Ca scrisul lui Anton Holban descinde din cele mai indepartate fibre ale interiorului, e azi indeobste cunoscut de toti acei cari au apreciat svacnirile unui suflet chinuit de framantari ireale, asternute pe hartia unui destin. Volumul aparut acum, dupa moartea autorului "Ioanei", aduce aceeasi impresie de fosnet, de pierduta adiere de salcie ce plange, de tainica soapta rostita indelung la urechea unei vecernii a serii si de atatea ori si a mortii. Cu povestirea lui Holban te intalnesti cum cu un bun prieten, cu acel prieten ce cauta de atatea ori sa-ti fie fatarnic si care ti-i totusi drag - ca tine insuti. Citindu-l intalnesti propiile-ti timiditati, ezitari in fata vietii, omenesti rastalmaciri ale firii - prelungite multe cu dureroasa atitudine a unui suflet ales, a sufletului singular de frumos al lui Holban. In pagina de inceput a "Halucinatiilor" autorul marturiseste ca ceeace ce pretuieste indeosebi din lucrul sau sunt "fragmentele". Se descopera astfel un mestesugar al broderiei, al isbucnirii nervoase, infatisata pe cateva pagini doar, neasteptate intrebari, infaptuind mai mult decat inseilarea indelungata a unui cuprinzator roman. Sinceritatea dusa pana la cruzime in toata aceasta desfasurare de mic, de neinsemnat, de amanunt vredniceste o realizare ce intrece in amploare si viabilitate povestea romantica sau senzationala. (va urma) ZIUA, 13 aprilie 1939

rubrica realizata de Carmen Gherghei