Ioan GROSAN 

"Cea mai stranie lupta pentru putere din Europa de Est de la caderea comunismului", opina alaltaieri, vizavi de criza politica din Romania, cel mai influent (si obiectiv) cotidian britanic, "The Times". "Straniu" e un epitet ce se ataseaza de obicei manifestarilor paranormale, asa cum vedem pe "Discovery" ori "National Geographic": caselor bantuite de fantome, contactului cu "spiritele de dincolo", fenomenelor poltergeist etc. Daca si niste analisti sobri care au vazut multe la viata si cariera lor, precum sunt cei de la "The Times", par usor buimaciti de ceea ce se-ntampla in politica noastra - atunci chestia e groasa rau de tot. Cum s-a ajuns aici? Dincolo de "nepotrivirea de caracter" intre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, dincolo de jocul mai marilor sau mai micilor interese economico-financiare, eu cred ca raul ni se trage tot de la ceva "paranormal". Marx - daca nu ma-nseala memoria - isi incepea "Manifestul Partidului Comunist" prin enuntul devenit ulterior celebru: "O stafie bantuie prin Europa: stafia comunismului". Mutatis-mutandis, asa ceva s-a intamplat si-n Romania dupa 1989: cu foarte putine exceptii, toate parghiile puterii (politice, economice, financiare s.a.m.d. s.a.m.d.) au fost ocupate de "stafii" ale comunismului, adica de oameni cu functii in fostul aparat de partid si de stat, din esaloanele doi si trei (UTC, BTT) de la nivel central si judetean ori din alte organisme aflate in slujba dictatorului (Securitate, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul de Interne s.a.). Si la fel precum stafiile "adevarate" ce nu-si pot parasi casele, locurile in care au trait, fantomele noastre din fosta nomenclatura s-au intrupat brusc in fiinte in carne si oase cu mare apetit pentru democratie si economie de piata. Nu remarca insusi Traian Basescu, cu o bine mimata tristete, in fata lui Adrian Nastase in 2004, ironia sortii ca la 15 ani dupa caderea sistemului, se bat pentru presedintia Romaniei tot doi (fosti, chipurile...) comunisti? Pai si-acum cine cu cine se bate?! Parca, totusi, ar fi fost bun la ceva si mult-hulitul Punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara...