de 10 miliarde metri cubi pe an, care va avea terminale in Rusia. Moscova va cumpara gazul turkmen sub pretul pietei, apoi il va vinde in spatii europene la pret dublu sau mai mare. Pe fondul unei astfel de realitati, Federatia Rusa isi permite sa adopte pozitii intransigente in cadrul unor intalniri la varf (concludenta fiind cea din cadrul summitului de la Samara) si in foruri internationale. De aceea, ambasadorul rus la UE, Vladimir Cijov afirma raspicat: "Vremea superputerilor s-a incheiat. Rusia e o putere europeana si mondiala. Rusia nu cere, ci asteapta sa fie privita cu respectul pe care il merita. Nu trebuie sa va temeti de o Rusie puternica si previzibila, ci de una istovita si imprevizibila". Intr-un alt context, ministrul de Externe al Federatiei Ruse, Serghei Lavrov, (considerat de multi drept un posibil succesor al lui Vladimir Putin) atragea atentia ca "Rusia nu mai este cea de acum 16 ani si nu va sta impasibila in fata provocarilor americane disimulate sub pretextul apararii impotriva amenintarilor nucleare iraniene". Bush si Blair, doi lideri contestati la ei acasa Pe agenda de lucru a summitului G8 din statiunea Heiligendamm se afla teme relative la mai multe crize: din Kosovo, Liban, Afganistan, Irak, Darfur (regiune sudaneza). Nu figureaza teme legate de incalzirea globala si nici referitoare la sistemul defensiv american antiracheta, asa-numitul scut antinuclear. Sunt de asteptat pozitii care vor intra in coliziune pe aproape toate subiectele ce vor fi dezbatute, in conditiile in care nu doar reprezentantii moscoviti exprima constant, in cadru oficial, critici la adresa SUA pe aspecte privind Irakul, Afganistanul si mai ales, referitoare la "proliferarea arsenalului militar nuclear al SUA in spatii europene". La Londra, si nu doar acolo, premierului Tony Blair (catalogat de fostul presedinte american Jimmy Carter drept un "detestabil slugoi slugarnic al lui Bush"), i se reproseaza trimiterea trupelor britanice in Irak sub pretextul, dovedit a fi mincinos, de prevenire a inarmarii nucleare sub regimul Saddam. De altfel, informatii credibile indica hotararea viitorului premier, Gordon Brown, de a-i retrage din Irak pe cei 5500 de militari britanici. In acest sens, Brown ar fi solicitat generalului Johnatan Show sa elaboreze un plan de retragere pana la sfarsitul anului in curs. Presedintele american George Bush se afla, la randul sau, intr-o perioada de declin in care indeosebi in SUA este contestat. De altfel, Jimmy Carter nu se sfieste sa spuna ca este "cel mai prost presedinte pe care l-a avut vreodata America" si ca "administratia condusa de acesta este cea mai slaba din istoria tarii". Ii reproseaza intreaga politica dusa in Orientul Mijlociu si "ideea razboiului preventiv chiar daca securitatea SUA nu este amenintata". Afganistan, Irak, Palestina Politicieni, strategi militari si analisti americani realizeaza "falimentul" politicii agresive a presedintelui Bush, care necesita cresterea continua a cheltuielilor militare si sporirea numarului de trupe in teatrele operationale din Irak si Afganistan, unde "evenimentele teroriste nu diminueaza, ci sunt intr-o crestere exponentiala". Din aceste motive, George Bush a discutat cu secretarul general al NATO, Jaap De Hoop, ca acesta sa solicite membrilor europeni ai Aliantei sa trimita noi contingente in Afganistan, unde 15.000 de soldati americani lupta sub comanda organizatiei nord-atlantice si alti 12.000 sub drapelul SUA. In 2007, 1500 persoane au fost ucise in Afganistan, in incidente violente, din care 60 soldati NATO. In Irak, numarul victimelor nu poate fi exact cuantificat, zilnic inregistrandu-se zeci de morti, in atentate ori in confruntari armate. Cu toate acestea, la solicitarea presedintelui Bush, Congresul american a aprobat suplimentarea trupelor conduse de