Zoe PETRE 

Autorul stirii parea oarecum ostil ideii ca "Arta razboiului" ar putea fi un indrumar adecvat pentru politica - o indeletnicire cat se poate de pasnica, nu-i asa, si dominata de iubirea aproapelui. Personal, nu caracterul polemic al strategiilor dlui Nastase ma incomodeaza, ci zadarnicia acestor lecturi: ori dl Nastase se plimba cu opera lui Sun Tze in buzunar fara sa o fi citit, cum faceau in 1968 "tinerii furiosi" ai Occidentului, nedespartiti de cate un volumas din scrierile lui Trotki cu care se faleau fara a-l fi rasfoit; ori, si mai grav, a citit, dar nu a interiorizat. Altfel cum ar fi nesocotit fraze esentiale ca aceasta: "doar cineva de o exceptionala prudenta, perfect informat si profund intelept, poate folosi cu succes arta disensiunilor. Daca nu aveti aceste calitati, mai bine renuntati"? Cu mult mai senzationala, stirea ca dl. Becali a luat cunostinta de "Principele" lui Machiavelli pare a avea, in afara de haz, si consecinte imediate in structura organizatorica a PNG, de vreme ce dl Dan Pavel a fost rasplatit pentru munca sa de culturalizare a elitelor (masele mai asteapta oleaca) prin gestul, pe deplin princiar, cu care seful l-a investit solemn cu rangul de presedinte executiv al partidului. Fata de dl Hogea - alunecat lin de la PRM la "Noua Generatie" si uns vice al PNG, fara doar si poate pe baza volumului "Antisemitul" - e totusi un progres: orisicat, Machiavelli e mai aproape de Churchill decat de Hitler. Intre Machiavelli si Hrebenciuc, pupilul dlui Pavel se auto-proclama Principe al Renasterii si vorbeste despre sine la persoana a III-a: un psiholog s-ar arata mai ingrijorat decat noi, profanii, de aceasta desprindere de realitate. De cand dl Dan Iosif m-a gratulat cu doua citate, unul din Kant si celalalt din Nietzsche, nu ma mai mir de nimic. Ma intreb totusi ce i-o fi placut mai mult si mai mult dlui Becali din opera Florentinului: oare ideea ca un principe de succes nu trebuie sa se multumeasca cu confiscarea averii concurentilor, ci sa-i ucida, si sa le extermine neaparat si familiile, ca sa evite razbunarea, ori sfatul de a fi zgarcit cu averea proprie si darnic cu averea altora? Sau principiul dupa care Principele trebuie sa faca raul repede si dintr-o data, iar binele - cu taraita? Poate ca n-ar fi rau ca dl Becali sa devina brusc constient, pe urmele Secretarului Signoriei, ca intre politica si mantuirea sufletului nu exista nici un raport, dar deocamdata D-sa slujeste voios machiavelismul cu cadelnita, ceea ce e mai degraba incongruu. Revelatiile dlui Becali mi-au amintit de un episod de acum cativa ani, cand dna Rice le-a dezvaluit ziaristilor ca, in pregatirea unei vizite la Moscova, presedintele Bush se apucase de citit Dostoievski. Nu ar fi cuviincios sa reiau la Bucuresti hohotul de ras unanim si glumele, mai degraba contondente, cu care vestea a fost intampinata la Washington, fiecare face bancuri pe socoteala propriilor lideri. N-ar fi rau, apropo, ca un consilier mai zelos sa-i ofere un Reader's Digest machiavelic si presedintelui Basescu: nu atat "Principele", cat "Discursul despre prima decada a lui Titus Livius", de unde ar afla ca, "acolo unde se alatura un principe, nobili si puterea poporului, aceste trei puteri vor veghea sa se tina una pe cealalta in frau" si ca, "intr-un stat bine randuit, n-ar trebui sa fie necesar recursul la masuri extra-constitutionale".