Ion SPANU 

Cand ma pregateam sa comentez aceasta adevarata lectie de democratie, pe care Sarkozy o da politicienilor de pe Dambovita, a cazut ca un trasnet vestea ca Octavian Paler a murit si am inteles ca lectiile venite de aiurea sunt inutile, din moment ce, o astfel de minte sclipitoare, chiar in preajma sfarsitului, isi pierdea timpul zilnic scriind editoriale sau participand la talk-show-uri, in timp ce noi ne imbulzeam la mici si bere, strigandu-ne ura chiar pe strazile Spaniei. Pentru cine vorbea si scria Octavian Paler? Probabil pentru sine. Ca o farsa a vietii, cu putin timp inainte ca Octavian Paler sa ne paraseasca, agentiile de stiri anuntau ca intelectualii lui Liiceanu si Plesu mai scrisesera un Apel pentru sustinerea lui Traian Basescu. Sutele sau chiar miile de intelectuali ce vor semna Apelul ar putea, macar acum, sa inteleaga ca atitudinile "la gramada" nu fac nici cat o ceapa degerata in fata unei opinii sustinuta articulat, cu asumarea individuala a reasponsabilitatii. Turma, fie ea si intelectuala, nu e altceva decat turma! Poate ca nu intamplator, Octavian Paler a fost jignit pentru ultima oara in timpul vietii chiar de catre Liiceanu si Plesu, in emisiunea lor, in care marele disparut era numit, in bascalie, "batranul activist PCR"! Nu pentru ca i-ar fi jignit pe cei doi filosofi (Doamne, pe cine a jignit Paler?), ci pentru ca nu semnase un alt Apel, fiind, dimpotriva, cel mai frumos adversar al lui Basescu. Sper ca, la catafalcul lui Octavian Paler, cei doi sa nu arunce si lacrima in zona profitului calculat. Multi s-au intrebat, cand am publicat in Ziua textul "Liicheanu", ce se ascundea in spatele acelei "campanii", regizate, evident, de mogulul Sorin Rosca Stanescu. Astazi trebuie sa depun marturie ca singurul motiv care m-a determinat sa scriu acele dezvaluiri au fost generate tocmai de acel atac grosolan la adresa lui Octavian Paler si a lui Ion Cristoiu, un atac care va fi, peste ani, dat ca exemplu la scolile de presa, ca fiind maximul degradarii spiritului. L-am cunoscut bine, in acesti ani de dupa Revolutie, pe domnul Octavian Paler, intalnirile cu dumnealui tragand in mine brazde adanci, care mi-au configurat deseori atitudinile. In urma cu cativa ani, cand faceam parte din redactia ziarului "Ora", ce aparea la Craiova, l-am rugat sa scrie saptamanal un editorial pentru olteni si am putut sa vad cat de mult il iubeau oamenii, cei mai multi citind ziarul doar pentru ca gaseau acolo un text scris de Paler. Moartea lui Octavian Paler seamana, oarecum, cu moartea lui Corneliu Coposu. Nici marele politician nu a reusit sa-si vada implinit visul. Abia la moartea sa, cand un milion de oameni l-au condus pe ultimul drum, romanii au inteles ce pierdusera. Nici Octavian Paler nu a apucat sa-si vada tara pe drumul normalitatii, asa cum si-a dorit. O tara in care, la fel ca in Franta, fiecare sa-si respecte adversarul, ca un semn de iubire fata de Om. Moartea lui Octavian Paler - inca o pedeapsa pentru cei care au ratat sansa de a vedea divinul din noi. Astazi, in drum spre cimitir, vom vedea de cata iubire suntem in stare. Drum bun, maestre! Si iertati-ne!