Ion Bogdan LEFTER 

De fapt, a fost o eroare de interpretare: cu toata anecdotica tensionata a relatiilor dintre cele doua palate, Cotroceni si Victoriei, dintre partenerii liberali si democrati din Alianta D.A., dintre putere si opozitie s.a.m.d., in realitate Romania a parcurs, dupa alegerile de la finele lui 2004 si pana la inceputul lunii aprilie 2007, o etapa de remarcabila stabilitate institutionala, la toate nivelele: guvern, aparat ministerial central, structuri locale. Ceea ce nu inseamna ca n-au fost si mici perturbatii, probabil ca inevitabile. Cea mai vizibila: retragerea de la guvernare a Partidului Conservator, in coalitia la putere ramanand din decembrie 2006 doar PNL, PD si UDMR. Fara - totusi - consecinte asupra stabilitatii administratiei. Or, tensiunile si conflictele dintre actorii politici (partide, lideri) in conditiile functionarii corecte si netulburate a statului nu pot defini o "criza", ci - doar - o atmosfera agitata. Am avut - altfel spus - doi ani si ceva de buna guvernare pe un fundal de scandal politic. Pana de curand - asadar - nu numai ca n-am avut de-a face cu o "criza"; beneficiind de stabilitatea aparatului de stat, actualul cabinet a obtinut o excelenta performanta in gestionarea tarii. Atacurile politice, declaratiile virulente, contrele si dezvaluirile incendiare s-au tinut lant, dar guvernarea rezultata si-a vazut de treaba, facand cu seriozitate pasii stabiliti la instalare si atingandu-si scopul: integrarea la termen in Uniunea Europeana. Toate evaluarile externe, nu numai cele ale Bruxelles-ului, au confirmat progresele Romaniei, dezvoltarea sa rapida, cresterea economica spectaculoasa. De avut in vedere si sursa scandalului (fara a mai relua aici si acum toata istoria): presiunile exercitate de presedintele Traian Basescu si de PD asupra PNL pentru fuziunea intr-un "mare partid popular", perspectiva refuzata de liberali, care tin la identitatea lor doctrinara, esentiala - de altfel - pentru sanatatea unui sistem democratic. In combinatia paradoxala de stabilitate institutionala si scandal politic pe care am vazut-o perpetuata cu succes timp de aproape doi ani a intervenit - insa - la un moment dat ceva: pe traseul de escaladare continua a presiunilor PD asupra partenerilor din PNL, un grup de ministri democrati a decis sa nu contrasemneze Hotararea de guvern de amanare a alegerilor pentru Parlamentul European. A fost un prim simptom serios de criza, de perturbare a stabilitatii guvernarii. Contrareactia prompta a PNL si a premierului Calin Popescu Tariceanu la atare insubordonare institutionala: refacerea coerentei prin excluderea PD din cabinet. Cu sustinerea legislatorilor PSD, PRM si PC, remanierea cabinetul, restrans la o formula PNL-UDMR, a fost acceptata de plenul Camerelor reunite. Stabilitatea institutionala era restabilita. Din acel punct incolo, daca nu s-ar fi produs suspendarea lui Traian Basescu, referendumul si reinstalarea sa la Cotroceni, am fi ramas in acelasi scenariu: combinatie de buna guvernare si tensiune mai ales mediatica. Insa partidele care au declansat atacul impotriva presedintelui, in special PSD, par derutate de efectele turbionare ale intregului proces, iar seful statului si sustinatorii sai contraataca: discurs Basescu devastator in Parlament, amenintare cu motiune de cenzura din partea PD-PLD. Totul depinde acum de reactia social-democratilor: daca noul atac prezidential ii intimideaza, atunci va fi sfarsitul stabilitatii; si longevivul scandal politic se va transforma - in sfarsit - intr-o criza adevarata...