Ion Bogdan LEFTER 

Puzderie de lideri din toate taberele reactioneaza, dau declaratii si interviuri, participa la dezbateri improvizate de posturile de radio si de televiziune si pana in puterea noptii, cand toata lumea pleaca la culcare, tema s-a transformat intr-o "urgenta", intr-o "prioritate", intr-o mare problema politica, obligatoriu de reluat si de tratat si a doua zi. Exemplu recent: ideea ca nu putem merge mai departe fara a avea in Parlament o "majoritate transparenta". A lansat-o presedintele Traian Basescu, au preluat-o partidele sustinatoare, PD si PLD, iar PNL si UDMR, care asigura guvernarea, ca si PSD si PC, din Opozitie, au acceptat-o. Fiecare formatiune parlamentara o diseca in lungi conclavuri ale organismelor de conducere, dupa care delegatiile de "negociatori" pleaca la consultari mai mult ori mai putin secrete. Se fac tatonari, se intind maini impaciuitoare peste vechi conflicte, sunt explorate toate combinatiile posibile. Rezulta noi biletele - deindata sustrase si livrate presei, fireste - cu scheme de coalitii obtinute prin permutari, cu un amuzant aspect algebric: calcule cu litere (siglele partidelor) si cifre (mandatele detinute in legislativ) asternute pe hartie in sedinte, ca pe ciornele pe care elevii si studentii mazgalesc in timpul tezelor, inainte de a trece totul "pe curat". Ideea, iute raspandita, ca o eficienta epidemie, e ca - intr-adevar - fara o "majoritate transparenta" nu se mai poate. Idee falsa, iesita fie din calcule politice interesate (asupra carora nu vreau sa speculez aici), fie din incultura politica, fie de-a dreptul din naivitatea actorilor nostri publici. Argumentatiile in favoarea "majoritatii transparente" neaga implicit insasi posibilitatea guvernarii minoritare, care este - insa - o solutie curenta in lumea de azi. Din acest punct de vedere, democratiile contemporane etaleaza doua tipuri de structuri. In cele bipartite, rare (cazul britanic sau cel american), nu sunt probleme, majoritatea - "transparenta" - fiind cand a unora, cand a celorlalti, drept pentru care puterea e preluata prin rotatie, eventual cu doua (maximul peste Ocean) sau mai multe mandate succesive. In rest, in sistemele pluripartite, alegerile conduc adeseori la compozitii complicate ale adunarilor legislative, in conformitate cu echilibrele sociale firesti. Solutiile sunt tot doua: coalitiile, atunci cand exista baze de compatibilitate intre mai multe partide, sau guvernele minoritare. In varianta din urma, consultarile politice identifica solutia, votata apoi de o majoritate ad-hoc. Formula executiva capata astfel legitimitate constitutionala, urmand sa gestioneze tara mai relaxat daca poate conta pe sprijin parlamentar "� la longue" sau mai incomod daca sustinerea nu e certa, presupunand negocieri pas cu pas pentru adoptarea legislatiei necesare. Ce e "netransparent" in atare situatie?! In realitate, suntem intr-o situatie politica foarte clara, cu un guvern minoritar care asigura buna functionare a institutiilor statului. Nu inseamna ca pariez cu toata certitudinea pe mentinerea formulei pana la finele actualului ciclu electoral. Negocierile pot conduce si la alte solutii. Dar deocamdata asta avem: stabilitate guvernamentala - plus multe speculatii, presiuni, interese, ambitii s.a.m.d.; si poate chiar si un stop de naivitate sau de incultura politica...