Ziua Logo
  Nr. 3912 de marti, 24 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Voce ocultata, apreciata de Papa
-- Tenorul si compozitorul Ion Falculete, un artist despre care aproape nimeni nu stie nimic in Romania
Exista, si dupa 1989, cazuri ale unor mari artisti care sunt marginalizati. Compozitorul si tenorul Ion Falculete (foto) - cenzurat de comunisti si constrans la o simpla cariera de profesor de canto inainte de '89, dupa un debut fulminant de tenor la Opera - este in continuare aruncat intr-un con de umbra in Romania si dupa decembrie '89.
Muzician polivalent, diplomat in arta, interpret de opera, lied, canzonete si muzica sacra (religioasa) - profesor de canto, dirijor, compozitor - tenorul Ion Falculete a fost considerat de presa drept "una dintre marile voci ale generatiei sale", dar si un "glas al demnitatii", care s-a impotrivit muzicii de tip comunist, binecunoscute.
Dupa ce a interpretat rolurile principale in "Traviata", "Trubadurul", "Boema", "Carmen", "Rigoletto" sau "Madame Butterfly" - tenorul a fost aruncat in "labirintul necunoasterii din bezna comunista", pentru a ramane definitiv un tenor fara trecut, fara prezent si fara viitor. Si aceasta pentru ca s-a impotrivit muzicii socialiste, de "curte", de tip "Cantarea Romaniei". Constrans sa devina profesor de canto, tenorul si compozitorul Ion Falculete nu a dezarmat insa nici un moment. A organizat coruri ale elevilor de la liceele in care a predat muzica - "Spiru Haret", "Dimitrie Cantemir", "Zoia Kosmodemianskaia", "George Enescu" - incercand sa deschida adolescentilor o fereastra catre arta muzicala, catre lumina si adevar. Ion Falculete a inlocuit muzica "cravatelor rosii si utecista" din licee cu muzica si cultura preclasica, clasica si romantica. In acei ani, a fost primul si singurul care a avut curajul sa introduca muzica sacra, religioasa, in repertoriul corurilor de elevi. Alaturi de partituri de Bach, Beethoven, Mozart, Verdi, Donizzeti, Weber etc., interpretand impreuna cu Orchestra "Napolitana" - formata in 1971, din profesori care predau muzica in liceele bucurestene.
Marginalizat si dupa '89
Paradoxal. Dupa decembrie '89, apreciatului tenor si compozitor i-a fost interzisa orice aparitie la radio si tv. Cea mai elocventa dovada este blocarea celor 150 de inregistrari din fonoteca radio - realizate in conditii de colaborator -, frustrand astfel marele public de dreptul la cultura, iar pe tenor la dreptul legitim de manifestare publica. Alt exemplu de interdictie este "Imnul libertatii, solidaritatii si fraternitatii", imn sacru, compus in memoria martirilor evenimentelor din decembrie '89 si pentru a alina suferintele familiilor indoliate. Imn remarcabil si prin versurile sale. Din pacate, lucrarea a fost ignorata de radio si tv, prin refuzul categoric de a o da pe post. Reprosul adus "Imnului" este caracterul sau "religios", atat muzica, precum si versuri. "Sunt mandru ca n-am purtat cravata de pionier niciodata, n-am folosit limbajul comunist sau arta si cultura socialista pentru a perverti constiintele tineretului studios si a ma bucura de privilegii - a declarat profesorul. N-am cantat imnuri de slava inchinate partidului. Ca m-am urcat pe scena doar in papion si frac, in semn de respect pentru a apara demnitatea, dar si aspiratiile si sentimentele poporului meu; deschizand o fereastra catre libertate, dreptate, adevar, frumos, spre a pastra traditiile de lupta si credinta in Dumnezeu nealterate. Sunt mandru ca am ramas un produs al poporului si pamantului stramosesc. Am crezut si am cautat pe limba mea, fara a face vreun compromis cu propria mea vocatie, constiinta sau profesie. Iar refuzul de a deveni comunist si a ma numara printre fauritorii de arta si cultura socialista - spre a sluji curtea si partidul - m-a costat izolarea, ingradirea si frustrarea tuturor drepturilor legitime acordate de orice stat de drept. Sunt mandru insa ca mi-am pastrat demnitatea, le-am <<injectat>> numeroaselor generatii de elevi sentimentul frumosului, al pasiunii, al respectului si al innobilarii spirituale prin arta si cultura in plina epoca de haos si amortire comunista".
Ignorat in Romania, laudat la Vatican
Surpriza, insa, de proportii. "Imnul libertatii, solidaritatii si fraternitatii", respins de radio si tv, a primit recunoasterea Eminentei Sale Papa Ioan Paul al II-lea. Impresionat de caracterul profund religios al "Imnului", Papa Ioan Paul al II-lea i-a trimis compozitorului o scrisoare de recunostinta (foto).
Pentru a raspunde interesului publicului - manifestat prin scrisori - tenorul si compozitorul Ion Falculete si-a deschis pe Internet un site, cu o pagina muzicala si cateva exemplificari - din care face parte si "Imnul" - alaturi de "Tatal nostru" (compozitie proprie) si "Ave Maria". Sunt postate, de asemenea, si lucrarile sale teoretice: "Terapia dell'Anima", "Vocea umana", "Scoala de cant" si "Profesorul de cant". Astfel, ceea ce ignora audiovizualul din Romania, dar apreciaza Vaticanul, puteti afla accesand pagina www.ionfalculete.go.ro
Vladimir ALEXE 
A r h i v a
  Harababura cu premii    
  Grosan, premiat de "Convorbiri literare"    1 comentariu
  Profesorul cetatean dr. ing. Liviu Librescu    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Iubit, demis (6475 afisari)
 Cazul RONCEA (6373 afisari)
 Basescu incaiera PD (4482 afisari)
 Cazul Roncea (3981 afisari)
 Colegilor mei din presa: Nu imi dau demisia! (3695 afisari)
 In cazul invalidarii referendumului, Parlamentul va decide calea de urmat (619 afisari)
 Premii pentru toata lumea (191 afisari)
 Valentin Ceausescu interogheaza Muzeul National de Arta (119 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01156 sec.