As vrea sa pot scrie ceva de natura sa-i faca pe oameni sa-si dea seama ce au pierdut odata cu disparitia fizica a domnului Octavian Paler. Nu cred insa ca voi reusi, nu doar din cauza tristetii. Ci mai ales pentru ca e foarte greu sa gasesti cuvintele care sa surprinda esenta unui om, mai ales a unui om cu totul deosebit, atunci cand nu mai este printre noi. De aceea, am sa incerc in schimb sa rememorez cateva franturi din viata domnului Paler, acelea la care am avut onoarea si bucuria sa particip. Am sa va povestesc despre un scriitor si editorialist de elita, care, la inceputul anului 1990, citindu-mi textele de un tupeu maximal cu care debutam la "Romania libera", al carei director onorific era, m-a onorat cu marturisirea directa si calda ca era curios si bucuros sa ma cunoasca. Asa cum numai spiritele generoase stiu sa faca, spiritele care ii fac pe tineri sa aiba incredere in ei si ii incurajeaza sa creasca. Aprecierile domniei sale mi-au dat aripi, iar afectiunea de care m-am bucurat vreme de aproape 18 ani a insemnat enorm pentru mine si imi ramane in inima, vie si consolatoare. Era absolut cordial. Ziua in care i-am cunoscut personal pe domnul Octavian Paler si pe doamna Geta Dimisianu a fost pentru mine o sarbatoare. Radiau de generozitate, inspirau, spontan, incredere si afectiune. Stilul in care domnul Paler facea jurnalism era un act de daruire. O angajare totala, o implicare fara menajamente, o comunicare sincera, ardenta. La fel, scrisul sau literar, mai ales cel memorialistic al ultimilor ani. Profesia de jurnalist, ca si aceea de scriitor, era pentru domnul Paler o profesiune de credinta. Era curajul ca datorie de a-ti afirma optiunea, de a o asuma si a te bate pentru ea, atat cu argumente, cat si cu sentimente. Mereu cu angajare, niciodata cu indiferenta. Domnul Paler era o scoala de atitudine in sine. Se afirma de stanga, dar apara ideea de dreapta. Era monarhist. Il iubea pe Majestatea Sa Regele Mihai. Chiar si atunci cand gresea, se pronunta din convingere. Nu era adulat si nici nu-si dorea. Dar si cand avea dreptate, era injurat. Participarea saptamanala din ultimii ani la o emisiune tv (bravo, Mihai Gadea, pentru Sinteza zilei dedicata marelui disparut!) s-ar putea sa ii fi grabit sfarsitul. Dar nu era genul de om care sa stea linistit si sa-si consume pensia. Cred ca daca ar fi avut de ales intre a trai linistit inca 10 ani si a se consuma live pe un post de televiziune in mai putin de un an, ar fi facut optiunea ultima. De fapt, a si facut-o. Scepticii, de regula, sunt reci si distanti. Domnul Paler nu ezita sa-si afirme scepticismul, dar o facea atat de pasional incat il transforma in contrariu. Traia intens tot ceea ce sustinea. De unde si repetatele accidente vasculare. Inima si mintea ii erau implicate simultan in traire totala. Combustia de la emisiunile din ultimele saptamani de viata a demonstrat cat de mult il afecta totul si ce mult ii pasa de tot ce se intampla. De fapt, totul il afecta intens, de la detaliul cotidian al vietii private, la ansamblul vietii publice. Nu mintea si nu trada niciodata, pentru ca s-ar fi tradat pe sine. Oricine putea simti ca e autentic. L-am iubit pe domnul Paler si atunci cand ma incanta, si atunci cand ma enerva, si atunci cand ii dadeam dreptate, si atunci cand mi se parea ca n-are dreptate. Era acelasi. Afirma ceea ce credea, isi expunea total convingerea. Se consuma ca o lumanare. Este nespus de dureros pentru mine faptul de a scrie la despartirea de domnul Paler, la fel cum dureros a fost sa scriu la despartirea de Anton Uncu si de Seniorul Coposu. Goethe spunea ca tot ce te sporeste e adevarat. Domnul Paler era adevarat. Scrisul lui si aparitiile televizate erau nu spectacol de vorbe, ci manifest testamentar al unei constiinte. Puternica, vulnerabila. Extrem de umana.

n Roxana IORDACHE