Ziua Logo
  Nr. 3903 de vineri, 13 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Premiera romaneasca la festivalul scriitorilor debutanti de la Budapesta
La unguri, cu vagonul literar
"(...) Ochii mi se opresc pe tabloul atarnat pe perete. De fapt, ma uit la ea, cea de acum cativa ani. Nu s-a schimbat prea tare, e la fel de frumoasa, dar parca si mai trista. Chiar deasupra patului meu e agatata poza de familie care nu-i place.
Imi spune tot timpul:
- N-am nevoie de imaginile astea moarte si stupide ca sa-mi aduc aminte cat de nefericita eram in ziua in care m-au dus la fotograf!
Cu toate astea, mi se pare ca zambeste si, de fiecare data cand trecem pe langa o vitrina in care sunt poze, o rog sa se opreasca: (...)" - Ana Maria Sandu - "Fata din casa vagon"
Institutul Cultural Roman din Budapesta aduce pentru prima oara un tanar scriitor din Romania la First Novel Festival (13-14 aprilie), in cadrul Targului International de Carte de la Budapesta. Ana Maria Sandu (foto), selectata de critici (Mircea Cartarescu, Dan C. Mihailescu, Cornel Ungureanu, Alina Mihai s.a), a debutat in roman cu "Fata din casa vagon" (Polirom, 2006, Colectia Ego.Proza), despre care Mircea Cartarescu spunea ca aduce "o lume sordida, inlacrimata, nefericita pana la delir si sinucidere, dar si solidara. Sper ca acest roman crud, ciudat si atat de original sa o impuna, in fine, pe Ana Maria Sandu ca pe o scriitoare de prima mana". Prezenta la Festivalul romancierilor debutanti, ajuns la editia a VII-a in cadrul targului de carte budapestan, da literaturii tinere romanesti sansa de a iesi in lume. Fragmente din romanul Anei Maria au aparut in traducerea maghiara a lui Nagy Lajos in suplimentul special al cotidianului "Nepszabads�g" si in "...let es Irodalom", iar in traducere engleza in "Lettre".
Ana Maria Sandu (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti (1998) si cursurile de masterat ale aceleiasi facultati. A colaborat cu articole si eseuri la revistele Dilema, Vineri, Observator cultural, aLtitudini, Cosmopolitan. In prezent, este redactor la revista de muzica, film si cultura urbana Re:Publik. A publicat, in 2003 volumul "Din amintirile unui Chelbasan", nominalizat la premiile Romaniei literare pentru debut si la Premiul ASPRO pentru experiment, iar anul trecut "Fata din casa vagon".
"Fata din casa vagon" - un roman impresionant, spectaculos, foarte bine controlat stilistic. Naratiunea este structurata in trei parti, fiecare relatata de catre o alta voce. Prima parte este romanul unei fetite, Ileana, care isi traieste copilaria plina de neintelesuri echivalente cu niste miracole. A doua parte, narata de catre fiica Ilenei, Ina, reconstituie viata femeii de mai tarziu, de la momentul intalnirii viitorului sot, Stefan, pana la consolarea, datorata brutalitatilor acestuia, in bratele unui amant si sinuciderea ei ulterioara. In a treia parte, naratiunea ii apartine Ilenei insesi, tanara, inca la liceu, care isi cunoaste, in timpul unei vacante la Costinesti, viitorul sot. Stefan se arata inca de pe acum un tip violent, fiind capabil insa si de gesturi de tandrete. Pana la inceperea festivalului, fragmente din volum au fost publicate in cele mai importante reviste culturale maghiare.
Alaturi de alti 18 scriitori debutanti din Franta, Olanda, Austria, Ungaria, Danemarca, Italia, Estonia, Lituania, Germania, Bulgaria, Polonia, Belgia, Cehia, Portugalia, Slovenia, Letonia, Slovacia s.a, Ana Maria Sandu va participa la intalniri cu traducatorii si publicul, mese rotunde si interviuri, va sustine lecturi publice si va face o excursie la Pecs, viitoarea capitala culturala europeana in 2010. Alte prezente romanesti la Targul International de la Budapesta sunt Mircea Dinescu si Marko Bela, cu editii ungare la Editura Pallas Akademia. (L.D.)
A r h i v a
  Rostropovici, spitalizat din nou    2 comentarii
  Deceniile lui Cristian Topescu    4 comentarii
  Viorile Guarnieri si Stradivarius la concurs    1 comentariu
  Ce citeau romanii acum 68 de ani?    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Cu sau fara Traian (3930 afisari)
 Provocarea (2961 afisari)
 Daci in Britania? (2656 afisari)
 Miliardari la braconaj (2605 afisari)
 Viata in afara legii (2469 afisari)
 ''A venit timpul ca Basescu sa plateasca'' (471 afisari)
 Moscova ameninta cu anchetarea penala a lui Boris Berezovski (79 afisari)
 Ministrul Apararii consulta aliatii pentru retragerea din Irak (71 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00987 sec.