generalul Petraeus cu 30.000 de soldati. Ulterior, secretarul Apararii, Robert Gates, a afirmat ca trupele americane vor ramane in Irak cat timp va fi nevoie. La adresa Administratiei Bush sunt formulate critici si in privinta confruntarilor dintre gruparile palestiniene HAMAS si FATAH, intrucat ultimele sunt sprijinite deschis cu arme si echipamente militare furnizate de SUA. In context se aminteste faptul ca gruparea palestiniana FATAH al ISLAM, implicata in confruntari armate cu fortele de securitate libaneze, are afinitati ideologice cu gruparea terorista Al-Queda. Imaginea lui George Bush pare a fi usor ameliorata de recentul succes al serviciilor speciale americane care au anihilat o grupare terorista internationala ce planuia sa arunce in aer Aeroportul International John F. Kennedy. Dejucarea planului criminal - care, potrivit presedintelui american, "este un bun exemplu al cooperarii internationale in domeniul contraterorismului" - ar putea fi consistent invocata in demersul american vizand extensia sistemelor de aparare, inclusiv a scutului nuclear antiracheta. (Real sau nu, complotul terorist vizand aeroportul din New York a fost dejucat intr-un moment in care presedintelui american ii trebuia un balon de oxigen!). Romania si Bulgaria Din referirile inaltilor oficiali moscoviti, indeosebi ale presedintelui Vladimir Putin, la intentia SUA de a plasa in Polonia si Cehia componente ale scutului antiracheta, rezulta ca acestia nu sunt dispusi la nici un fel de compromis. "Daca spiritul de compromis ar fi functionat, SUA nu ar fi atacat Irakul, iar acum situatia ar fi mult mai buna" - a afirmat recent liderul de la Kremlin. El este convins ca scutul antibalistic nu este contrapus Iranului, ci ca acesta vizeaza doar Federatia Rusa. Presedintele Putin nu are incredere in ofertele americane de cooperare, intrucat, sustine el, "nu noi am abandonat, unilateral, Tratatul contra rachetelor balistice (ABM)". Liderul de la Kremlin ameninta cu represalii: "Vom reechilibra aceste mijloace defensive cu noi instrumente ofensive" (se pare ca a si facut-o, specialistii militari rusi au anuntat ca au pus la punct o racheta radioelectronica care anihileaza sistemul antibalistic american). Presedintele rus este constient ca s-a deschis o noua cursa a inarmarii, dar sustine ca vina o poarta exclusiv Washingtonul. "Daca potentialul nuclear se extinde pe teritoriul european si noi trebuie sa alegem noi tinte in Europa". Ultima afirmatie a lui Vladimir Putin indica posibilitatea revenirii, in materie de securitate, la logica razboiului rece. Daca luam in calcul trimiterile concrete la Romania si Bulgaria, pe care oficialii moscoviti le-au facut in contextul formularii de rezerve cu privire la extinderea NATO si mai ales cele referitoare la prezenta unor baze americane in aceste state, este evident ca rachetele balistice sau de croaziera ale Federatiei Ruse vor fi directionate si catre tinte de pe teritoriul romanesc. De altfel, Transnistria (veritabil "Kaliningrad" la Marea Neagra) se afla la o distanta ce poate fi usor acoperita cu rachete de croaziera. Pe de alta parte este evident ca Romania nu se bucura de multa simpatie la Moscova, mai ales dupa ce presedintele nostru si-a arogat un rol deosebit in spatiul de securitate al Marii Negre ("lac rusesc"), aratandu-se preocupat pe linia exportului de democratie spre zone cu conflicte inghetate, la indemnul "Marelui Licurici". Summitul G8 din Germania (care poate reuni pentru ultima oara personalitati ce au marcat situatia geopolitica si economica la scara planetara in ultimul deceniu - Putin, Blair, Bush) este pe cale sa devina un eveniment major cu puternica rezonanta in proiectiile unui destin pe care, voit sau nu, Romania si-l va asuma. Alina Gh. GRIGORE Asociatia pentru Securitate si Cooperare Regionala "Alianta"