La 73 de ani, inegalabilul interpret a abordat cu acelasi glas "incarcat" rolurile Siegmund din "Walkiria" de Wagner (actul I) si Otello din opera omonima verdiana (actul IV), uluind prin prospetimea si supletea vocala si fizica, prin tensiunea si credinta cu care le-a investit. Culmea este ca partenerii sai din prima secventa - soprana Deborah Woigt si basul Kurt Rydl -, desi mult mai tineri, nu mai "suna" ca altadata, in timp ce Domingo ramane egal cu sine insusi, cea mai buna dovada in acest sens fiind si documentarul realizat de ORF, oferit publicului pe un ecran cat toata scena, alaturand pagini din reprezentatii de referinta sustinute la Viena - iar splendoarea glasului sau si expresivitatea inconfundabila s-au regasit constant in Don Carlo (din seara debutului, in 19 mai 1967), Andrea Chenier, Samson, Canio, Johnson, Enzo, Hoffmann, Jean, Don Jose, Lohengrin, Parsifal sau Otello, personaj pe care avea sa-l "reia" cateva minute mai tarziu, dar "live", cantand la fel de minunat alaturi de superba soprana Krasimira Stoyanova. La pupitru s-au aflat, succesiv, Adam Fischer si Daniele Gatti, orchestra sunand parca mai dens si nuantat ca niciodata. Pe scena a urcat, emotionat si fericit, directorul Staatsoper, Ioan Holender, referindu-se la cariera tenorului (cu care a colaborat inca de la primele succese, la inceput in calitate de impresar al tanarului solist, apoi ca manager al Operei unde Domingo a realizat si numeroase premiere importante), punctandu-si discursul cu umor si "trimiteri" subtile aplaudate "la scena deschisa" de publicul care invada sala; apoi Cancelarul Austriei, Alfred Gusenbauer, sa-i confere artistului aniversat o inalta distinctie ca semn al recunoasterii meritelor sale, citind textul oficial, ca suprem omagiu, si in spaniola - limba materna a lui Domingo care, cu reala emotie, a evocat legatura sa indelungata cu teatrul liric vienez, multumind publicului care l-a indragit inca din prima clipa, dorindu-si sa se regaseasca si in anii ce vor veni fie pe scena sau la pupitru, fie doar printre spectatori, in ambianta atat de speciala de la Staatsoper, ingenunchind pentru a atinge, intr-un gest de tandrete fara margini, "scandura" unde a trait bucuria atator succese de anvergura. Iar publicul i-a dovedit din plin ca-l iubeste cu adevarat, aplauzele si ovatiile dezlantuite prelungindu-se timp de o ora, pana spre miezul noptii. Uluitor, multi dintre melomani l-au asteptat la intrarea artistilor pentru a-i smulge un autograf dupa somptuosul cocktail oferit unui grup restrans de "aleti", astfel incat pe la ora 02.30, o mare de oameni inca mai spera sa-si intalneasca idolul, pentru a primi o semnatura pe programul-album dedicat serii aniversare, cuprinzand fotografii si comentarii privind personaje pe care le-a conturat la Staatsoper in 16 titluri, dar si cuvintele semnate de Ioan Holender, Montserrat Caballe sau Daniel Barenboim, superb caiet care, desi costisitor, s-a epuizat imediat. S-a editat si o "colectie" a sutelor de reprezentatii in care a aparut Domingo in cei 40 de ani. A fost pentru prima data cand teatrul a onorat la un asemenea nivel un mare artist, desi in existenta sa seculara a inclus pe afis toate marile nume ale artei mondiale. Un moment unic, de neuitat pentru cei care au avut privilegiul sa asiste la un asemenea "foc de artificii" pe care timisoreanul Ioan Holender l-a gandit cu o minutiozitate si o eleganta impecabila si mai ales cu o imensa admiratie pentru un artist unic - Placido Domingo.

n Anca FLOREA, Viena