Ziua Logo
  Nr. 3935 de marti, 22 mai 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Kilometrul democratiei zero
Adrian SEVERIN 
-- Imediat dupa anuntarea rezultatelor referendumului Presedintele Basescu a organizat un "miting spontan" in Piata Universitatii, piata pe care demonstrantii anti-FSN din 1990 o botezasera "kilometrul zero al democratiei".
In 1990 ideea era ca democratia incepe cu contestarea legitimitatii unei formatiuni politice (FSN) care intrupandu-se prin transformarea unui consiliu de stat revolutionar (CFSN) intr-un partid "cripto-comunist", urmarea sa capitalizeze in favoarea sa adeziunea populara la programul democratic al revolutiei din decembrie 1989 si astfel sa fie in masura a utiliza incorect instrumentul alegerilor libere spre a promova o "contra-revolutie de catifea". Confiscand CFSN - care includea persoane cu convingeri si, in consecinta, agende diferite - FSN ar fi confiscat, de fapt, revolutia si ar fi indreptat-o spre alte tinte decat aceea originara a constructiei unei Romanii post-comuniste democrate si pro-occidentale. Trecand peste nuante, Occidentul a simpatizat cu Piata Universitatii.
Mitingul prezidential post-referendar din Piata Universitatii este plin de simboluri sugerand o intoarcere la punctul unui start gresit prin procedee similare celor care au condus la ratarea startului. Referendumul din 19 mai a pus o intrebare simpla si clara, apta a fi numitor comun pentru cetateni altminteri avand pareri diferite asupra actorilor si evolutiilor politice din Romania. Majoritatea minoritatii electoratului prezent la urne s-a limitat sa spuna ca nu considera necesara demiterea presedintelui. Singura consecinta este revenirea domnului Basescu la post spre a lucra cu acelasi Guvern si acelasi Parlament in cadrul aceleiasi Constitutii. Confiscand referendumul, presedintele suspendat si reconfirmat i-a dat intelesul unei adeziuni populare la comportamentul si programul sau politic. Aceasta, a declarat el, ar presupune adoptarea unei noi Constitutii si a unui nou sistem electoral care sa le inlocuiasca pe cele vechi inspirate de viziunea celor care au confiscat revolutia. Printr-un proces de negare a negatiei ni se indica intoarcerea la izvoarele revolutiei anticomuniste si, deci, ale democratiei.
In timp ce domnul Basescu isi prezenta discursul asupra "noii Romanii" care urmeaza sa inlature "sistemul ticalosit" promovand lustratia, pe ecranele televizoarelor puteau fi vazute, in preajma sa si cu un limbaj al trupului care arata ca este vorba despre intimii implicati in conducerea campaniei referendare tocmai castigate, membri ai fostei Securitati care in haosul revolutiei din 1989 ajunsesera in conducerea FSN si contribuisera la contracararea violenta a demonstratiei din Piata Universitatii. Vazandu-i cum aclama lustratia si deconspirarea Securitatii te simti scufundat simultan in universul lui Kafka, Orwell si Caragiale.
Sa fie aparitia persoanelor mentionate o scapare explicabila in entuziasmul succesului? Mai degraba este vorba despre un mesaj codificat adresat initiatilor: "Stati linistiti! Piata Universitatii 2 nu este o intoarcere la programul revolutionar ci doar o intoarcere la locul crimei! Lustratia este pentru fraieri si adversari! Cercul interior e asigurat!"
Sa nu inteleaga Occidentul acest joc? Daca il intelege de ce ar simpatiza si cu Piata Universitatii 2? Doar daca si-a pierdut increderea in capacitatea romanilor de a se conduce singuri in mod rational, democratic si responsabil. De aceea ar prefera sa isi promoveze interesele cautionand lideri autoritari care se pot mentine prin obedienta fata de protectorul extern. Asa ne intoarcem la punctul zero al democratiei. El este chiar punctul la care democratia este zero.
 Afisari: 1212  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 10 Afiseaza toate comentariile  
daca severin si cei asemenea lui ies din politica, dispare si basescu   de dan toader
Sa cunoastem limba romana mai inati.   de attius.navius
Kilometrul democratiei zero   de Maestrul
Este atit de adevarat ceice spuneti D-le Severin incit produce durere   de Maestrul
Severin = H2O   de Seneca
fascinatia autogandirii   de niculina
Muntii nostril aur poarta, telectualii abia astepta   de Ion Caramache
Kilometrul zero Kilometrul BATELOR securiste pro Iliesku   de Radu Dragan
Lipsa de coloana vertebrala   de Scepticosu
Citeva detalii care, pare-se, v-au scapat, D-le Severin   de Marc
A r h i v a
  Gloata, poporul si liderul providential    41 comentarii
  Cine e de vina? Ei, nemernicii!    1 comentariu
  Opriti propaganda antinationala!    9 comentarii
  La judecata zilei    5 comentarii
  Dupa referendum    2007-05-17
  Daca adevarul este de partea ta, de ce sa minti?    2007-05-15
  Cine nu are interesul revenirii lui Traian Basescu?    2007-05-08
  Cine are interesul revenirii lui Traian Basescu?    2007-05-03
  De la suspendarea sefului de stat la suspendarea statului democrat    2007-05-02
 Top afisari / comentarii 
 Rasism si razboi politic (4034 afisari)
 Crima in inalta societate (3443 afisari)
 Gloata, poporul si liderul providential (2840 afisari)
 Misterioasa scrisoare a lui Mordechai (2583 afisari)
 Batalia polilor (2464 afisari)
 Embargou la presedinte (492 afisari)
 PSD+PD=love (106 afisari)
 Primul inculpat oficial in cazul Litvinenko (71 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.17001 sec.